Discipolul pozitiv
duminică, iunie 30, 2024 11:04
George Steiner, Maeştri şi discipoli
Nu ştiu cum vedeţi voi lucrurile, dar, după mintea mea, cultura asta românească în care ne scăldăm ca în valurile aceleiaşi ape curgătoare e marcată destul de accentuat de relaţia dintre maestru şi discipol.
De la Iorga şi până la Culianu, avatarurile acestei forme iniţiatice de amor spiritual declarat au impus parcă un soi de normă disciplinară în felul de a înţelege şi de a transmite idei.
Arareori şcolile sunt cluburi de egali, cât mai degrabă grupuri de adepţi care se dospesc încet în lumina caldă a iubirii maestrului până când fie îi continuă asiduu opera, fie se rezumă să-i respecte pios posteritatea, evoluând însă în cu totul altă direcţie de gândire.
Dacă sunteţi în căutarea de maeştri spirituali şi vă roade curiozitatea în privinţa unor cupluri intelectuale celebre sau dacă doar vreţi să aflaţi cam care e istoria problemei, atunci puteţi pune mâna pe cartea lui George Steiner, amintită la început, un profesor îmbătrânit prin biblioteci, în preajma studenţilor şi a ideilor vechi de când lumea.
Veţi avea parte de trădări intelectuale, renegări şi drame ale spiritului, de inteligenţe îndrăgostite mai intens decât cele mai frumoase trupuri.
Şi, cum îi stă bine unui mare profesor, Steiner o ia de la sofişti, trece prin Faust şi Bildungsroman, atingând cu o împunsătură toate formele de „erotism al învăţării”, şi ajunge până hăt, departe, la imaginea paternalistă a antrenorului de fotbal american.
Citind cartea acestui mare dom’ profesor, nu poţi să nu observi dragostea îngrijorată cu care Steiner ţine (ţinea în 2005, anul apariţiei acestor însemnări – n.m.) aceste conferinţe „Charles Eliot Norton” de la Harvard (din textele cărora e alcătuită cartea), încercând să transmită în subtext mesajul etic şi intelectual al unui adevărat testament. („Academia Caţavencu”, nr. 689/2005)
Citeste si articolele:
