Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident

vineri, martie 15, 2013 19:56

USLUrmașii bolșevicilor care au izolat România de lumea civilizată în timpul dictaturii comuniste, USL-acii au mari probleme în Occident datorită minciunilor vehiculate. De exemplu, bufonul Corlățean, cel care i-a dus flori lui Ilici KGB Iliescu, probabil drept mulțumire pentru mineriade, ei bine, acest rătăcit în funcția de ministru de externe USL își imaginează că occidentalii sunt ciobanii analfabeți din Uniunea Sovietico-Liberală (USL) și pot fi mințiți în tot felul, așa cum se poate vedea ceva mai la vale. Din păcate pentru România, acești USL-iști criminali par deciși să izoleze România, așa cum era în anii ’80, atunci când, prin politica dementă a lui Ceausescu, România era cea mai izolată țară din Europa, un ghetou în care se trăia ca-n Evul Mediu, adică în timp ce germanii aveau televizune prin cablu, românii aveau telefoane din perioada interbelică, iar posturile telefonice din satele patriei erau o raritate.

Tot atunci, dotarea armatei române era de secol XIX. Am făcut armata la artilerie, în anii ’80, și am făcut trageri cu tunuri din timpul celui de-al doilea război mondial sau cu arme aruncate de ruși ca fiind fier vechi. Aceasta era România lui Ceașcă, dupa care plâng toți demenții, prezentați non-stop de tembeliziuni inconștiente. Te și întrebi de ce mai este trecut în Constituția României că este interzisă ura de clasă din moment ce, făcând apologia comunismului la tembelizor, exact aceasta se promovează: ura de clasă. Dacă zici ceva de tigani, imediat ești anchetat, dar dacă faci apologia comunismului, un sistem criminal ce a ucis milioane de oameni, nu-i nici o problemă în România. Dar să revenim la urmașii naturali ai comuniștilor, USL-iștii, și să vedem cum sunt făcuți de rahat în Occidentul civilizat, acolo unde nu poți minți și dezinforma așa cum faci în România. Plagiatorul Ponta, un nenorocit ordinar, poate renunța provizoriu la integrarea României în spațiul Shengen, dar nu poate ucide dorința românilor ca tara lor să fie acolo unde îi este locul: în lumea liberă și civilizată. Poate îi trimitem pe Usl-aci în ghetoul rusesc, acolo unde vor să planteze România. Iată și materialul promis.

Gest diplomatic fără precedent: Olandezii îl fac mincinos pe șeful diplomației române!

12 februarie anul curent. Șeful diplomației române, Titus Corlățean, merge în vizită oficială la Haga și este primit de omologul său din Regatul Țărilor de Jos. Câteva ore mai târziu, Ministerul român de Externe transmite un comunicat victorios către națiune: „Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, i-a transmis omologului român, Titus Corlăţean, aflat, marţi, în vizită oficială la Haga, că Guvernul Olandei nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de MCV.”
Titus Corlățean

La București, lumea aplaudă marea victorie a diplomației române, olandezii nu mai sunt interesați de MCV, iată cum pupilul lui Adrian Năstase pe numele său Titus Corlățean reusește să devină cel al doilea Titulescu din PSD printr-o mare mișcare diplomatică. Euforia nu durează prea mult. Mircea Marian în EVZ și subsemnatul în emisiunea de la B1 merg la sursă, adică la Ministerul olandez de externe și caută cu înfrigurare comunicatul prin care Olanda a fost pusă cu botul pe labe de puternicul nostru ministru de externe.

Și descoperim un comunicat în care nu se scrie nimic din ceea ce anunțase Titus Corlățean la București. Din contră, olandezii vorbesc de o atenție specială acordată celebrului MCV. Ne punem întrebări deoarece este evident că cineva a mințit. Mergem pe fir. Contactăm cabinetul șefului diplomației olandeze, mergem inclusiv până la cabinetul premierului din Regatul Țărilor de Jos.

Olandezii dau din umeri, nu au auzit de o astfel de declarație făcută de Frans Timmermans, șeful diplomației de la Haga. Ne promit însă o reacție oficială în câteva zile. Mergem în Olanda la Jan Willem Bos, cel mai important traducător din limba română. Domnia-sa acceptă să consulte media olandeză și declarațiile oficiale. Nici vorbă să găsească ceva care să susțină declarațiile ministrului român de externe.

Cei de la Ministerul olandez de Externe însă pregătesc o reacție stupefiați de declarațiile șefului diplomației române. Și reacția vine năucitoare pentru ministrul român de externe, Excelența Sa domnul Titus Corlățean. Ministerul de Externe de la Haga autorizează Ambasada Regatului Țărilor de Jos de la București să transmită un comunicat extrem de dur chiar dacă formulat în termeni diplomatici. Pe scurt, olandezii zic că Titus Corlățean e un mincinos!

„Olanda nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. Poziţia Olandei va fi stabilită înaintea următorului Consiliul pe Justiţie şi Afaceri Interne, în strânsă colaborare cu alte state membre. Olanda salută progresul făcut de România aşa cum a fost analizat în raportul MCV, însă păstrează unele îngrijorări referitoare la susţinerea şi ireversibilitatea reformelor, precum şi la faptul că o serie de recomandări şi condiţionalităţi nu au fost încă implementate. În următoarele săptămâni vor avea loc consultări cu alte state UE. După acestea, împreună cu Parlamentul se va stabili poziţia Olandei”, se spune în comunicatul ambasadei din București, transmis către realitatea.net.

Pentru orice ministru de externe din lumea asta în secunda doi ar urma demisia. Este inacceptabil în lumea diplomatică să inventezi declarații ale omologilor tăi în încercarea de a părea în ochii opiniei publice din țara ta un învingător. Minciuna are picioare scurte, cum se spune la noi în popor. Iar o astfel de gafă diplomatică te compromite în fața tuturor miniștrilor de externe. O singură ieșire onorabilă există: DEMISIA!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident”

  1. USLamiștii, ucigașii dreptății în România | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 21st, 2015 at 21:18

    […] Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident […]

  2. USL, frăția interlopilor | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 21st, 2015 at 21:31

    […] Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident […]

  3. Cum au distrus neocomuniștii România | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 22nd, 2015 at 9:52

    […] Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident […]

  4. Cum au distrus PSD-istii invatamantul din Romania | A șaptea dimensiune says:

    februarie 9th, 2016 at 19:37

    […] Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident […]

  5. Plagiatorul Ponta, varianta upgrade a Elenei Ceaușescu | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 10th, 2016 at 16:02

    […] Mincinoșii din USL făcuți de rahat în Occident […]

Adauga un comentariu