De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II)
joi, august 22, 2013 11:52Dosarul secret al sponsorizărilor lui Dragnea
În loc să fie urmărit penal, Florin Tunaru, fost consilier al lui Liviu Dragnea, cărăuşul sponsorizărilor ilegale făcute pentru campania electorală din 2008 a alianţei PSD+PC, a fost avansat. Astăzi este numărul doi la conducerea Fiscului. În schimb, poliţistul care l-a audiat pe omul lui Dragnea este anchetat.
Aproape trei ani de zile, dosarul sponsorizărilor ilegale, făcute pentru campania electorală din 2008 a alianţei PSD+PC, s-a plimbat între Poliţia judeţului Teleorman şi Parchetul Tribunalului aferent. La un moment dat, ancheta părea să se îndrepte către organizatorul metodei de lucru, spun surse din poliţia locală, dar lucrurile s-au schimbat după audierea fostului subordonat al lui Liviu Dragnea, pe vremea când acesta era stăpânul Consiliului Judeţean (CJ). Este vorba despre Florin Tunaru, vicepre şe dinte al ANAF.
Poliţia spune că Tunaru e acuzat
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului(IPJ) Teleorman a confirmat, pentru EVZ, că face cercetări în dosarul sponsorizărilor „în care este acuzat şi Tunaru”. Oficialii IPJ ne-au comunicat: „Dosarul penal la care faceţi referire se află în lucru la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman – Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală”. Ofiţerul de presă al instituţiei, comisarul Adrian Ilicea, a adăugat că dosarul penal este sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Cărăuşul PSD
Poliţiştii spun că au finalizat o dată ancheta începută în noiembrie 2010 şi au făcut nişte propuneri, dar dosarul le-a fost returnat „pentru completări”. Între timp, Florin Tunaru, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al ANAF, în luna mai 2012, odată cu învestirea Guvernului Ponta I.
Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor au audiat mai mulţi oameni de afaceri şi funcţionari publici care au apărut, în Monitorul Oficial, ca sponsori ai alianţei PSD+PC. Unul dintre aspectele sesizate de oamenii legii a fost acela că importante sume de bani au fost virate nejustificat în conturile PSD, fără plata taxelor către stat. Însă unii dintre „donatori” habar nu aveau de acest lucru. Când au fost luaţi la întrebări, au declarat că Florin Tunaru, pe atunci director al CJ Teleorman, îi îndemna să cotizeze la partid şi că acesta a transportat banii colectaţi în judeţ la sediul PSD din Bucureşti.
Spre exemplu, Dacian Florin Teacă a spus anchetatorilor că s-a trezit „sponsor”, deşi nu a dat niciun ban pentru campanie. Ar fi acceptat, însă, în noiembrie 2008, să fie mandatarul omului de afaceri Dan Pena, în baza căruia afaceristul urma să-i dea „mijlocitorului” Teacă 170.000 de lei pentru a-i vira în contul PSD.
Au semnat alţii pentru ei
Afaceristul Dan Pena, unul dintre acţionarii Modul Proiect şi al altor firme cu greutate din judeţ, a recunoscut cele spuse de Teacă, dar a declarat că a sponsorizat PSD la solicitarea lui Florin Tunaru. Alţi doi afacerişti din judeţ apar pe listele de sponsori fără să ştie. Pena spunea că, la insistenţele lui Tunaru, i-a contactat pe Mircea Băluţescu şi Ion Preda şi a dus formularele cu numele lor, în care apăreau ca sponsori, la sediul PSD.
Ion Preda figurează în Monitorul Oficial că ar fi sponsorizat PSD cu 120.000 de lei, dar nu a dat niciun ban. Mircea Băluţescu, celălalt „sponsor” al PSD, cu 200.000 de lei, spunea că a fost contactat de Dan Pena, pentru a-i semna un contract de sponsorizare, pentru o sumă mult mai mică, dar nu pentru PSD, ci pentru biserica Sfântul Ioan din Roşiorii de Vede (unde ar fi fost preot bunicul lui Dan Pena).
Tunaru: „Am procedat la transportarea unor colete”
În faţa poliţiştilor, Florin Tunaru a declarat că habar nu avea ce transporta, în plicuri, către sediul central din Capitală. „Cu ocazia unor deplasări efectuate la Bucureşti, în mai multe rânduri, am procedat la transportarea unor documente, situaţii, dosare şi chiar colete de la organizaţia judeţeană de partid a PSD către sediul central din Bucureşti, precum şi invers, respectiv de la Bucureşti la Alexandria.
