Despre un jurnalist adevărat, cum nu prea sunt în România de astăzi
luni, octombrie 3, 2022 20:32
Faptele pilduitoare ale jurnalistului Radu Pascal
A fost descendentul unei familii de boieri argeşeni, cu moşii la Buteasa. La vârsta de trei ani va fi deportat cu părinţii într-un lagăr din Germania, deoarece familia refuză să aprovizioneze armata lui Hitler.
Vor fi eliberaţi de trupele americane. Un soldat uriaş i-a zâmbit şi i-a întins o ciocolată. De atunci, pentru Pascal, numele Americii a devenit sinonimul ciocolatei.
A ajuns ziarist la Lumea şi a călători în locuri unde nu visa să ajungă mintea românului. Luna mai a neuitatului an 1989 îl găseşte la Phenian, în Coreea de Nord, împreună cu Viorel Sălăgean.
Pe 20 mai, premierul Chinei decretează legea marţială. China e la doi paşi. Simte evenimentele care aveau să se precipite, cu acel extraordinar fler al ziariştilor, care valorează cât cel de-al şasele simţ.
Obţine viza chinezească prin ambasada RSR (Republica Socialistă România – n.m.) la Phenian. Ajunge la Beijing, pe 4 iunie. Piaţa Tienanmen fierbe. Vede formaţiunile de soldaţi care rup rândurile şi încep să tragă fără avertisment. Uriaşa masă de protestatari intră în panică. Oamenii cad cu sutele, iar alţii se predau şi se aruncă cu faţa la pământ.
Când este strivit de grosul mulţimii care se calcă în picioare şi Sălăgean se întoarce să-l ajute, Pascal îl roagă să fugă, ca măcar unul dintre ei să scape viu. Este salvat de un băieţel, care îl cară la spital cu bicicleta, aşezat pe cadru, în timp ce în depărtare mai răsună încă împuşcături răzleţe.
Din spital este adus în ţară, în cel mai desăvârşit secret, cu ajutorul personalului ambasadei noastre de la Beijing. Va fi operat la Spitalul Militar, cu fractură de col femural.
După revoluţie i se propune demnitatea de ministru de Externe, pe care o refuză elegant. Moare la datorie ca jurnalist, profesiune pe care n-a trădat-o niciodată.
În urma lui rămâne un premiu, care îi poartă numele, acordat ziariştilor specializaţi pe probleme de politică internaţională. După câteva ediţii, premiul s-a rătăcit undeva, pe întortocheatele cărări ale tranziţiei. („Academia Caţavencu”, nr. 672/2004)
Citeste si articolele:
