Să prostim poporul, cu televizorul

duminică, septembrie 6, 2009 8:34
Postat in categoria Puţină fizică

Antena 3La televizor, prin reclame, apar tot soiul de “adevăruri demonstrate ştiinţific”. Cum ar fi acela că “un kilogram de uraniu are tot atâta energie cât şase milioane de kilograme de cărbune”. Sau ceva similar. Ei bine, nu e chiar aşa. Adică nu e aşa deloc. Băieţii ştiu ei ceva, însă foarte vag.

Că e o ceaţă cruntă prin minţile lor, nu ne miră, dar dacă ar fi să întrebi pe orice locuitor cât de cât educat al planetei (şi aici, cu mari rezerve, o să-i includem şi pe publicitari) care e cel [...]

Citeste mai mult...

Disidenţa în regimul comunist (II)

duminică, septembrie 6, 2009 7:37
Postat in categoria Dictatura comunistă

ComunismDisidenţa în regimul comunist (II)

Consideraţii generale: disidenţă, rezistenţă, exil, cooptare

Cu toate acestea, este un termen care, în sensul precizat mai sus – de persoană care îşi exprimă public dezacordul cu regimul communist – a făcut carieră până în 1989, fiind preluat din jurnalism în mediile universitare şi politice. În România, definiţia aceasta este departe de a fi folosită consecvent. Datorită faptului că românii ce se încadrează [...]

Citeste mai mult...

În comuna “europeană” Havîrna, religia este opiumul “boborului”

duminică, septembrie 6, 2009 7:03
Postat in categoria Locale

Casa, gradina, Caruntu Elena, BotosaniMoldova pare regiunea unde spălarea creierelor de către bolşevici a avut efectul cel mai profund. În această regiune istorică nu a avut loc nici un fel de revoluţie în 1989, dacă înţelegem prin “revoluţie” mişcarea de revoltă a maselor nemulţumite de dictatura comunistă. Dacă era după indivizii de pe aici, am avea în continuare pâine cu raţia şi l-am vedea la televizor, în cele două ore de program, pe cizmarul analfabet debitând tot soiul de [...]

Citeste mai mult...

Criminalii din Securitatea comunistă arestau şi torturau copii nevinovaţi

sâmbătă, septembrie 5, 2009 6:58
Postat in categoria Dictatura comunistă

Crimele Securităţii comunisteAud din ce în ce mai des justificarea “Şi ce dacă a fost securist, dom’le? N-a facut poliţie politică, şi-a servit ţara, aşa cum face orice angajat din serviciul secret al unei ţări”. Se încearcă reabilitarea securiştilor dându-se impresia că aveau şi ei o îndeletnicire foarte normală şi necesară: culegeau informaţii. Cum ai spune că culegeau porumb sau dude, adică ocupaţii de-astea obişnuite.

În fapt, în raniţa oricărui general de [...]

Citeste mai mult...

Ce căuta neamţul în Gmail?

sâmbătă, septembrie 5, 2009 6:02
Postat in categoria IT

GmailPrin anul 2000, un cetăţean german, pe numele său Daniel Giersch, îşi făcea un serviciu de mail intitulat, destul de inspirat, G-mail, mai exact “G-mail… und die Post geht richtig ab”.

Probabil că neamţul ar fi rămas un ilustru necunoscut, atât el, cât şi serviciul său de mail cu nume banal, dacă, prin 2004, Google nu îşi lansa şi el un serviciu omonim.

Prin 2006, neamţul a câştigat în instanţă dreptul de a folosi el marca “Gmail”, iar acum Google nu poate intra cu mail-ul în Germania [...]

Citeste mai mult...

Etichete: , , |

Unii judecători ar trebui să repete clasa întâi

vineri, septembrie 4, 2009 6:38
Postat in categoria Justitie

JustitieSau, cel puţin, să repete cei şapte ani de-acasă. Ministerul Justiţiei ar trebui să organizeze cursuri gratuite de citire pentru magistraţii care fac pe analfabeţii. Dacă ar şti să citească şi dacă ar avea bunul-simţ să citească documentele de la dosarul speţei, respectivii poate nu ar mai da atâtea decizii stupide.

Printre primii înscrişi la cursurile gratuite de citire oferite de MJ trebuie să apară neapărat şi judecătorii de la Tribunalul Bucureşti care au dat sentinţa nr. 745/23.04.2008. Este [...]

Citeste mai mult...

Etichete: , |

Unde găsim versiuni vechi ale programelor

vineri, septembrie 4, 2009 5:42
Postat in categoria IT

LinuxProbabil că şi voi v-aţi trezit de multe ori că versiunile noi ale aplicaţiilor pe care le folosiţi în mod curent sunt mai proaste decât cele vechi. Dacă vreţi să reveniţi la o versiune mai veche a unui program, există arhive foarte puternice prin care puteţi scotoci , la nevoie, după vechituri (de PC sau de Mac). Iată două dintre ele: https://www.oldapps.com/ şi https://www.oldversion.com/.

Update
Si un link unde gasim propuse 10 site-uri cu versiuni vechi ale programelor: [...]

Citeste mai mult...