Cu Pnin prin America
luni, august 26, 2024 8:17
Vladimir Nabokov, Pnin, Editura Humanitas, traducere din engleză de Mona Antohi
Nu m-am dat niciodată în vânt după Lolita lui Nabokov şi nici măcar după cele două ecranizăriu (Kubrick, 1962, şi Lyne, 1997) nu au reuşit să-mi trezească interesul pentru carte. Subiectul mă plictisea, iar stilul mi se părea mult prea îngrijit şi deci total neadecvat subiectului. Păream definitiv pierdut pentru Nabokov, dar până la urmă pierderea era numai a mea.
Asta până anul trecut (în 2004 – n.m.), când la Editura Polirom a apărut romanul Ada sau ardoarea pe care l-am deschis cam în silă. Când l-am închis, eram convins că am în faţă o capodoperă şi am uitat de Lolita şi de aventurile mele eşuate cu ea.
Când am primit ultimul roman al lui Nabokov (ultimul până în anul 2005 – n.m.), apărut în româneşte la Editura Humanitas, i-am dat târcoale câteva zile, speriat că-mi voi strica plăcerea produsă de Ada. N-a fost cazul.
Fără să atingă complexitatea Adei, romanul face legătura între cărţile scrise în ruseşte şi cele englezeşti ale lui Nabokov. Încă de la primele rânduri, îţi dai seama că Nabokov îşi propune să povestească despre întâlnirea a două culturi.
Pnin, eroul lui Nabokov, are un tors ca o catedrală care se sprijină pe două picioare subţiri şi, cu ajutorul lor nu tocmai adecvat, această imagine a Rusiei se ciocneşte cu America reală. O Americă ciudată pentru acest om care, cu toate că este un munte de erudiţie, se miră ca un copil (sau ca Vineri al lui Defoe) în faţa celor mai simple aparate electrice pe care, cum le atinge, le strică.
Universitarii americani, practici şi rudimentari, nu-l înţeleg pe rusul caraghios poposit printre ei, iar rusul nu poate înţelege cum un popor întreg se bucură de curenţii de aer care le vântură odăile. E clar ca lui Nabokov nu i-a plăcut ţara în care a fost nevoit să trăiască o vreme, dar nu-şi bate joc de această ţară decât în măsura în care o face şi cu a lui.
Fiindcă Pnin, aşa cum spuneam, caraghiosul personaj, e o Rusie gonită de la ea de acasă pentru totdeauna. („Academia Caţavencu”, nr. 692/2005)
Citeste si articolele:
