A şaptea dimensiune pe Facebook (CCCXLIV)

marți, septembrie 7, 2021 6:53

Pistruiatul18 august 2019

Ce invata tinerii din filmele produse in dictatura comunista

Desi privesc destul de putin la tembelizor, am remarcat prezența periodică, dar suficient de des, a filmelor românești produse în perioada când orice film trebuia să treacă de cenzura comunistă. Iar pentru aceasta filmul respectiv trebuia să fie un elogiu adus comuniștilor “buni” în luptă cu capitaliștii “răi”, cei care, nu-i așa, sugeau sângele poporului, în loc să-l trimită în Gulag sau la Canal. Mă întreb ce poate înțelege cineva născut după 1980 (în 1990 ar fi avut 10 ani, iar până la acea vârstă nu te uiți decât la desene animate). Dacă facem un calcul relativ simplu, 2015 – 1980 = 35 de ani, la care adăugăm media de vârstă din România de 70 de ani (s-ar putea să fie mai puțin), ajungem la rezultatul următor: cei născuți după 1980 ar trebui să reprezinte 50% din populația țării. Dacă introducem în ecuație alți trei factori (îmbătrânirea populației, adică procentul celor în vârstă este mai mare, emigrarea tinerilor și faptul că până la 10 ani nu te uiți la astfel de filme), ajungem la un procent de, probabil, 30% din populație care nu cunoaște pe viu comunismul, ci-l vede cu ochiul minții prin intermediul filmelor produse in dictatura comunista. Ce putem învăța din astfel de filme, prezentate des de Prima TV, Pro Cinema etc.? Iată mai jos câteva “învățături marxist-leniniste” pe care tânărul din România anului 2015, membră UE și NATO, le învață din filmele “comuniste”. Dar vrem o tară ca afară. Ce ar fi ca în Germania să se prezinte la televizor, sub titlul “Seara filmului german”, filme propagandistice naziste?

  • Comuniștii erau buni și făceau numai bine
    Nu se enervau niciodată, nu-ti trimiteau Securitatea să te salte, nu erai terorizat zi de zi de faptul că oricând ai fi putut spune ceva greșit și cineva te-ar fi turnat, nimic din toate acestea.
  • Toți eram “tovarăși”, domnii fiind in pușcării sau într-o lume mai bună și mai dreaptă, în care nu credeau ateii comuniști
    Auzim mereu prin astfel de filme: “tovarășa Dirigintă”, tovarășul Profesor”, “tovarășul Primar” etc.
  • În perioada dictaturii comuniste, oamenii erau buni unii cu alții, nu se turnau pe la Securitate, nu omarau cu sălbăticie animale, nu înjurau, ce mai, raiul pe Pământ
    Totul era lapte și miere în acea perioadă, se foloseau citate din clasici, plus, evident, citate din operele bolșevicilor care au adus “Paradisul” pe această lume și … 50 de milioane de oameni uciși în numele comunismului.
  • Cum erau comunistii o forță în perioada interbelică și nu câțiva teroriști zănatici finanțați de Moscova.
    Mai ales filmele așa-zis istorice prezintă o realitate denaturată, în care comunistii erau cei mai “buni și mai drepți”, nu o mână de criminali care doreau ca Basarabia să se rupă de România (c-așa doreau stăpânii lor de la Moscova) sau niște teroriști care omarau oameni nevinovați în lupta lor “antifascistă”, uitând că bolsevicul Stalin se pupa cu Hitler până la atacarea URSS-ului de către Germania nazistă.
  • Colhozul era Paradisul, nu locul în care munceai ca un sclav și primeai atât cât să nu mori de foame, precum cei din Etiopia
    Pentru pupincurstii comunismului criminal, nu contează că la colhoz (model inventat de cel mai mare criminal din toate timpurile, Stalin) se muncea pentru niște știuleți amărâți, cu care te hrăneai un an, pâinea nefiind atunci la țară (cum este azi la toate chioșcurile).
  • Etc.

Sursa textului: aici.

Sergiu Nicolaescu în filmul pentru copii ‘Cu mințile spălate’

Duminică dimineață (se întâmpla în 2010 – n.m.), PRO TV dă în reluare ‘Pistruiatul’, cu viitorul senator social-democrat Sergiu Nicolaescu. Pentru generația mea, mă refer la puștii care au prins cozile la pâine, lapte, ouă și hârtie igienică, serialul ăsta cu ilegaliști care sabotau mașina de război nazistă a fost printre cele câteva moduri plăcute de a ne petrece timpul liber în fața televizorului Diamant alb-negru, înainte de a ieși pe maidan, la o miuță. M-am uitat cu o nostalgie teribilă la scenele alea jucate prost, la decorurile gogonate ale Bucureștiului anilor ’40, însă, ușor-ușor, m-a apucat o senzație de usturime mintală. M-am întrebat ce mai caută totuși această mizerie ideologică pe un post de televiziune în anul 2010. Pe bune, dar filmul acela care mi-a perforat cândva imaginarul eroic era, de fapt, o otravă pe care Sergiu Nicolaescu mi-a injectat-o în creierul moale, de pioner educat să creadă că tovarășii comuniști erau destul de mișto. Și zău că mi-ar plăcea ca, măca în ultima clipă, bătrânul regizor social-democrat, care a spat cadavrele ilegalismului comunist, să-și ceară scuze față de generația mea pentru că a vrut să ne păcălească cu ‘Pistruiatul’. (Alin Ionescu, ‘Academia Cațavencu’)

Sursa textului: aici.

Cristian Tudor Popescu: “Niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.

Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în sos de viu

Umorul şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali

Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost „Poker”, după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.

Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu – singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.

Şi dacă asupra evidenţei că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de discuţie.”

Sursa textului: aici.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu