A șaptea dimensiune

7 mai 1986 vă spune ceva? Poate unora dintre noi nu le spune mare lucru, dar există şi românaşi verzi care au orgasme multiple la gândul că Steaua Bucureşti a câştigat, pe 7 mai 1986, Cupa Campionilor Europeni.

Este o performanţă, da’ nu chiar să ne dea pe spate, cum cred unii (gân)daci liberi.

Câteva detalii din acea perioadă, pe care am prins-o, student fiind.

Steaua Bucureşti era echipa lui Valentin Ceauşescu, fiul dictatorului.

În campionatul intern, arbitrii erau slugi umile ale jucătorilor echipei familiei Ceauşescu.

Mai mult, nici adversarii nu intrau prea tare la jucătorii Stelei, deoarece erau simboluri naţionale şi era musai să nu se accidenteze prin campionat (nu ca „fraierii” din campionatele occidentale, pe care nu-i proteja nimeni; la comunişti, toţi eram egali pe hârtie, dar în realitate unii erau mai egali decât alţii).

Era alt sistem de joc, nu ca astăzi când trebuie să joci nu mai puţin de 13 meciuri (presupunând că ajungi direct în grupele Champions League) pentru a deveni Campioana Europei.

Steaua Bucureşti a jucat doar 9 meciuri. Şi alea cu echipe modeste. Pe atunci nu exista o selecţie riguroasă ca astăzi. Orice ţară îşi trimitea campioana să joace în competiţie.

Pe cine a întâlnit Steaua Bucureşti în drumul spre Sevilla, locul finalei din 1986

Turul I: necunoscuta Vejle (de această echipă nu am mai auzit după aceea). E adevărat, campioana Danemarcei, dar o necunoscută. 1-1, în deplasare, 4-1, acasă.

Turul al II-lea: Honved Budapesta (campioana Ungariei). La acea vreme, Ungaria era slab cotată la fotbal. O altă echipă modestă eliminată de Steaua. 0-1, în deplasare, 4-1, acasă.

După două tururi (4 meciuri) ajungeai în sferturi. Vedeţi astăzi ce echipe ajung în sferturile Champions League.

Sferturi: Kuusysi Lahti (Finlanda). Pe atunci Finlanda nu conta la fotbal, iar de Kuusysi Lahti nu am auzit mai deloc după acel an 1986. O echipă modestă, dar care a cedat greu. 0-0, la Bucureşti, şi 1-0 pentru Steaua în Finlanda, printr-un gol norocos, cu 4 minute înainte de finalul meciului.

Semifinale: Anderlecht (Belgia). Este prima echipă mai serioasă pe care a întâlnit-o, da’ nici aceasta dintre numele mari ale fotbalului european. Belgienii s-au considerat, probabil, ca şi calificaţi în finală. În deplasare, Steaua nu prea a mişcat, pierzând: 0-1. Acasă, în noroiul din Ghencea, cu belgienii aterizaţi în lumea a treia, Steaua Bucureşti câştigă cu 3-0, pe un teren desfundat şi cu norocul de partea lor.

Finala: Barcelona (Spania). Este singura echipă de top pe care întâlnit-o Steaua în drumul spre cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Timp de 120 de minute, jucătorii Stelei (care au practicat un anti-joc urât) au fost dominaţi copios de Barcelona, dar, după ratări mari ale spaniolilor, se termină 0-0. Dar norocul le-a surâs din nou. La penalty-uri, spaniolii execută foarte slab, Duckadam (portarul Stelei) apără toate cele 4 lovituri de la 11 metri (a 5-a serie nu s-a mai executat) şi Steaua Bucureşti câştigă Cupa Campionilor Europeni.

Ca fapt divers, meciul a fost comentat la radio şi la televizor de acelaşi comentator, o dovadă a sărăciei cumplite din România comunistă (de altfel, meciurile Stelei erau anunţate în ultimul moment, nu ştiai niciodată dacă se vor da la TVR – singurul post de televiziune, 2 ore de program – sau nu).

Este aceasta o mare performanţă? Cu siguranţă, nu. În condiţiile de astăzi, Steaua Bucureşti de atunci nu ar trece nici măcar de grupele Champions League.

Citeste si articolele:

• Sapte motive pentru care e penibil sa sustii Steaua mafiotului Becali
• Cum trimitea infractorul George Becali interlopi sa-i ameninte pe parintii elevilor din galeria Stelei
• Cum a distrus mafiotul George Becali intreprinderea Electronica Bucuresti
• FCSB nu este Steaua, echipa de aur a Romaniei, furata, la un moment dat, de mafiotul George Becali
• Crestinul-ortodox George Becali, unul dintre jefuitorii Romaniei