A șaptea dimensiune

În România sunt (erau în 2004; astăzi sunt mult mai multe şi mult mai mulţi – n.m.) aproximativ 13 mii de parohii şi vreo 20 şi ceva de mii de preoţi. În majoritatea bisericilor slujesc de obicei doi preoţi, iar anual, seminariile teologice şi facultăţile de teologie produc în jur de 1.500 – 2.000 de alţi noi slujitori ai Domnului (toate datele sunt din 2004; evident că astăzi, în 2021, numărul bisericilor – ce a crescut exponenţial în ultimii 15 ani, plus inaugurarea Catedralei Jefuirii Neamului – este mult mai mare, de aceea şi numărul slujitorilor Sfântului Euro este mult – mult mai mare – n.m.).

Aşadar, chiar dacă numărul erparhiilor (episcopii) (din 2004 – n.m.) a ajuns la 30 (în 1989 erau 15) şi chiar dacă ritmul construcţiei de biserici a fost alert (de fapt, accelerat; s-au construit biserici în draci; nici ăia din Evul Mediu întunecat n-au construit atâtea biserici câte s-au construit în Românica după decembrie 1989 – n.m.), totuşi Biserica se confruntă (se confrunta în 2004 – n.m.) cu o imensă criză de noi locuri de muncă.

Pe lângă asta, după ce că sunt din ce în ce mai puţine, aşadar din ce în ce mai râvnite, diferă şi ca potenţial economic. Una e să fii popă în buricul Bucureştiului, la Biserica Cretzulescu, unde se cunună alde Bobby Păunescu sau e (era în 2004 – n.m.) naş Adrian Năstase, şi alta e să fii popă la Cucuieţii din Deal, unde te scoţi doar din ouă, găini, parastase şi calendare.

Una e să-ţi moară cineva căruia să-i faci slujbă la Bellu şi care se lăfăie în sicriu de 4.000 de euro, alta e să-ţi moară cu ţârâita ultima generaţie de CAP-işti, de unde mai mult de câteva sute de mii (de lei vechi – n.m.) la o pomană n-ai să scoţi.

În fine, dacă eşti tânăr absolvent de Teologie şi ai de gând de hirotoniseală, găseşti o fată, te-nsori, dar pe urmă-ţi trebuie o parohie. Te interesezi, ţi se mai spune, te descurci. Pui ochii pe una mai spălată în Bucureştii Noi sau ţi se oferă ceva într-o comună mai pe-aproape de Bucureşti. Ţi se spune că e mai greu. Insişti şi afli că s-ar putea să ai un coleg cu care va trebui să împarţi botezurile. La morţi, fiecare e cu treaba lui: cum are noroc.

Apoi afli cu cine trebuie să vorbeşti, unde să suni. Sus sau mai jos un pic. Şi-aici preţurile diferă (preţul şpăgii pe care trebuie s-o dai pentru a ajunge popă în România lui Şpagoveanu şi a PSD = ciuma roşie – n.m.). Una bună, între 10 şi 15.000 de euro, una proastă, câteva sute. La aia bună îţi scoţi mălaiul înapoi într-un an, la aia proastă cam tot pe-acolo.

Oricum, deocamdată (în 2004 – n.m.) se mănâncă o pâinică bună din cununie, moarte şi botez. Mai rău o să fie când o să intrăm în UE (în 2004, data apariţiei materialului, România nu era membră UE, salariul mediu lunar fiind undeva pe la 200 de dolari; intrarea României în UE se va produce abia la 1 ianuarie 2007, fiind, alături de Bulgaria, ultima ţară fost-comunistă (nu discutăm aici de Serbia) care va intra în UE – n.m.), că ăştia trăiesc şi mai mult, fac şi copii puţini, ca să nu mai vorbim de rata divorţurilor. (“Academia Caţavencu”, nr. 661/2004)

Citeşte şi articolele:

• Combinaţia criminală dintre stat şi biserică ne duce direct în iadul evoluţiei
• Pentru popii lacomi, contează doar caşcavalul. Sănătatea omenilor nu este deloc importantă pentru popii criminali
• Poate, totuşi, în România, după 1989, s-ar fi construit nişte spitale, dacă popimea criminală n-ar fi cerut mereu bani publici pentru construcţia de catedrale şi biserici fără număr
• Atunci când nu se urcă beţi la volan şi ucid copii de 15 ani, ce credeţi că fac popii lacomi din România: împuşcă urşi, specie pe cale de dispariţie
• România popilor lacomi şi ticăloşi, un stat ratat, tot mai departe de valorile prezentului