Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România

miercuri, martie 18, 2009 8:42
Posted in category Istorie

Traian BasescuÎntr-un interviu acordat postului Realitatea TV, preşedintele României afirmă, legat de incidentul din 15 martie: “Noi ne-am ascuns în spatele lui Vadim, de fiecare dată când ungurii încălcau Constituţia României” (citat aproximativ). Şi a adăugat că domnia sa nu se regăseşte în categoria celor care s-au “ascuns în spatele lui Vadim”.

A face din cântăreţul dictatorului “marele apărător” al Constituţiei României mi se pare neadevărat, josnic şi penibil. Până la urmă Vadim făcea un mare deserviciu României, iar falsa problemă a maghiarilor s-a datorat ani de zile lipsei credibilităţii României pe plan internaţional, datorită unor guvernări de cacao, în care aveau loc mineriade, se devalizau bănci, iar investitorii străini ocoleau România (şi datorită lui Vadim).

Ce nu înţelege Traian Băsescu este un fapt simplu: Ungaria a trecut din anii ’80 la capitalism (chiar şi în comunism aceştia erau mult mai liberi decât românii, iar bunăstarea lor era superioară românilor), în Ungaria n-au fost aduşi minerii, în Ungaria nu s-a organizat nici un puci pentru a-l alunga de şeful comuniştilor (acesta a înţeles mecanismele ţării şi a organizat alegeri câştigate de dreapta maghiară în ’90), Ungaria avea în 1995 investiţii străine de zece ori mai mare decât nivelul din România, la o populaţie mult sub numărul locuitorilor din România, infrastructura din Ungaria este net superioară celei din România. Ori o ţară îşi câştigă respectul lumii libere prin nivelul de civilizaţie şi bunăstare, nu prin declaraţii. În anii ’90 (poate şi acum) vocea Ungariei se aude mai bine, din motivele enumerate mai sus.

Iar dacă tot vrea să-i reteze mânecile de la cămaşa de forţă lui Vadim, Băsescu n-ar trebui să uite că în timp ce ungurii îşi vedeau de reforme, tovarăşul Vadim făcea apologia dictaturii comuniste, arunca cu flegme în elita intelectuală a României, avea prefecţi şi secretari de stat în Guvernarea Văcăroiu, acea perioadă în care nu s-a făcut nimic semnificativ în domeniul reformelor. Mai mult decât atât, Ungaria a intrat înaintea României în NATO şi UE, dovada clară a faptului că delirul lui Vadim nu ţine loc de reforme şi muncă.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România”

  1. Cu un pesedist la Interne e clar că legea va rămâne apanajul fraierilor | A șaptea dimensiune says:

    martie 16th, 2015 at 3:48

    […] Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România […]

  2. Două decenii cu mâncătorii de rahat roşu. Şi chiar mai mult decât atât (I) | A șaptea dimensiune says:

    martie 16th, 2015 at 21:21

    […] Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România […]

  3. Condamnarea comunismului în România: doar pe hârtie şi fără nici o consecinţă practică | A șaptea dimensiune says:

    martie 16th, 2015 at 21:24

    […] Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România […]

Adauga un comentariu