Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit

joi, martie 26, 2009 9:51
Posted in category Mass-media

PSD, ciuma rosie

  • Statul de drept pe înțelesul lui Victor Ponta Prin ultimul Raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și de Verificare, premierul Victor Ponta este pus în situația jenantă de a primi elementare lecții de democrație. Acest fapt este de natură să afecteze imaginea României ca stat membru al Uniunii Europene, atât timp cât cei care o conduc și o reprezintă își probează în mod constant incapacitatea sau inapetența de a înțelege și aplica normele de bază ale unei corecte funcționări a statului de drept.
    Astfel, Comisia Europeană subliniază că „este necesar ca toți membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abținerea de la criticarea hotărârilor judecătorești, de la subminarea credibilității magistraților sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora”.
    Cu privire la această chestiune, Victor Ponta a greșit grav cel puțin de două ori. Prima dată a călcat strâmb atunci când a afirmat că nu există probe pentru condamnarea lui Adrian Năstase, transformându-se astfel în avocatul unui infractor, în ciuda faptului că atât prima instanță, cât și instanța de recurs au considerat că întreg materialul probator justifică trimiterea lui Năstase în spatele gratiilor. A doua gafă a premierului Ponta este criticarea deciziei Tribunalului București de a trimite dosarul lui Dan Voiculescu la instanța supremă, ținând cont că acesta dobândise între timp calitatea de senator.
  • Ponta sfidează Poliţia Statutul de om politic oferă numeroase avantaje. Iar dacă mai e vorba şi de şeful unui partid de prim-rang, atunci limitele tupeului sfidează nesimţirea. Este şi cazul lui Victor Ponta pe care traficul dificil din Capitală din aceste zile de iarnă cumplită îl deranjează mult mai puţin decât pe ceilalţi participanţi la trafic. Asta pentru că, în cazul domniei sale, linia dublă continuă sau sensul interzis nu constituie o barieră în calea celui mai bun şi mai scurt drum spre casă. Paparazzii „Secrete Bine Păzite” au urmărit o astfel de „haiducie” a liderului PSD în trafic, petrecută spre sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, joi, în jurul orei 16, maşina de serviciu a lui Ponta, în care, pe lângă şeful PSD, se mai afla şi socrul său, celebrul Ilie Sârbu, rula „cu tupeu” pe Ştefan cel Mare, viteza de rulare fiind adaptată mai degrabă bolidului decât condiţiilor meteorologice. Mai mult, exact în dreptul IGP, limuzina lui Ponta nu s-a sfiit să taie o linie dublă continuă, ba chiar să intre „în forţă” pe o stradă cu sens interzis pentru vehiculele care nu aparţin Poliţiei sau Salvării, pentru a ajunge mai repede în cartierul Tei, unde locuieşte distinsul politician.
  • Victor Ponta, plagiatorul care este Aseară (19 decembrie 2012), l-am auzit pe Victor Ponta la Antena 3 (unde altundeva putea fi?) spunând ceva de genul “Aceste firme, ocupate cu deszăpezirea, nu vine acum cu motive etc.”. Să mai spună cineva că “doctorul” Ponta nu utilizează în mod corect limba română. O cunoaște la fel de bine precum cunoaște și legile economice ale României democratice. O dovadă, în acest sens, ar fi nivelul de trai îmbunătățit din România ultimelor 8 luni. Ce mai, de când USL-ul este la guvernare, în România curge laptele și mierea (hă, hă, hă).
  • Scrisoare deschisă Solicit grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal din cadrul Parlamentului European – în mod special doamnelor Monica Macovei și Elena Băsescu și domnilor Cristian Preda și Traian Radu Ungureanu – să facă publice, în cadrul unor conferințe de presă susținute în forul european, concluziile Raportului Comisiei de la Veneția (Opinia nr. 685 /2012, anexată) cu privire la actele abuzive, antidemocratice și anticonstituționale comise în vara acestui an de către puterea U.S.L. prin parlamentarii, politicienii și guvernul său condus de Ponta Viorel Victor, susținuți de europarlamentarii P.S.D. și P.N.L. și de grupuri de presiune anarhiste și antidemocratice.Solicit, totodată, acelorași europarlamentari ai Partidului Democrat-Liberal, dar și conducerii acestui partid, să formuleze interpelări oficiale adresate președinților celor camere ale Parlamentului României, Antonescu George Crin Laurențiu (Senat) și Zgonea Valeriu Ștefan (Camera Deputațlor), primului ministru al Guvernului României, Ponta Viorel Victor, președinților celorlalate partide componente ale arcului guvernamental, Constantin Daniel (Partidul Conservator) și Oprea Gabriel (Uniunea Națională pentru Progresul României), precum și Grupului Minorităților Naționale altele decât ce maghiară din Parlamentul României, prin care să le ceară să ia act de Raportul Comisiei de la Veneția și să-și exprime, în mod public, poziția oficială față de concluziile acestuia.Alexandru Dan Mitache
    Cetățean român
    (Sursa (citeste mai mult))
  • Afaceri de succes în România: azi BOR Un documentar despre Biserica Ortodoxă Română puteți vedea mai jos. Căutați 24 de minute din viața dumneavoastră şi alocați-le adevărului. Veți realiza ce legături slabe are BOR cu doctrina creştină. Scopul BOR: o viață prosperă pentru clerul BOR pe seama ignoranței unei turme rătăcite pe Terra.
  • ISTORIA BANILOR ROMÂNEŞTI, ÎN IMAGINI Cum arată primul leu emis în 1868 La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în Anglia în 1867.
    În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei. Începând cu 1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și 1890.
  • Ecaterina Andronescu vrea clienti pentru fabricile de diplome Ecaterina Andronescu vrea sa intoarca invatamantul la vremurile cand majoritatea elevilor, daca nu chiar toti elevii, deveneau cotizanti la fabricile de diplome, dupa un bacalaureat fraudat, din care majoritatea absolventilor ies fara calificarile necesare pe piata muncii, in care unul din 15 joburi necesita studii superioare, conform ofertei ANOFM.
    Noroc ca piata muncii functioneaza ca un reglator de ultima instanta, tinerii nu se mai inghesuie sa obtina diplome nevalorizate intr-o piata a muncii dominata de privati. Care privati nu se mai uita la diplome, stiind in ce conditii se obtin. Se uita la ce stiu sa faca aspirantii la un job.
    Dar ca sistemul institutionalizat de invatamant nu le ofere tinerilor sansa calificarii in meserii cerute pe piata muncii este o crima la adresa competitivitatii si atractivitatii economiei, incluziunii si angajabilitatii tinerilor.
    Ca si cum noua ani de activitate distructiva impotriva educatiei n-ar fi fost suficienti, asistam, iata, la restauratia celei mai negre perioade din educatia romaneasca.
    Ecaterina Andronescu va ramane in istorie ca ministrul care a distrus formarea profesionala si a inchis ochii la plagiatul premierului Victor Ponta.
  • USL: complicitate cu Rusia Un diplomat de la Ambasada Rusiei, pe numele său Alexander Evciukov, secretar I, a spulberat cu maşina, pe trecerea de pietoni, o studentă de 19 ani. Biata fată este acum în comă, la spital. Diplomatul rus a invocat imunitatea diplomatică pentru a se sustrage testului pentru concentraţia de alcool.
    Revoltător este că Ministerul de Externe, condus de un om al partidului socialist (Titus Corlăţean) tace. Mai mult, într-un acces de laşitate, pretinde că rusul are “imunitate diplomatică”.
    Socialiştii, evident, mint prin omisiune. Imunitatea diplomatică se poate ridica, la cerere.
    Statele europene au de altfel o politică strictă în privinţa infracţiunilor comise la volan, de diplomaţi. În unele ţări ambasadele sunt anunţate oficial, la începutul fiecărui an, că există o politică de toleranţă-zero în cazul conducerii sub influenţa alcoolului.
    Iar Titus Corlăţean ce face? Tace.
    Acum câţiva ani, în cazul morţii lui Teo Peter, socialiştii îşi strigau indignarea pe toate canalele.
    Acum ei tac.
    Atunci era vorba de un diplomat american.
    Acum este vorba de unul din Rusia.
Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

6 Responses to “Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit”

  1. Surprize-surprize cu “Google Trends” | A șaptea dimensiune says:

    februarie 11th, 2016 at 18:32

    […] Citeste si articolul Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

  2. Să arătăm bine | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2016 at 13:16

    […] Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

  3. Cum arăta un site cu ani în urmă | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2016 at 13:48

    […] Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

  4. 100 shortcuts for windows | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2016 at 14:12

    […] Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

  5. Cum să downloadezi filme de pe YouTube fără un program instalat | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2016 at 14:44

    […] Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

  6. Cum se pot trimite fişiere de dimensiuni mari | A șaptea dimensiune says:

    iulie 31st, 2016 at 14:58

    […] Ce-am mai văzut, ce-am mai citit, ce-am mai auzit […]

Adauga un comentariu