A șaptea dimensiune

Am citit în ultimii ani foarte multe postări pe reţelele de socializare în care unii sau alţii militau pentru evaluarea periodică a profesorilor, adică periodic cei angajaţi în învăţământ să susţină un examen în care să dovedească faptul că ştiu ce predau la clasă.

Sunt total de acord cu această măsură, doar că este incompletă. Cei care-şi dau cu părerea despre succesul şcolar nu ştiu sau trec cu vederea un adevăr clar: pentru reuşita şcolară nu ajunge să ai doar profesori competenţi. Sunt şi alţi factori de care depinde reducerea analfabetismului funcţional.

Aşa încât, pe lângă evaluarea competenţelor ştiinţifice ale cadrelor didactice, ar mai trebui, tot periodic, realizate cele de mai jos.

Părinţii care nu asigură condiţii minimale de învăţătură şi educaţie, plus condiţii materiale decente, pentru proprii copii, să-şi piardă dreptul de părinte, iar copiii să fie încredinţaţi autorităţilor statului spre creştere şi educare, precum în Norvegia şi în alte ţări.

Tot periodic, la fiecare 2 ani sau măcar la finalul unui ciclu de învăţământ, elevii să fie evaluaţi conform unei grile unice. Dacă un elev nu trece evaluarea, să fie obligat să repete un sau mai mulţi din ciclul respectiv până ajunge la nivelul dorit. Nu ajunge, asta e, statul îi spune la revedere şi se ocupă de cei cu potenţial. E ca la maşini: ai o maşină care nu se mai poate repara, o duci la dezmembrări.

Elevii violenţi faţă de profesori sau colegi excluşi automat din şcoală, fără posibilitatea de a se înscrie la altă şcoală publică. În paralel, părinţii elevilor violenţi să fie obligaţi să participe la cursuri pentru părinţi, acolo unde să înveţe cum să-şi educe odraslele, violenţa în şcoli şi în afara şcolilor fiind, în primul rând, un eşec al educaţiei primite de la părinţi. În cazuri de violenţă extremă, elevii – mai ales cei de liceu –, pe lângă exmatriculare, să fie judecaţi şi internaţi în centrele de reeducare pentru minori, dacă nu au împlinit 18 ani.

Profesorii navetişti să-şi primească drepturile la timp. Primarii care nu asigură fonduri pentru plata acestor drepturi să fie sancţionaţi, mergându-se chiar până la pierderea mandatului, dacă există lungi perioade de timp în care primarii îşi bat joc de profesorii navetişti.

Directorii de şcoli să fie numiţi pe criterii de competenţă, nu politice. Mai mult, toţi angajaţii Ministerului Educaţiei să aibă un stagiu minim de 5 ani la catedră, deoarece doar aşa pot înţelege problemele reale ale şcolii.

Ministrul Educaţiei să provină din învăţământul preuniversitar, cel care dă grosul profesorilor şi elevilor, nu din mediul academic, atât de putred, sau, mai grav, din afara sistemului de învăţământ.

Tot periodic, cei investiţi cu funcţii în Ministerul Educaţiei să prezinte rapoarte de activitate din care să reiasă ce au făcut într-o perioadă de timp pentru ca învăţământul din România să fie mai performant, mai apropiat de realităţile prezentului.

Învătământul din România este o căruţă la care trag profesorii. Să pui biciul numai pe ei, da’ să laşi la fel toate celelalte componente ale Educaţiei, înseamnă că n-ai înţeles nimic din tot ce înseamnă o societate modernă, societatea cunoaşterii şi comunicării.

Ca să nu mai spun că şi societatea, în ansamblul ei, trebuie regândită pe criterii de meritocraţie, dacă se doreşte eliminarea analfabetismului funcţional şi aducerea şcolii româneşti la nivel de elită, cu diplome recunoscute oriunde în lumea civilizată.

Citeste si articolele:

• Despre învăţământul românesc din anii ‘90
• Rectorul Universităţii ‘Spiru Haret’ provine din fosta nomenclatură comunistă
• Numele de fata al Universitatii Spiru Haret este Academia Stefan Gheorghiu
• Universitatea Spiru Haret, cea care a distrus învăţământul superior românesc, a fost fondată de Aurelian Bondrea, pupincuristul Elenei Ceauşescu
• Efectul toxic al Ecaterinei Andronescu asupra invatamantului romanesc nu are egal in istorie