Parohia e ruptă din parai

duminică, mai 23, 2021 9:15
Posted in category Mass-media

Biserica stramoseascaÎn România sunt (erau în 2004; astăzi sunt mult mai multe şi mult mai mulţi – n.m.) aproximativ 13 mii de parohii şi vreo 20 şi ceva de mii de preoţi. În majoritatea bisericilor slujesc de obicei doi preoţi, iar anual, seminariile teologice şi facultăţile de teologie produc în jur de 1.500 – 2.000 de alţi noi slujitori ai Domnului (toate datele sunt din 2004; evident că astăzi, în 2021, numărul bisericilor – ce a crescut exponenţial în ultimii 15 ani, plus inaugurarea Catedralei Jefuirii Neamului – este mult mai mare, de aceea şi numărul slujitorilor Sfântului Euro este mult – mult mai mare – n.m.).

Aşadar, chiar dacă numărul erparhiilor (episcopii) (din 2004 – n.m.) a ajuns la 30 (în 1989 erau 15) şi chiar dacă ritmul construcţiei de biserici a fost alert (de fapt, accelerat; s-au construit biserici în draci; nici ăia din Evul Mediu întunecat n-au construit atâtea biserici câte s-au construit în Românica după decembrie 1989 – n.m.), totuşi Biserica se confruntă (se confrunta în 2004 – n.m.) cu o imensă criză de noi locuri de muncă.

Pe lângă asta, după ce că sunt din ce în ce mai puţine, aşadar din ce în ce mai râvnite, diferă şi ca potenţial economic. Una e să fii popă în buricul Bucureştiului, la Biserica Cretzulescu, unde se cunună alde Bobby Păunescu sau e (era în 2004 – n.m.) naş Adrian Năstase, şi alta e să fii popă la Cucuieţii din Deal, unde te scoţi doar din ouă, găini, parastase şi calendare.

Una e să-ţi moară cineva căruia să-i faci slujbă la Bellu şi care se lăfăie în sicriu de 4.000 de euro, alta e să-ţi moară cu ţârâita ultima generaţie de CAP-işti, de unde mai mult de câteva sute de mii (de lei vechi – n.m.) la o pomană n-ai să scoţi.

În fine, dacă eşti tânăr absolvent de Teologie şi ai de gând de hirotoniseală, găseşti o fată, te-nsori, dar pe urmă-ţi trebuie o parohie. Te interesezi, ţi se mai spune, te descurci. Pui ochii pe una mai spălată în Bucureştii Noi sau ţi se oferă ceva într-o comună mai pe-aproape de Bucureşti. Ţi se spune că e mai greu. Insişti şi afli că s-ar putea să ai un coleg cu care va trebui să împarţi botezurile. La morţi, fiecare e cu treaba lui: cum are noroc.

Apoi afli cu cine trebuie să vorbeşti, unde să suni. Sus sau mai jos un pic. Şi-aici preţurile diferă (preţul şpăgii pe care trebuie s-o dai pentru a ajunge popă în România lui Şpagoveanu şi a PSD = ciuma roşie – n.m.). Una bună, între 10 şi 15.000 de euro, una proastă, câteva sute. La aia bună îţi scoţi mălaiul înapoi într-un an, la aia proastă cam tot pe-acolo.

Oricum, deocamdată (în 2004 – n.m.) se mănâncă o pâinică bună din cununie, moarte şi botez. Mai rău o să fie când o să intrăm în UE (în 2004, data apariţiei materialului, România nu era membră UE, salariul mediu lunar fiind undeva pe la 200 de dolari; intrarea României în UE se va produce abia la 1 ianuarie 2007, fiind, alături de Bulgaria, ultima ţară fost-comunistă (nu discutăm aici de Serbia) care va intra în UE – n.m.), că ăştia trăiesc şi mai mult, fac şi copii puţini, ca să nu mai vorbim de rata divorţurilor. (“Academia Caţavencu”, nr. 661/2004)

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu