Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)

luni, iulie 23, 2018 16:49

PSDSăracii chiriaşi bogaţi din casele naţionalizate (sau cum i-au furat foştii comunişti, după 1989, pe cei închişi, bătuţi, deportaţi, umiliţi tot de ei, înainte de 1989)

După ce-a înjghebat o Constituţie care ia în râs proprietatea (este vorba de Constituţia neocomunistă din 1991, ce a fost valabilă până în 2003, adică 12 ani – n.m.) şi a tuflit două legi care mustesc a comunism, cu privire la imobilele naţionalizate, PSDR-ul (= PSD) a dat startul românilor (era în 2001 – n.m.) la ultima competiţie proprietari-chiriaşi, din fostele ţări comuniste. În cursă s-au lansat deja, cu un real avantaj, gloriile vii ale comunismului. Şansele lor de a câştiga în faţa concurenţilor proprietari, care nu au antrenamentul mârşăviei, sunt cu atât mai mari cu cât sunt susţinuţi chiar de suporterii de la tribuna oficialităţilor. În rândurile ce urmează vă invităm să urmăriţi patru cazuri tipice de nedreptate PeDeSeRistă (= PeSeDistă).

Una groasă! Cazul Prodanof

Familia Prodanof sau “escrocii Prodanof”, cum îl numea un mare cotidian de stânga, a intentat proces de revendicare Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi a recuperat prin instanţă judecătorească în 1997 imobilul din strada Berna nr. 7, apartamentul 2. Au făcut, cum se cuvine, intabularea imobilului, s-au pus pe rol fiscal şi au început să plătească într-o veselie impozitul cerut de stat pentru apartament.

Altă bucurie de pe urma dobândirii apartamentului n-au prea avut, întrucât în strada Berna nr. 7, ap. 2, îşi avea sălaşul, din străvechea eră comunistă, dinozaurul Ştefan Andrei. Fostul ministru de Externe ceauşist nu s-a lepădat nicidecum de apucăturile turmei din care făcea parte cu ceva ani în urmă şi, ca atare, n-a părăsit bârlogul în care l-a puit comunsimul.

În 1996, Guvernul Văcăroiu a dat Hotărârea nr. 39 prin care o seamă de case naţionalizate, inclusiv cea din Berna nr. 7, foarte pe placul PeDeSeRiştilor (= PeSeDiştilor), considerate ca aflându-se ilegal în administrarea Consiliului General al Primăriei Bucureşti (primarul era ţărănist), au fost trecute brusc în admnistrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA APPS), de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului (PDSR-ist). Ştefan Andrei a devenit din acel moment chiriaş al RA APPS-ului.

Proprietarii au încercat timp de trei ani să-l înduplece pe chiriaş cu vorba mieroasă să se mute din apartament şi nu au avut succes. Încăpăţânarea lui Ştefan Andrei e cu atât mai bizară cu cât brontozaurul nu-şi mai lăfăia ciolanele roşii în apartamentul din strada Berna de mult timp, ci, ţineţi-vă bine, în 2 (două) căsoaie din Snagov, proprietate personală.

În cele din urmă, familia Prodanof, ajunsă la limita răbdării, a cerut să intre în posesia imobilului în prezenţa unui executor judecătoresc. Deşi la această punere în posesie a fost citat, în data de 27.04.2001, să asiste şi chiriaşul, Ştefan Andrei a făcut pe mortu’ în păpuşoiul Snagovului şi n-a pus piciorul în bătătura casei din Berna. Cum cheile de acces în locuinţă erau în buzunarul chiriaşului absent, proprietarii s-au văzut nevoiţi să deschidă uşile în stil liber ales. Prestaţia lor artistică la această probă a fost consemnată într-un proces-verbal de însuşi omul legii, prezent la faţa locului, ceea ce dovedeşte că acţiunea a fost pe placul delicatei Justiţii.

Fiind oarbă, aceeaşi cucoană a ratat însă priveliştea de coşmar care s-a arătat bieţilor proprietari, odată cu desferecarea uşilor. În apartament era, în loc de mobilă tip Paris anii 1940, de altădată, un morma de gunoi tip Glina 2001 (articolul este din luna mai 2001 – n.m.). Analizând în stilul lui Sherlock Holmes grosimea stratului de praf şi duhoarea lâncedă din interior, Prodanofii şi executorul judecătoresc au apreciat că apartamentul n-a mai fost locuit de un om normal de circa 3 ani. Scârbiţi, proprietarii au schimbat încuietorile, au tras uşa după ei şi au zăvorât-o bine.

La câteva zile de la intrarea în posesia imobilului, familia Prodanof e înştiinţată de RA APPS că sentinţa prin care au câştigat dreptul de retrocedare nu e valabilă întrucât nu CGMB-ului trebuia să intenteze proces, ci RA APPS-ului, care era administrator al imobilului. În doi timpi şi trei mişcări RA APPS îşi însemnează teritoriul peste care este doar administrator, schimbând încuietorile de la uşile apartamentului, fără acordul proprietarilor, adică o restitu-japcă “social-democrată”. În plus, RA APPS i-a promis lui Ştefan Andrei că, dacă e cuminte şi face curat în apartamentul din Berna, primeşte cadou un apartament fain, numai bun de închiriat la preţuri de doi bani. (“Academia Caţavencu”, nr. 494/2001)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I)”

  1. Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (II) | A șaptea dimensiune says:

    februarie 3rd, 2019 at 16:28

    […] Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I) […]

  2. Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (IV) | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2019 at 19:40

    […] Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I) […]

  3. Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (III) | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 30th, 2019 at 19:40

    […] Ce naşte din comunism, mafiot PeSeDist se numeşte (I) […]

Adauga un comentariu