În unele cazuri, aveam la cunoştinţă despre conţinutul materialelor pe care le transportam şi despre destinatar, iar în alte cazuri nu, acestea fiind în plicuri sau pachete sigilate. (…) Este posibil ca, în acea perioadă, domnul Pena Dan să se fi prezentat la sediul organizaţiei judeţene a PSD şi să fi lăsat un plic sau un pachet sigilat despre conţinutul căruia să nu am cunoştinţă, pe care să îl fi transportat la sediul central din Bucureşti al PSD (…).
În legătură cu afirmaţia făcută de dânsul că a lăsat banii şi contractele la mine pe birou, declar că acest lucru este posibil, numai în condiţiile arătate mai sus, făcându-mi menţiunea mie, sau altei persoane din birou, că trebuie dus la sediul din Bucureşti, neaducându-mi aminte acest lucru”, le-a spus Tunaru anchetatorilor.
Sponsorul PSD Dan Pena, urmărit penal pentru evaziune fiscală
Au trecut trei ani de tăcere şi de „du-te-vino” cu dosarul între Poliţie şi Parchet. Somaţi să ne răspundă potrivit legii, procurorii Parchetului Tribunalului Teleorman spun că în acest dosar a fost deja începută urmărirea penală împotriva afaceristului Dan Pena. Acesta este acuzat de evaziune fiscală, fiind urmărit penal încă din data de 26 iunie 2011.
De atunci, în mod ciudat, anchetatorii bat pasul pe loc. Ei se apără, spunând: „La dosarul iniţial, ulterior au fost conexate mai multe cauze vizând aceeaşi persoană, astfel cauza respectivă devenind complexă şi necesitând mai mult timp pentru efectuarea cercetărilor.” În răspunsul primit la redacţie aflăm că: „Ofiţerul de poliţie care a instrumentat cauza a procedat la audierea mai multor persoane, printre care şi a numitului Tunaru Florin (actualul vicepreşedinte A.N.A.F.), în legătură cu anumite sponsorizări, presupuse ca fiind ilegale, din acea campanie electorală”. În versiunea procurorilor, Tunaru nu este acuzat.
Cazul devine şi mai interesant, după ce aflăm că dosarul a fost mutat la Bucureşti, la un parchet competent să-l cerceteze pe poliţistul care l-a audiat pe Tunaru! Motivul? Ar fi existat indicii că declaraţiile lui Florin Tunaru „ar fi fost puse la dispoziţia unei persoane care nu avea calitatea să le deţină şi au fost folosite întro emisiune TV din timpul campaniei electorale din anul 2012”. „Întreg dosarul nu mai e la noi, a fost declinat, în decembrie 2012, la Parchetul Curţii de Apel sau la DNA, nu ştiu exact!”, a declarat, pentru EVZ, procurorul Traian Nedelcuţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Teleorman.
„Cărăuşul” Tunaru, avansat la Finanţe, apoi la Fisc
În anul 2008, atunci când a colectat bani pentru campania electorală, Florin Tunaru era director executiv-adjunct la CJ Teleorman, al cărui preşedinte era Liviu Dragnea. Actualul vicepremier era şi liderul PSD Teleorman. Un an mai târziu, Tunaru a fost numit director- adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Teleorman.
În 2010, când a început ancheta poliţiştilor, era consilier la cabinetul şefului CJ Liviu Dragnea şi avea ca atribuţii: „Consiliere în domeniul financiar-contabil şi al finanţelor publice”. Din 2011 şi până în aprilie 2012, el a fost director executiv la CJ, iar din luna mai a fost „avansat” ca vicepreşedinte ANAF.
I-a crescut şi averea
Aşa cum reiese din declaraţiile de avere, care se regăsesc la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi depuse în calitate de funcţionar public, Florin Tunaru a prosperat odată cu avansările în funcţii.
- 2009 – director executiv-adjunct la Consiliul Judeţean Teleorman. Conturi bancare: 40.766 lei; venituri – 53.114 lei; un apartament, coproprietar la o casă şi un teren de 2.612 metri pătraţi, împreună cu fratele şi sora lui;un autoturism Volkswagen.
- 2011 – director executiv-adjunct la Consiliul Judeţean Teleorman. Conturi bancare: 60.254 lei; venituri din salarii şi servicii de contabilitate:77.225 lei; un apartament, coproprietar la o casă şi un teren de 2.612 metri pătraţi, împreună cu fratele şi sora lui;un autoturism Volkswagen.
- 2012 – numit vicepreşedinte ANAF. Declaraţia la instalare. Conturi bancare:83.415 lei; venituri: 77.627 lei; un apartament, coproprietar la o casă şi un teren de 2.612 metri pătraţi, împreună cu fratele şi sora lui; un autoturism Volkswagen.
- 2013 – luna mai – vicepreşedinte ANAF. Conturi bancare: 84.941 lei; venituri:50.441 lei. Pe lângă bunurile deja declarate, printre proprietăţi apare un autoturism Mercedes. Tot acum apar şi primele împrumuturi în valoare de 33.600 lei.
- 2013 – luna iunie – vicepreşedinte ANAF şi membru în Consiliul de Administraţie CEC. Faţă de bunurile din penultima declaraţie, diferenţa este că brusc cresc conturile bancare: 161.079 lei (cont la CEC 76.795 lei, faţă de 122 lei, în luna mai); venituri: 50.441 lei.
Florin Tunaru a cărat pachetele cu bani. El nu a reclamat faptul că nu au fost folosite băncile, care ar fi raportat imediat orice suspiciune de spălare de bani. Şi, totuşi, e şef la Fisc!
ANI îl verifică pe „Primarul Tel Drum”
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au declanşat cercetările faţă de primarul oraşului Zimnicea, Petre Pârvu, suspectat că s-a aflat în conflict de interese. Sursele noastre ne-au precizat că inspectorii ANI „au plecat deja în teritoriu”. Reamintim că „Evenimentul zilei” a dezvăluit, săptămâna trecută, o afacere ţinută „la secret” parafată între Petre Pârvu, edilul din Zimnicea, şi Tel Drum, firma „moşită” spre privatizare de Liviu Dragnea, pe vremea când acesta conducea destinele judeţului Teleorman, din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Chirie de un milion de lei pe lună
Documentul exploziv, intrat în posesia EVZ, demonstrează că primarul în funcţie şi azi şi-a închiriat garsoniera firmei Tel Drum, care prestează servicii pentru Primărie. Actul, încheiat la data de 14 iulie 2005, este valabil până în 2015, iar chiria lunară a fost stabilită „la 1 .000.000 de lei”. Pe perioada de valabilitate a acestui contract, Primăria condusă de Petre Pârvu a încheiat cel puţin două contracte pentru prestări servicii cu Tel Drum, firma parteneră cu Turiss-ul lui Liviu Dragnea.
Dracu’ l-a pus?!
Edilul prins „cu mâţa în sac” a spus că nu a luat, de fapt, niciun ban pentru închirierea acelui spaţiu „în care funcţionează Radio Z, care este al celor de la Tel Drum”. Cu toate acestea nu s-a gândit nicio clipă să rezilieze contractul. Întrebat de EVZ de ce a semnat un asemenea contract, primarul Pârvu a avut un răspuns năucitor: „De ce am încheiat contractul? De dracu’, că n-am avut de lucru! Şi asta a fost prostia mea!”. Acum el trebuie să dea explicaţii inspectorilor de integritate.
Citeste si articolele:
Dupa ce a furat de-a stins, mafiotul PSD-ist Liviu Dragnea se retrage din Guvern cu banii furati intacti | A șaptea dimensiune says:
mai 16th, 2015 at 14:10
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
Ducu says:
mai 17th, 2015 at 11:40
Poporul asta nu isi pune intrebarea : Cum se face ca politicieni romani sant mai bogati si au averi mai fabuloase decat multi intreprinzatori care au zeci, sute de angajati ???? Acesti politicienii au fost partasi la ,,jaful” tari fiind infiltrati in diferita ,,consilii de administratie ” al industriei din Romania cu lefuri astronomice pt un muritor de rand , industrie pe care au falimentat-o cu buna stinta si concursul lor !!!!! Cine-i trage la raspundere ??? :o :o
Condamnatul penal Liviu Dragnea ne vrea la puscarie | A șaptea dimensiune says:
februarie 10th, 2016 at 14:18
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
Cum a furat Dragnea 10 milioane de euro, bani europeni | A șaptea dimensiune says:
februarie 10th, 2016 at 17:20
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușcărie (IV) | A șaptea dimensiune says:
februarie 10th, 2016 at 17:24
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
Vosganian și Videanu, brațul politic al mafiei economice din România | A șaptea dimensiune says:
martie 27th, 2016 at 14:58
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
România are cele mai mici tarife la apelurile naționale | A șaptea dimensiune says:
aprilie 3rd, 2016 at 16:22
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
Minciuna, acest împuțit brand comunist | A șaptea dimensiune says:
aprilie 3rd, 2016 at 17:07
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]
Dupa Sova urmeaza Ponta | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 6th, 2017 at 19:31
[…] De ce USLamistul Dragnea trebuie să facă pușărie (II) […]