Mişcările studenţeşti din 1956 (II)

sâmbătă, august 15, 2009 11:36
Posted in category Dictatura comunistă

ComunismMişcările studenţeşti din 1956 (II)

Deşi mai mulţi studenţi, printre care şi iniţiatorii au fost arestaţi în 3 şi 4 noiembrie, în după amiaza zilei de 5 noiembrie grupuri de studenţi s-au aflat în Piaţa Universităţii în speranţa că manifestaţia anunţată va avea loc. Conform mărturiilor celor prezenţi, zeci de studenţi au fost atunci în piaţă. Arestările operate de Securitate în zilele anterioare şi chiar în dimineaţa de 5 noiembrie, împânzirea pieţei cu trupe de intervenţie şi lipsa unui lider care să aibă curajul de a ieşi în faţă au dus la eşecul protestului. Începând cu aceeaşi seară autorităţile au trecut la arestarea a zeci de studenţi de la Medicină, Filologie, Drept, Politehnică, Arhitectură, Teatru, unii fiind reţinuţi pentru câteva zile, pentru alţii întocmindu-se actele de trimitere în judecată17. Anchetele au fost dure, folosindu-se inclusiv bătaia. Anchetatorul principal al studenţilor a fost căpitanul Gheorghe Enoiu de la Direcţia de Anchete Penale a Securităţii, alături de el regăsindu-i, printre alţii, şi pe locotenent major Vasile Dumitrescu, locotenent Gheorghe Blidaru, locotenent Horia Brestoiu, locotenent Nicolae Domniţa, locotenent major Florea Gheorghiu, locotenent major Gheorghe Mihăilescu, locotenent major Iosif Moldovan, locotenent major Dumitru Preda18.

Au fost formate mai multe loturi de studenţi care au compărut în faţa judecătorilor de la Tribunalul Militar Bucureşti, cele mai multe procese fiind judecate în prima jumătatea a anului 1957. Studenţii au fost etichetaţi ca „elemente reacţionare, fii ai foştilor exploatatori şi membri ai partidelor burghezo-moşiereşti, avocaţi, comercianţi, foşti ofiţeri şi preoţi” care au trecut la „acţiuni contrarevoluţionare intenţionând ca prin acte de teroare şi crime … să creeze dezordine şi să lovească în statul nostru democrat popular”19. Pedepsele nu au depăşit 5 ani de închisoare, dar mulţi dintre studenţi au fost trimişi, la expirarea pedepsei, cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Prin sentinţa nr. 481 a Tribunalului Militar Bucureşti din 1 aprilie 1957 au fost condamnaţi studenţii medicinişti din lotul considerat a fi al „iniţiatorilor”. Alexandru Ivasiuc, şeful grupului, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecţională, Mihai Victor Serdaru, Dan Stoica (student la Arhitectură) şi Mihai Rădulescu (student la Filologie) au primit 4 ani, Constantin Iliescu, Alexandru Tătaru, Remus Petcu 2 ani, Paul Iliescu, Vasile Brânzan 1 an, Christl Depner (studentă la Filologie) 6 luni închisoare corecţională, toţi fiind încadraţi la delictul de agitaţie publică. La 23 mai a fost dată sentinţa şi în cazul lotului de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Juridice (cei care au fost prezenţi în 5 noiembrie în Piaţa Universităţii). Dan Mugur Rusiescki, şeful lotului, a fost condamnat la 4 ani închisoare, Radu Surdulescu şi Florin Caba, la 3 ani închisoare, Alexandru Malinescu (student an I I.A.T.C.) şi Eugenia Florescu, la 2 ani închisoare, Mircea Tatos, Aurel Moldovan şi Dan Constantin Stavarache (Facultatea de Medicină) la câte 1 an închisoare corecţionala, Paul Mitroi, Alexandru Dincă şi Mihai Cezar Busuioc, la 6 luni închisoare, iar Radu Gabrea (Politehnică), Vladimir Trifu şi Marin Stănescu au fost achitaţi.20 În februarie 1957 fusese judecat un alt lot de studenţi, majoritatea de la Politehnică (şi ei găsindu-se în 5 noiembrie, la ora 15, în Piaţa Universităţii, cu intenţia de a participa la manifestaţie). Tribunalul Militar Bucureşti i-a condamnat pentru delictul de „instigare publică” pe Horia Şerban Popescu la 1 an şi 6 luni închisoare corecţionala, Marian Rozenzweig la 1 an închisoare, Tiberiu Ionescu la 6 luni, Adrian Cristea şi Nicoale Cernăianu la câte 4 luni închisoare corecţională.

