Alter Eco
vineri, februarie 21, 2020 11:23
Umberto Eco, Pliculeţul Minervei
La o primă lectură, Umberto Eco este un semiotician gras, bărbos şi ochelarist. Adică un intelectual occidental atipic (în general, sunt supli), care şi-a făcut o meserie serioasă din interpretarea şi anliza semnelor.
La o a doua lectură, Eco aduce cu Pavarotti al lumii academice, care şi-a câştigat banii şi celebritatea scriind câteva cărţi în chei narative tipice romanelor poliţiste sau de aventuri. A adunat o căruţă de bani, un munte de fani şi a reuşit să îmbie cu aroma de literatură destui cârcotaşi care se strâmbau când era vorba de înghiţit hapuri intelectuale.
La o a treia lectură, cu care această carte ne va răsfăţa, Eco e un dom’ profesor care stă călare pe Internet navigând în delir, meditând cu mâna pe mouse la această jivină evanescentă care se înfruptă, cu tentaculele ei de fibră optică, direct din timpul şi poftele noastre.
Sau un turist profesionist care vântură lumea pe la conferinţe şi sindrofii de hermeneutică, deşertându-şi apoi într-o coloană de jurnal tolba cu banalităţi profunde. Ori ca unul care se miră de drăciile politicii corecte transatalantice cu aerul că-şi cere scuze după ce s-a aşezat pe păpuşa dumneavoastră gonflabilă, făcând-o să fâsâie.
Nici nu ştiu cu ce să vă ademenesc mai întâi, aşa de mare e oferta acestor editoriale de cultură, civilizaţie şi alte mizilicuri, scrise de Eco în paginile săptămânalului Espresso, la rubica ”Pliculeţul Minervei” (La bustina di Minerva, asta n-o zic de moft, ci pur şi simplu îmi place cum sună).
Creierul lui Eco, graţios ca o albină ‘oaţă, pare să ştie să se aşeze pe orice context, text sau pretext, înţepând ironic şi metabolizând polenul într-un sarcasm dulce-amar, depozitat direct în mijlocul stupului urban de toate zilele.
Citeşti, gândeşti şi zâmbeşti, ca prostul la deştept, la fiecare două pagini. Cam asta e procedura de lectură pentru texte precum “Perversiunea fotbalistică”, “Un tratat despre scobitori”, “Îi ţineţi minte pe cei şapte pitici?”, “Cum să naufragiezi cu succes?” sau meditaţii miştocăreşti şi subtile despre lupta dintre Mac-ul catolic şi Windows-ul protestant.
Dar mai bine puneţi mâna şi citiţi cartea, nu vă mai întrebaţi întruna: “De ce ne prelungesc cărţile viaţa?”. (Alin Ionescu, “Academia Caţavencu”, nr. 641/2004)
Citeste si articolele:
