A șaptea dimensiune

Lucian Boia, Jocul cu trecutul (cu subtitlul Istoria între adevăr şi ficţiune)

Undeva, într-un ungher ascuns al imaginaţiei noastre, stă pitită mândria strămoşilor. Laolaltă cu ea, însă, stă îndoiala. Cum să le-mpaci? Căci una e să descinzi dintr-un viteaz centurion roman şi o suavă prinţesă getă şi alta dintr-o pipiţă slavă şi un escadron de pecenegi grăbiţi.

Din legitimă apărare, psihologia ta împinge clar spre varianta nobilă. Istoricul, om şi el, de ce n-ar face când şi când acelaşi tip de opţiune? Aşa se nasc miturile, aşa apare relativismul istoric, aşa a mai apărut o carte de-a lui Lucian Boia.

De felul ei, zice autorul, istoria se plimbă nestingherită între adevăr şi ficţiune. Marile evenimente rămân mari sau devin mici numai în funcţie de privirea personală a istoricului. Acest relativism e puternic legat de individ. Dar nu mai puţin de normele profesiunii de istoric.

În capitolul “Cavalerii şi microbii”, autorul ilustrează excelent acest tratament preferenţial: pe timpul războiului de o sută de ani, cronicile reţin în amănunt toate detaliile militare şi-i numără atent pe cei răpuşi de sabie, dar despre marea epidemie de ciumă, contemporană cu războiul, şi care îi bate de departe la numărul de morţi (e avansat chiar procentul de 42% din populaţia Franţei), aceleaşi cronici tac. La fel, cucerirea Americilor lasă istoriei micile măceluri ale conchistadorilor şi ignoră zecile de milioane băştinaşi ucişi de bacilii noi, aduşi din Europa.

Cine decide asupra variantei bune? Ce criterii sunt corecte? Ce-i mai important pentru istorie: bătăliile sau agricultura? Care istorie e mai lucidă: cea evinemenţial-politică sau cea structurală? Cea selectivă sau cea generală?

Nu vă aşteptaţi să primiţi un răspuns precis. Lucian Boia nu poate rezolva în 150 de pagini întrebări formulate de-a lungul secolelor. În schimb, veţi primi un bilet de călătorie într-un univers populat cu fantezie şi rigoare, unde marile dubii istorice se simt în largul lor. Chiar dacă reia o parte din temele sale favorite, autorul o face excelent şi oferă, cu acest volum, un nou motiv de dezinhibiţie culturală, un nou joc al imaginaţiei: jocul cu trecutul. (“Academia Caţavencu”, nr. 555/2002)

Citeste si articolele:

• Exerciţii de mituire
• Lucrare scrisă la istorie
• Notă informativă despre Ernesto Sabato
• Pe Locke repaus
• Premiul Nobel pentru Excomunicare