Cele mai bune programe antivirus gratuite in 2016

joi, iulie 21, 2016 16:05
Posted in category IT

AntivirusDacă nu v-ați hotărât ce antivirus să alegeți, iată, mai jos, o listă cu 5 posibile opțiuni.

  • Avast
    Cunoscut timp de ani întregi ca fiind cel mai eficient antivirus disponibil în mod gratuit, antivirusul Avast oferă una din cele mai bogate și actualizate baze de date care include informații despre tot felul de programe dăunătoare precum troieni, viruși sau aplicații de phishing. În plus, Avast oferă multe funcții extrem de flexibile, permițând utilizatorilor să scaneze executabilele diferitelor aplicații, să verifice extensiile browserelor, iar pentru cei care au telefoane cu Android, antivirusul oferă, de asemenea, o aplicație excelentă de apărare împotriva virușilor pentru telefonul mobil. Flexibilitatea, baza de date vastă și consumul mic de resurse, în principal memoria RAM, sunt motivele pentru care Avast Free Antivirus merita ales.
  • Bitdefender
    Construit de românii de la BitDefender, acest antivirus este considerat una dintre cele mai bune aplicații de protecție a calculatorului tău din lume. Deși varianta gratuită nu va veni cu funcționalitățile complete cu care se vinde varianta plătită, și anume BitDefender Antivirus Plus 2016, aplicația își va face treaba fără probleme. BitDefender-ul e cunoscut pentru capacitatea sa de a se instala extrem de ușor pe calculator fără să ceară o puzderie de setări din partea utilizatorului. De asemenea, baza de date este impresionantă, iar interfața este una sobră și extrem de utilă. Dacă dorești un antivirus extrem de ușor de folosit, cu un sistem de protecție extrem de bine pus la punct, te poți baza pe românii de la BitDefender. Dacă vă interesează să accesați, probabil, cel mai bun antivirus gratuit în 2016, puteți s-o faceți la link-ul anterior.
  • AVG
    AVG Free Antivirus 2016 este unul dintre cele mai bune programe gratuite dedicate protecției calculatorului. Asemenea lui Avast, AVG este extrem de economic cu resursele PC-ului tău, oferind o interfață foarte prietenoasă pentru cei mai puțini obișnuiți cu setările preliminarii instalării unui antivirus. Programul oferă o protecție excelentă, însă va trebui să ai mare grijă ce anume trebuie să instalezi. Antivirusul poate scana automat țintele prestabilite de către tine, sau o poate face manual. De asemenea, AVG poate scana dinainte linkurile pe care le accesezi în caz că ai de a face cu site-uri problematice și le poate verifica de aplicații care îți pot fura informații personale. De asemenea, aplicația poate scana e-mail-urile în caz că te confrunți cu atașamente dăunătoare. AVG este recomandat dacă resursele calculatorului tău sunt prețioase și nu dorești să faci compromisuri în privința securității lui.
  • Panda
    Această aplicație dedicată protecției calculatorului tău este, probabil, cea mai ușor de folosit dintre toți antivirușii prezenți în lista. Venind cu funcții inedite cum ar fi protecția de troieni sau viruși care ar putea să se activeze atunci când introduci în PC un stick USB compromis, sau scanarea calculatorul tău prin intermediul bazei de date aflate în cloud și nu în PC-ul tău, Panda Free Antivirus este probabil unul dintre cei mai inovatori antiviruși existenți. Cei care doresc utilizarea unei aplicații de protecție a PC-ului inovatoare, pot fi siguri că Panda Free Antivirus își merită locul.
  • Avira
    Avira e considerat de multă lume ca fiind cel mai bun antivirus gratuit în 2016. Această aplicație vine cu o interfață excelentă și cu un număr foarte mare de funcții disponibile, în ciuda faptului că este gratuit. Interfața excelentă este ușor de folosit, iar accesul către cele mai importante comenzi este direct și ușor de dibuit. Baza de date este mare iar integrarea cu sistemul de protecție Windows Firewall este totală. De fapt, Avira îmbină baza sa de date și sistemul său de protecție cu cel folosit de sistemul de operare al Microsoft. Dacă integrarea perfectă cu Windows este prioritară pentru tine, împreună cu o interfață utilă, atunci poți antivirusul celor de la Avira.

Sursa

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Cele mai bune programe antivirus gratuite in 2016”

  1. Ce inseamna un titlu de articol optimizat SEO | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 25th, 2016 at 11:18

    […] Cele mai bune programe antivirus gratuite in 2016 […]

Adauga un comentariu