Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării
marți, iulie 6, 2010 6:31În 2009, pesedistul Dan Nica era vicepremier şi ministru de Interne. Dacă vă mai amintiţi, acelaşi Nica a fost pretextul ieşirii pesediştilor de la guvernare. “Academia Caţavencu” (nr.8/2009) povesteşte într-un articol despre gaşca neocomunistă din Galaţi, condusă de Dan Nica.
Astfel, Nica l-a propus în 2009 pentru funcţia de prefect al judeţului Galaţi pe prietenul său mai vechi Claudiu Brânzan. Acesta nu e vreun zgârie-brânză şi l-a ajutat şi el pe Nica atunci când a fost nevoie. Şi a fost nevoie să ia un dosar penal pe numele său, în care era implicat şi Dan Nica, chiar dacă, ulterior, pe acel dosar s-a aşternut praful. Obiectul dosarului penal a fost ingineria financiară comisă la TV Galaţi de către gaşca pesedistă a lui Nica.
În 2001, TV Galaţi, care până atunci era a statului, devine televiziunea locală a PSD, administrată fiind de Claudiu Brânzan şi Florin Pâslaru. Până în 2005 s-a ales praful de televiziunea de partid, care a fost descoperită de Finanţele locale cu o evaziune fiscală de 44 de miliarde de lei vechi.
Inspectorii fiscali au constatat că tandemul de administratori a scurs din televiziune vreo 17 miliarde de lei vechi din asigurările sociale, de sănătate şi de şomaj ale angajaţilor, faptă penală numită ‘stopaj la sursă’. Brânzan şi Pâslaru au mai ţepuit şi bugetul, prin TVA şi impozite neplătite, nişte mărunţiş de vreo 27 de miliarde de lei vechi, după care au abandonat firma devalizată în braţele primitoare ale Fiscului. Organele fiscale au rămas să vândă doar o masă de montaj, după hoţiile pesediştilor.
Prin sfori bine trase, Dan Nica a blocat dosarul penal întocmit celor doi, mai mult chiar, cei doi posibili infractori pesedişti au fost recompensaţi pentru că, nu-i aşa, au încercat să se ridice la înălţimea valorilor morale ale partidului: Pâslaru a prins un mandat de deputat PSD, iar Brânzan funcţia de prefect.
Citeste si articolele:
Ce-ar fi fost într-o posibilă guvernare pesedistă | A șaptea dimensiune says:
septembrie 24th, 2015 at 18:09
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Cum a furat miliarde Ioan Niculae in guvernarea securisto-comunistă Adrian Năstase | A șaptea dimensiune says:
septembrie 24th, 2015 at 18:17
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Micşunică fără frică (de lege) sau ‘valorile’ PSD(=PCR)-ului în acţiune | A șaptea dimensiune says:
septembrie 25th, 2015 at 15:29
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Cum instituie baronii pesedişti propria lege în judeţele unde domnesc | A șaptea dimensiune says:
septembrie 26th, 2015 at 18:57
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Victor Ponta, un demn urmaş al coruptului Adrian Năstase | A șaptea dimensiune says:
septembrie 28th, 2015 at 17:51
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Politică + Justiţie = Love(le) pentru unii corupţi, suferinţă pentru cei integri | A șaptea dimensiune says:
martie 13th, 2016 at 18:40
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Cum a furat ungurul Frunda in Romania | A șaptea dimensiune says:
martie 13th, 2016 at 19:24
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]
Cum s-au elaborat codurile Justitiei care elibereaza infractorii | A șaptea dimensiune says:
martie 13th, 2016 at 22:01
[…] Cum promovau pesediştii posibili infractori în posturile înalte ale guvernării […]