O altă preconizată manifestaţie, stabilită pentru 15 noiembrie, va rămâne la stadiul de proiect incipient, iniţiatorii săi (Mihai Stere Derdena, Dumitru Constantin şi Dan Onaca, studenţi la Facultatea de Filosofie din Bucureşti) fiind arestaţi înainte de a putea transmite mai departe această iniţiativă. Programul lor de revendicări prevedea retragerea imediată a trupelor sovietice de pe teritoriul României, desfiinţarea cotelor obligatorii impuse ţăranilor, dar şi alcătuirea unui guvern condus de

Surdulescu, Dan Mugur Rusiescki, Florin Caba şi Eugenia Florescu au redactat în seara zilei de 5 noiembrie mai multe manifeste: „Jos rusa şi marxismul. Vrem ştiinţă nu politică în universităţi. Urmaţi exemplul studenţilor unguri, cehi, polonezi”, „Sprijiniţi naţiunea maghiară, lupta ei pentru libertate. Demascaţi adevăratul vinovat, imperialismul rus. Demascaţi presa comunistă.”, „Stalin a murit. Hruşciov îi critică terorismul. Şepilov «luptă»
la ONU în timp ce sângele maghiar curge. Gheorghiu-Dej elogiază loialitatea «criticilor» lui Stalin”, „Ruşii acasă, 12 ani este de ajuns, se vor îneca în ei. Pentru aceasta trebuie să luptăm. Ruşii acasă”; ibidem, dosar nr. 423, vol. IX, ff. 232-233.
17 Vezi şi Ioana Boca, 1956 – un an de ruptură. România între internaţionalismul proletar şi stalinismul antisovietic, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001.
18 ACNSAS fond Penal, dosarele nr. 311, 312, 423; ASRI, fond Penal, dosarele nr. 23064 şi 25595.
19 ASRI, fond Penal, dosar nr. 23064, vol. II, f. 1.
20 Ibidem, vol. V, ff. 391 r.-v.

Titel Petrescu, organizarea de alegeri libere şi reinstaurarea pluralismului politic21. Prin sentinţa 302 din 27 februarie 1957, Tribunalul Militar Bucureşti i-a condamnat pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale” pe Mihai Derdena şi Dan Onaca la 5 ani închisoare, iar pe Constantin Dumitru la 1 an închisoare corecţională 22.

La mijlocul lunii noiembrie au mai fost operate şi ale arestări atât la Cluj, cât şi la Bucureşti.

Un grup de studenţi de la Facultatea de Filologie-Istorie a Universităţii „Bolyai” a elaborat, cu ocazia constituirii asociaţilor studenţeşti, un proiect de program care prevedea crearea unei asociaţii libere, democratice, autonome, cu legături cu alte asociaţii similare din străinătate, nesubordonată unor organe superioare centrale, autonomie universitară, desfiinţarea frecvenţei obligatorii23. În semn de solidaritate cu revoluţionarii de la Budapesta, la şedinţa comitetului de conducere al Asociaţiilor Studenţeşti din 12 noiembrie 1956 unul dintre participanţi, Varhegy István a propus ţinerea unui moment de reculegere pentru tinerii căzuţi în luptă24. Reţinuţi în 18 noiembrie 1956, cei cinci studenţi, Varhegyi István, Nagy Benedek, Koczka György, Kelemen Kálmán, Eva Sarosy au fost anchetaţi şi judecaţi în aprilie 1957 de Tribunalul Militar al Regiunii a III a Militare Cluj, care i-a condamnat pentru „agitaţie publică” la pedepse privative de libertate între 3 şi 7 ani25. Arestările studenţilor clujeni au provocat solidarizări în mediul universitar. În acest context se înscrie arestarea unui lot de profesori şi studenţi de la Politehnica din Cluj, în frunte cu profesorul Raul Volcinski. Acesta a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, iar ceilalţi membri ai grupului au primit condamnări de la 10 ani în sus.

La 22 noiembrie 1956 a fost arestat studentul filolog Paul Goma, motivele invocate fiind instigarea studenţilor să participe la acţiuni provocatoare în timpul revoluţiei din Ungaria şi scrierea unor fragmente cu conţinut duşmănos pe care le-a citit în faţa studenţilor de la secţia Literatură şi Critică Literară26. O lună mai târziu, la 28 decembrie, a fost arestat şi colegul lui Goma, Horia Florian Popescu, cel cu care plănuise declanşarea unei greve prin care să ceară eliberarea colegilor lor arestaţi în luna octombrie şi începutul lui noiembrie. În decembrie au fost reţinuţi şi interogaţi de Securitate şi alţi studenţi de la Facultatea de Filologie, colegi cu Goma şi Popescu, fără însă să li se întocmească acte de trimitere în judecată. Sentinţa nr. 487 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost dată la 3 mai 1957, Goma şi Popescu fiind condamnaţi la câte doi ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică. Pedepselor mici aplicate de instanţă li s-au adăugat însă ani de domiciliu obligatoriu.

În a doua jumătate a lunii noiembrie protestele se sting, însă tensiunile din mediile studenţeşti continuă, datorită măsurilor represive luate de autorităţi. Deciziile conducerii de la Bucureşti au fost direcţionate, într-o primă instanţă, spre reprimarea brutală a oricărui protest. Biroul Politic al PMR a luat mai întâi decizia arestării studenţilor protestatari, iar în ceea ce priveşte pe studenţii timişoreni s-a luat, aşa cum menţionam, chiar măsură suspendării cursurilor din centrul universitar Timişoara. Lunile noiembrie 1956-ianuarie 1957 au fost marcate de arestările operate de Securitate printre studenţi.

Campania represivă post-1956 a fost de proporţii. La sfârşitul lunii noiembrie, într-o şedinţă cu instructorii teritoriali ai CC al PMR se preciza că erau deja condamnaţi 60 de studenţi pentru care se propunea excluderea din UTM27. Este evident că cifrele oficiale nu reflectă totalitatea persoanelor care au fost reţinute după protestele din toamna anului 1956. Doar la Timişoara în 30 octombrie au fost reţinuţi şi anchetaţi de Securitate 900 de studenţi. Amploarea protestelor care au cuprins în toamna anului 1956 mediile studenţeşti este confirmată chiar de unul dintre liderii PMR, Petre Lupu, care declara că „dacă ar trebui să fie excluşi din UTM sau scoşi din universităţi ar trebui să excludem o masă foarte serioasă de tineri”28. Un an mai târziu, în raportul prezentat la şedinţa MAI din decembrie 1957, autorităţile anunţau că în cursul anului 1957, ca urmare directă a evenimentelor din toamna anului 1956, au fost identificate „242 elemente suspecte de activitate duşmănoasă”29, fiind arestate

21 Al. Mihalcea, Jurnal de ocnă, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 429.
22 ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 621, vol. I, f. 26v.
23 Vezi textul în 1956. Explozia…, p. 372.
24 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 915, vol. I, f. 135.
25 ACIMS, Recensământul populaţiei concentraţionare; ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 915.
26 ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 312, f. 2.
27 ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 45/1956, f. 29.
28 Ibidem, f. 49.
29 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 114, f. 226.

169 de persoane din rândul „elementelor contrarevoluţionare”30. Conform unei alte statistici oficiale în 1957 au fost arestate 852 de persoane acuzate de „uneltire contra ordinii sociale”, la care se adaugă alte 327 persoane câte fuseseră arestate în 1956, 1017 persoane acuzate de „agitaţie publică” şi 78 de persoane pentru „răspândire de manifeste” 31.

În acelaşi timp mediile studenţeşti au fost puse sub o strictă supraveghere. La 12 noiembrie 1956 rectoratele institutelor de învăţământ superior trimiteau tuturor facultăţilor adrese prin care li se cerea o monitorizare atentă a tinerilor32. Printr-o decizie a Ministerului Învăţământului, decanatele au fost obligate să afişeze, pentru a fi aduse la cunoştinţa studenţilor, articolele din regulamentul învăţământului superior referitoare la frecvenţă, disciplină, şi sancţiunile legate de nerespectarea regulamentului33. Autorităţile au organizat adunări pentru condamnarea publică a celor implicaţi în proteste34. La consfătuirea din 13 decembrie 1956 cu primii secretari ai comitetelor regionale UTM, instructorii CC şi responsabilii de publicaţii şi a celorlalte instituţii coordonate de CC al UTM, s-a decis ca până la 1 ianuarie 1957 să fie organizate adunări generale UTM în care „elementele duşmănoase” să fie puse în discuţie şi excluse din organizaţie 35.

Forurile decizionale de la Bucureşti au trecut apoi la o evaluare a situaţiei şi luarea măsurilor care să evite declanşarea în viitor a unei crize similare.

Au fost luate măsuri pentru „pacificarea” masei studenţeşti. Încă de la începutul crizei, în luna octombrie Biroul Politic a decis mărirea burselor şi a stabilit noi criterii de acordare a acestora. În noiembrie au fost trimise pe teren echipe care să verifice condiţiile din căminele şi cantinele studenţeşti. Ministerul Învăţământului a primit o suplimentare de buget de 750 000 lei pentru reparaţiile necesare în campusurile studenţeşti. Administraţia a fost instruită să asigure studenţilor cele mai bune condiţii în perioada examenelor (decembrie 1956), iar profesorii au primit instrucţiuni să fie mai indulgenţi cu studenţii în timpul examenelor.

„Curăţarea” populaţiei studenţeşti de „elementele” care se împotriveau partidului a fost principala direcţia spre care s-au îndreptat măsurile luate de autorităţi. „Trebuie să ştim câţi duşmani mai există în ţara noastră şi încearcă să lupte împotriva partidului nostru”36 declara, în acest sens, într-o şedinţă de partid, Virgil Trofin, primul secretar al CC al UTM.

S-au introdus criterii noi de admitere în facultăţi, revenindu-se la verificarea dosarelor candidaţilor şi s-a trecut la „epurarea” studenţilor37. La 13 noiembrie 1956 în şedinţa Biroului Politic s-a decis ca Ministerul Învăţământului să întocmească un program concret de măsuri care să ducă la „îmbunătăţirea compoziţiei sociale” a studenţilor38, ceea ce însemna de fapt reactivarea „dosarului” pe baza căruia se putea intra în facultate la începutul anilor 50, contând apartenenţa politică şi originea socială a candidatului. Exmatriculările din facultăţi au început imediat.

Primii vizaţi au fost foştii deţinuţi politici cărora li se permisese în anii 1955-1956 revenirea în facultăţi. În 19 noiembrie 1956, Ministerul Învăţământului a trimis o circulară către toate instituţiile de învăţământ superior solicitându-le ca, în termen de 7 zile, să trimită la Direcţia generală a Învăţământului Superior o situaţie a reînmatriculărilor din perioada 1955-1956, cerându-se în mod expres să se indice studenţii care au avut condamnări politice39. Foştii deţinuţi politici au fost victimele colaterale ale mişcărilor studenţeşti din toamna anului 1956, pentru că, deşi marea majoritate nu a avut nici o implicare în

30 Ibidem, f. 230.
31 Ibidem, dosar nr. 53, f .79.
32 Arhivele Naţionale, filiala municipiului Bucureşti (în continuare se va cita ANB), fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar nr. 10/1956, f. 6.
33 Ibidem.
34 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 38/1956, f. 173.
35 Ibidem, f. 172.
36 Ibidem, f. 111.
37 În 23 noiembrie la o şedinţă cu activişti ai CC al PMR, unul dintre participanţi declara că „va trebui să se introducă din nou rubrica în chestionarele studenţilor «ocupaţia părinţilor» înainte de 23 Aug. 1944 şi în prezent, să se vadă ce fiii sunt, de moşieri, de chiaburi, de funcţionari sau de muncitori!”; ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 45/1956, f. 25.
38 1956. Explozia…, p. 243.
39 ANB, fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar 3/1956, f. 159.

acţiunile protestatare, au fost primii vizaţi de măsurile represive ale autorităţilor40. Exmatricularea celor cu „dosar” necorespunzător a început chiar în decembrie 1956-ianuarie 1957, fără să se ţină cont de situaţia şcolară a celor exmatriculaţi41, prin ordin direct al Ministerului Învăţământului (ordinul ministrului prevedea exmatricularea tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de diferite delicte). În câteva luni după declanşarea acestui val de excluderi şi exmatriculări, câteva zeci de studenţi fuseseră deja victime unor acuze ca „fiu de preot”, „fii de moşieri, exploatatori”, „legionari”, sau că „îşi ascunseseră originea socială”.

Tonul campaniei de exmatriculări a fost dat de Nicolae Ceauşescu, membru al Biroului Politic al CC al PMR, care, într-un discurs ţinut la Bucureşti, în 15 noiembrie 1956, recomanda eliminarea urgentă din facultăţi a tuturor foştilor deţinuţilor politici42, dar şi a oricărui student care avea o atitudine critică faţă de regim, pentru a fi un exemplu pentru toţi ceilalţi studenţi. „Să fie clar înaintea celorlalţi ce consecinţe are o purtare greşită şi că partidul nostru veghează asupra atitudinii lui”43.
În 1957 a fost emisă hotărârea 1003/1957 „pentru îmbunătăţirea compoziţiei sociale a studenţilor”. Pe baza acestei hotărâri s-a început o nouă campanie de exmatriculări din facultăţi. Multe dintre aceste exmatriculări aveau loc în cadrul unor şedinţe UTM sau adunări studenţeşti, transformate în adevărate procese publice de demascare. Fii de preoţi, de foşti ofiţeri, de chiaburi, de condamnaţi politici, tineri „mistici”, „cosmopoliţi”, „împăciuitorişti”, foşti deţinuţi politici, toţi au fost vizaţi de noua hotărâre 44.

După protestele studenţilor din toamna anului 1956 s-a trecut şi la o restructurare a UTM, liderii partidului considerând că organizaţia nu îşi făcuse suficient datoria, contribuind la declanşarea crizei. Conducerea UTM a convocat în luna noiembrie adunări cu studenţii din toate centrele universitare pentru a fi discutate evenimentele din ultima perioadă.
La şedinţa activului CC al UTM din 18 noiembrie 1956, condusă de Virgil Trofin, primul secretat al UTM, discutarea activităţii organizaţie în rândul studenţilor în timpul evenimentelor din Ungaria a fost principalul punct pe ordinea de zi. Liderii UTM s-au văzut nevoiţi să recunoască că

40 „Subsemnatul Lupăşteanu V. Octavian, domiciliat în Bucureşti, Raionul Gh. Gheorghiu Dej, Str. Spiru Haret No. 1, vă aduc la cunoştinţă următoarele: În ziua de 20 decembrie 1956, dată la care eram student în anul VI la Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti, am fost exmatriculat în condiţiile pe care le expun. În timp ce mă găseam în amfiteatrul Dr. V. Babeş pentru a asista la cursul de Igiena Muncii am fost chemat, împreună cu alţi nouă colegi, de către Tov. Cernoiu Ion membru în comitetul U.T.M. al anului VI, într-o altă încăpere în care se aflau vreo douăzeci colegi membri UTM şi patru-cinci tovarăşi necunoscuţi mie – ulterior am aflat că erau membri în org. de bază UTM din IMF – unde mi s-a adus la cunoştinţă de către tov. Cernoiu Ion că „datorită evenimentelor din Ungaria şi situaţiei internaţionale considerăm că prin reînmatricularea dvs. s-a făcut o greşeală pentru că dvs. aţi fost condamnaţi, pentru ce nu ştim, şi în consecinţă vă excludem din viaţa studenţească” (s.n.). Un alt tov. (din org. UTM – IMF) luând cuvântul ne-a spus că datorită faptului că în trecut am uneltit împotriva statului democrat-popular şi am suferit o condamnare politică suntem consideraţi şi în prezent cu aceeaşi mentalitate, deci duşmani ai regimului, şi în consecinţă org. UTM a anului VI Med. Generală a luat hotărârea să ne excludă din rândurile studenţilor. (s.n.) Acelaşi tovarăş ne-a spus că după două-trei zile vom primi fiecare decizia de exmatriculare (lucru care nu s-a produs nici până în prezent) dar că din acelaşi moment nu mai suntem primiţi la cursuri şi stagii. (…) Apoi, fără să mi se dea dreptul la cuvânt am fost invitaţi să părăsim sala şi Institutul”; ANB, fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar nr. 18/1956, f. 12. Documentul integral este reprodus de Ioana Boca, Studenţi în anii 50, în „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. I, 2002, pp. 234-235.
41 Este cazul, spre exemplu, studentului medicinist Mircea Selten, din anul V de la Medicină Generală. Arestat în 1947 pentru că era membru al tineretului naţional-ţărănist, condamnat la 10 ani închisoare, a fost eliberat în iunie 1956 şi în acelaşi an s-a reînscris la Facultatea de Medicină. Trei luni mai târziu a fost însă exmatriculat, prin ordin al Ministerului Învăţământului. Într-un memoriu adresat ministrului, în februarie 1957, Selten solicita ca „ţinând seama că mai am 3 semestre până la absolvirea facultăţii şi având în vedere că am 32 de ani, vârstă la care este foarte greu să încep pregătirea pentru altă meserie, vă rog să dispuneţi să se revină asupra exmatriculării mele, pentru a-mi putea face o carieră, terminându-mi facultatea la care mai am atât de puţin”; ANB, fond Institutul de Medicină şi Farmacie, dosar 18/1956, f. 23.
42 „…nu se mai poate întâmpla ca studenţii din anul II să admită că în rândul lor să fie 6 studenţi eliberaţi din închisoare. Cum se poate permite aşa ceva?”, în 1956. Explozia…, p. 255.
43 Ibidem.
44 Vezi liste cu studenţi exmatriculaţi în Adina Berciu-Drăghicescu, Ovidiu Bozgan, O istorie a Universităţii Bucureşti, 1864-2004, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004, pp. 296-304; Ioana Boca, Studenţi în anii 50, în „Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă”, vol. 1, 2002, pp. 236-242.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Mişcările studenţeşti din 1956 (II)”

  1. Proteste muncitoresti in Romania comunista | A șaptea dimensiune says:

    iunie 9th, 2016 at 19:39

    […] Miscarile studentesti din 1956 (II) […]

  2. Miscarile studentesti din 1956 (III) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 4th, 2018 at 14:16

    […] Miscarile studentesti din 1956 (II) […]

  3. Disidenta in regimul comunist | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 5th, 2018 at 20:23

    […] Miscarile studentesti din 1956 (II) […]

Adauga un comentariu