Cu cei care populează astăzi, la catedră, învăţământul, România nu se va schimba în bine

joi, mai 3, 2018 15:34
Posted in category Educatie

Viorica Dăncilă, proasta RomânieiDupă aproape 30 de ani de evoluţie în interiorul unui sistem bolnav numit “învăţământ românesc”, pot afirma cu certitudine că, nici în următorii 20 de ani, România nu se va schimba în bine. Am citit de multe ori despre eşecul încercărilor de reformă în domeniul educaţiei şi m-am întrebat, mereu, de ce aceste reforme eşuează, de ce trebuie s-o luăm de la capăt, de ce educaţia nu-şi îndeplineşte menirea de a fi factorul decisiv de schimbare în bine a societăţii româneşti. Ei bine, dragii mei, răspunsul este mai simplu decât ne putem imagina: deoarece la catedră se află foarte mulţi grobieni, ţoape analfabete, pupincuriştii ai dictaturii comuniste, indivizi pentru care limba română este o mare necunoscută, buruienari ce n-au ieşit încă din peştera istoriei etc. Şcoala a ajuns locul unde te duci deoarece îţi doreşti acel salariu, mai mare sau mai mic, deoarece crezi că, dacă ai făcut nişte studii de rahat la Spiru Haret, acea universitate ce este o bubă urât mirositoare pe obrazul învăţământului superior românesc, ai dreptul să fii plătit pentru doza de prostie şi ignoranţă ce te caracterizează.

Ţoapa analfabetă Viorica Vasilica Dăncilă nu este doar o excepţie, aşa cum cred unii, ci este un tipar al modului cum este înţeleasă şcoala, după 1945, odată cu invazia sovietică în România: şcoala românească produce analfabeţi cu diplome, într-un precent îngrijorător de mare, iar o parte dintre aceşti analfabeţi, mai ales cei cu tupeu, vor ajunge miniştri, parlamentari, primari, prim-miniştri chiar. Selecţia valorilor în Românica, mai ales în domeniul public, este grav viciată. De aceea România este o ţară bolnavă care nu se va vindeca miraculos şi nici foarte repede. E ca şi cum un bolnav ar fi tratat de un tractorist beat, care cu greu poate îndruga 5 cuvinte în limba română. Explicaţia ajungerii uneia ca Dăncilă în funcţia de prim-ministru al României este tocmai sistemul greşit de valori pe care şcoala îl propune societăţii româneşti, un sistem de valori în care relaţiile, spiritul de turmă şi spiritul de gaşcă fac legea. Iată şi câteva exemple întâlnite în ultima vreme.

  • Îndobitocirea elevilor cu ajutorul aşa-zisei religii, mai ales ortodoxe

    În timp ce puşcăriaşul Dragnea, cu amantă de 25 de anişori – mafiotul are 55 – vrea referendum pentru aşa-zisa familie tradiţională, formată, la mafiotul Tăriceanu, de astă dată, dintr-o soţie, încă o soţie, şi încă o soţie, şi încă o a patra soţie, plus cea actuală, a cincea, ar merita un referendum o altă temă mult mai importantă, în opinia mea: să fie trecut clar în Constituţia României că această ţară este stat laic, unde biserica se autofinanţează, nu cere bani de la fraieri care muncesc şi plătesc taxe şi impozite. Ce legătură are asta cu şcoala? Păi, legătura este simplă: elevii sunt îndoctrinaţi la şcoală prin intermediul orelor de religie, pentru ca, apoi, să devină umili cotizanţi pentru marea afacere numită Biserica, instituţia cea mai bogată şi mai profitabilă din România. Evident, la acele ore de religie, în anumite şcoli, nu se învaţă nimic, dar, nu-i aşa, de ce să aerisim programul elevilor prin scoaterea orelor de religie din moment ce nişte oameni “de bine” trebuie să ia salariu, plătit tot din banii “fraierilor” care muncesc în această ţară. În urmă cu vreo câţiva ani, am intrat întâmplător, căutând pe cineva, la o oră de religie, oră la care repectivul profesor de religie, azi preot, adică parazit ce trăieşte de pe urma întunericului din minţile unora, era rezemat de catedră, ca să nu spun că era cu fundul pe catedră, butona un telefon mobil şi era la o şuetă amicală cu elevii clasei a VIII-a la care avea oră. Şi tot acel popă de astăzi, care la un moment dat scria “Alexandru-Ioan Cuza”, atunci când şi-a trecut studiile de la Universitatea din Iaşi (corect “Alexandru Ioan Cuza”) pe un site (vedeti aici), a dat un singur test de evaluare sumativă (doar “fraierii” dau teste în şcolile din Românica) şi a fost îngrozit de gravele carenţe ale elevilor, pe care le-a aflat prin luna mai, adică spre sfârşitul anului şcolar, până atunci stând cu ei pe la şuete.

  • Se salută la şcoală, de către unii profesori, în statul laic Republica România, cu “Hristos a înviat!”

    Dar nu numai ora de religie este o problemă de îndobitocire în masă. Mai există aşa-zişi talibani ortodocşi, profesori de alte specializări, posesori de ură şi răutate cât Universul de mare, care salută, mai ales la ţără, cu “Hristos a înviat!”. Şi “Adevărat a înviat!”, şi uite-aşa Evul Mediu întunecat continuă să persiste în Românica, iar în următorii zeci de ani nu vom ieşi din peştera istoriei. Asta este şcoala de la care se aşteaptă schimbarea în bine a României? O şcoală unde sunt perpetuate ritualuri barbare şi păgâne, unde înveţi că ai devenit păcătos deoarece Adam şi Eva au mâncat mărul greşit, unde orice limbric rău şi invidios, ajuns întâmplător profesor, salută cu “Hristos a înviat!”, după ce, în prealabil, îl etichetează în toate felurile pe aproapele său? Cum poate fi şcoala de astăzi motorul schimbării în bine din moment ce la catedre ajung ţoape analfabete, care n-au citit cinci cărţi în viaţa lor de rahat? Cum poate fi schimbată România prin educaţie, din moment o mare parte dintre profesori regretă comunismul criminal, ce a ucis milioane de oameni, durându-i în cur de suferinţa şi calvarul celor deportaţi în Siberia, băgaţi în puşcării sau ucişi pentru “vina” de a nu fi sărăntoci răi şi proşti sau de a avea alt mod de gândire decât bruta săracă şi ucigaşă? Cum poate fi şcoala un loc al progresului, un loc unde se formează generaţiile care vor forma România de mâine, dacă cei de la catedră trăiesc încă în lumea de ieri, a nostalgiilor păguboase, a ignoranţei şi spiritului de turmă?

Din păcate, şcoala din România a ajuns o cloacă unde directorii sunt numiţi pe criterii politice, dar nu interesează pe nimeni aşa ceva, iar valoarea nu contează, contează spiritul de turmă şi de gaşcă. Din 23 de milioane, între graniţele României, am rămas vreo 18 milioane. Vom ajunge pe la 12 milioane, dacă ciuma roşie şi pupincuriştii săi din şcoli îşi fac bine treaba. Cum poţi respecta un cadru didactic ce este pupincuristul unui puşcăriaş numit Liviu Dragnea? Mesajul meu pentru un astfel de jeg este următorul: Mori, jigodie, ca să aibă ţara asta o şansă de a fi comparabilă cu ţările civilizate din Vest în următorii zeci de ani.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Cu cei care populează astăzi, la catedră, învăţământul, România nu se va schimba în bine”

  1. Despre manualul unic şi imbecil al guvernului analfabetei Dăncilă de Teleorman, năşit de borfaşul Liviu Dragnea | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2018 at 17:09

    […] Cu cei care populează astăzi, la catedră, învăţământul, România nu se va schimba în bine […]

  2. Sindicatele lu’ Peşte din învăţământ, vă interesează numai banii de salarii, devalorizaţi de inflaţie, şi nimic altceva? | A șaptea dimensiune says:

    februarie 2nd, 2019 at 19:24

    […] Cu cei care populează astăzi, la catedră, învăţământul, România nu se va schimba în bine […]

Adauga un comentariu