Tradiţii creştine de Paşti şi de mamă
sâmbătă, noiembrie 3, 2018 18:18
În amarnica epocă fanariotă, Sfintele Paşti aveau şi ele locul lor. Un loc mic, ai zice, strâmtat de prigoanele regimului fanariot, de amarul sorţii şi vitregia vremurilor. Ba dimpotrivă, îţi răspundem noi, bazându-ne pe constatări profund ştiinţifice. Da, Săptămâna Patimilor era deosebit de populară în acei ani, fiind sărbătorită chiar săptămânal, atât de tăranul propriu-zis cât şi – la capătul celălalt al biciului – de zapciu.
Mai mult, patima bătăii, în care cădea zapciul tot săptămânal, era prevestită cu un ceas-două înainte de patima băuturii. La rândul ei, Învierea era un eveniment la care truditorul lua parte ori de câte ori îşi revenea dintr-o mărire de salariu soră cu moartea.
Urma Înălţarea, pe care răzeşul mai cu seamă o recunoştea uşor, după înălţimea la care era ridicat de picioare, deasupra fumului de ardei. Ciocănitul ouălor era şi el foarte răspândit, dar nu survenea decât dacă ţăranul nu zicea din prima unde-a îngropat grânele. Şi, bineînţeles, numai după ce gospodarul era conversat înainte despre Cristoşi, despre Paşti şi despre Biserică în asociere cu mama sa.
Şi tot aşa, din una în alta, tradiţia creştină se pogora pe capul poporului nostru cu tot alaiul ei de obiceiuri pascale. Atâta lipsea din lista Sfintelor Sărbători, îndemnul creştinesc final: “Veniţi de luaţi lumină!”. Dar îndemnul acesta l-au deprins ţăranii abia mai târziu, când se invitau unii pe alţii, la 1907, spre vâlvătaia conacelor boiereşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 545/2002)
Citeste si articolele:
