Filme ce merită văzute (XXI)
luni, ianuarie 1, 2024 9:37
Zatoichi – Samuraiul orb (2003); regia: Takeshi Kitano; cu: Takeshi Kitano, Tadanobu Asano etc.
Note. Cinemagia.ro: 7,9 (154 voturi); IMDB: 7,5 (aproximativ 51.000 voturi).
3 premii şi o nominalizare Veneţia, o nominalizare Academia Europeană de Film.
Cum timpul mai şterge din memoria amintirilor, deşi am văzut filmul cu mult timp în urmă, mai jos este recenzia filmului apărută în presa din România anului 2005 (filmul a fost lansat în România în anul 2004).
Ca o introducere vicleană în atmosfera de cinema, voi începe să spun că am văzut şi eu „Alexandru”. Deşi am de gând să laud aici un cu totul alt film, nu mă pot abţine să contribui puţin la rafuiala generală cu Oliver Stone şi cu cel mai prost fel de a cheltui 150 de milioane de dolari.
„Alexandru” e un film mare, cu condiţia să-l vezi din primul rând de scaune, de unde actorii, caii şi subtitrarea se lăţesc pe zecinde metri pătraţi. Vai, câtă nedreptate e pe lume! Atâta bănet băgat în fundul lui Colin Farrell şi atât de puţină atenţie acordată lui Takeshi Kitano, copilul precoce al cinema-ului japonez, care face minuni la Tokyo cu producţiile lui gangstereşti.
O vreme am crezut că sunt printre puţinii dezorientaţi care-i gustă filmele. Mai prindeam câte unul întreg pe Arte sau câte unul înjumătăţit pe TV5, până când acest regizor cu ochii oblici a fost lansat şi în România (pe DVD, se-nţelege, fiindcă pe marele ecran încă n-a încăput).
Puţin timorat de încântarea pe care necunoscutul Takeshi şi cu mine o trăiam la fiecare vizionare, într-o bună zi am întrebat: „Bă, tu ai auzit de ăsta?”. „Kitano? E tare, moşule, e tare de tot, e beton”, mi-a răspuns un tânăr cineast român cu premii în străinătate.
Vorbim de un Tarantino japonez care pendulează între metafizica lui Kurosawa şi story-ul hollywoodian. Kitano are câte ceva de preturindeni şi din fiecare: emoţia şi suspansul din filmul american, stranietatea din cel oriental şi mania de a-şi scrie scenariile, de a face regia şi de a juca în rolul principal.
Zatoichi e povestea unui maseur orb de treabă, expert în artele tradiţionale ucigaşe, care timp de o jumătate de oră îi face felii pe cei cu darul vederii. Măcelul imperturbabil are o logică sentimentală: o răzbunare cu tâlc pe care o pricepem abia la sfârşit.
Samurai, ronini, gheişe şi gangsteri din secolul al XIX-lea traversează, rând pe rând, tăişul neobosit al lui Zatoichi. Felul în care Takeshi mânuieşte filmul seamănă leit cu loviturile de sabie ale maestrului nervăzător: efortul minimal, rezultatul spectaculos.
Precizia tăieturii te face să presupui fineţea lamei. Imaginaţi-vă un film japonez a cărui muzică o fredonaţi a doua zi. Măcar pentru atât şi tot merită văzut filmul. Takeshi Kitano a jucat în 33 de filme (până la data apariţiei recenziei de faţă – n.m.), a scris scenariile pentru 13 dintre ele şi a regizat 11.
Prizat în doze mici, e ca o porţie de sushi între un Big Mac şi o ciorbă de burtă. („Academia Caţavencu”, nr. 684/2005)
Citeste si articolele:
