Victor Viorel Ponta, un criminal pentru România
sâmbătă, aprilie 12, 2025 18:02Ponta îţi inundă, în 2014, satele româneşti ca să salveze un oraş străin.
Dintr-un stat a cărui cetăţenie o obţine ulterior. Şi unde se refugiaza cel mai bun prieten şi sponsor al său, Sebastian Ghiţă.
Ponta era cât pe ce să-ţi construiască la Bucureşti cea mai mare moschee din România.
Doar ca să îi fie pe plac dictatorului turc Erdogan. Al cărui consilier a devenit. Şi în ţara unde-şi parchează o parte din banii „munciţi cu sudoarea frunţii”.
Acelaşi Ponta e bun prieten cu China. Pe care ar lăsa-o mâine să-i invadeze propria ţară.
Acelaşi Ponta se gudură pe lângă Putin, căruia i-ar lasa mâine trupele să-i cotropească ţara al cărui cetăţean este.
Unii au în genă trădarea. (Stelian Negrea pe Facebook)
Partidul DREPT depune plângere penală pe numele lui Ponta pentru înaltă trădare
Partidul DREPT face plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înaltă trădare pe numele lui Victor Viorel Ponta şi a complicilor săi care au permis inundarea intenţionată a României, a anunțat liderul formaţiunii Vlad Gheorghe. El a precizat că va depune o plângere şi pentru omor calificat, dacă această decizie şi acţiune a lor s-a soldat cu pierderea de vieţi omeneşti.
„Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni. Alături de colegii mei din partidul DREPT vom face plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înaltă trădare pe numele lui Victor Viorel Ponta şi a complicilor săi care au permis inundarea intenţionată a României. Zic complici, pentru că sigur au existat, şi mă pot gândi la Ministrul Energiei de la acea vreme şi şeful de la Apele Române. Şi voi mai face una pentru omor calificat, dacă această decizie şi acţiune a lor s-a soldat cu pierderea de vieţi omeneşti”, a scris Vlad Gheorghe, joi pe Facebook.
„Ponta, după ce a „patronat” Colectivul, ne spune că a inundat sate româneşti ca să salveze Belgradul. Ce urmează? Lăcuste? Invazie de broaşte? Eclipsă de soare? Toate pedepsele Biblice? În 2014, premierul Victor Ponta decidea – „strategic” – să lase sate româneşti sub ape, pentru a proteja capitala Serbiei. Şi astăzi declară public, fără ruşine, că va fi „mândru toată viaţa” pentru asta. Mândru. Nu responsabil. Nu trist. Nu recunoscător oamenilor evacuaţi, celor care au pierdut gospodării, pământuri, vieţi muncite. Acelasi Ponta care a închis ochii la tragedia de la Colectiv, care a fugit din funcţie în toiul nopţii, care şi-a bătut joc de justiţie, de oameni, de un întreg popor. Acum vine şi ne explică, cu seninătate, că a dat drumul la diguri ca să „salveze relaţiile internaţionale”, a mai spus fostul europarlamentar.
El i-a cerut lui Victor Ponta să spună ce a negociat pentru România şi îl acuză că este un produs toxic al sistemului.
„Ce-ar fi să ne spună Ponta şi ce a negociat pentru România, nu doar ce a sacrificat din România? Sau nu are ce? Ştiţi ce e cu adevărat tragic? Că în mintea lor, astfel de gesturi sunt „patriotism”. Că în loc să ajute românii, au învăţat să-i inunde – la propriu şi la figurat. Victor Ponta nu este un om al statului. Este un produs toxic al sistemului. România nu mai poate fi condusă de oameni care îşi laudă eşecurile şi distrugerile. Nu uităm. Nu iertăm. Nu mai acceptăm”, a conchis Gheorghe.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ponta-spune-ca-a-permis-inundarea-unor-sate-din-romania-pentru-a-proteja-belgradul-in-2014-voi-fi-mandru-toata-viata-3193503
Patrihoţul Viorel Ponta, din „dragoste” de ţară, după ce a inundat sate româneşti, îşi dorea şi o mega-moschee în Bucureşti, adică în România creştină.
Era pus numai pe fapte bune, „creştinul” Viorel Ponta. Nu mai avea mult şi le cerea conaţionalilor lui, creştini practicanţi, iubitori de Dumnezeu, să se închine şi la Allah. (Cristina Munteanu pe X)
https://x.com/cri_mun/status/1910617062176592053
Cum a vrut Victor Ponta să-i ofere lui Recep Tayyip Erdogan teren pentru o mega-moschee, în București: la schimb, ar fi primit azil temporar la Istanbul într-un moment în care premierul PSD s-ar fi temut că DNA va cere arestarea sa, în dosarul Turceni-Rovinari.
Cum a decurs, legal, procedura prin care fostul premier PSD îl ajuta pe Erdogan să construiască o moschee la București:
La 29 mai 2015, guvernul Ponta a publicat în Monitorul Oficial o hotărâre de guvern privind trecerea unui imobil-teren din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Autonome „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat“ în domeniul public al statului, administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte și folosința gratuită a Muftiatului Cultului Musulman din România. Terenul avea peste 11.000 mp și valora peste patru milioane de euro.
Hotărârea de guvern nu a fost dezbătută în ședința de guvern.
Nota de fundamentare recunoștea că măsura a fost luată la cererea Ambasadei Turciei.
În 2018, pentru că moscheea nu primise aviz de construcție, terenul a fost returnat RAAPPS.
Ce ar fi primit Ponta, în schimb: în iunie 2015, el susține că s-a accidentat la baschet și pleacă la Istanbul să se opereze. Clinica în care s-a operat ar fi aparținut familiei președintelui Erdogan. El a stat o săptămână în Turcia. Presa a speculat că, de fapt, el se temea că DNA îl va reține în dosarul Turceni-Rovinari, dosar în care a fost achitat în 2018.
Acum, Ponta are un apartament de 200 mp la Istanbul. În perioada în care era consilier onorific al premierului Ciolacu, el ar fi acordat consultanță unor firme turcești cu legături cu președintele Erdogan, a scris presa.
https://defapt.ro/politica/ponta-ofere-erdogan-teren-mega-moschee
„Referitor la Ponta.
În 2013, de Sărbătoarea Rusaliilor a avut loc un groaznic accident în Muntenegru unde au murit 19 români.
În acea perioadă, eu eram ambasadorul României la Podgorița. În ziua respectivă, fiind sărbătoare nu mi-a răspuns la telefon niciun oficial MAE.
Am reușit să contactez cabinetul Primului ministru, și mi s-a răspuns că dl. Ponta nu poate fi deranjat deoarece „joacă baschet”!
Au urmat ore de coșmar, oamenii se zbăteau între viață și moarte, eu am fost sunat de televiziuni și de membri ai famiilior implicate în accident, iar în acest timp Ponta își făcea campanie electorală, spunând că el are totul sub control și că ziua următoare toți răniții și decedații vor fi repatriați.
După aceste declarații am fost sunat de televiziuni, eu le-am spus că repatrierea nu se poate face imediat, iar cabinetul Ponta mi-a interzis să fac declarații care nu sunt conforme cu cele ale premierului!
Cu chiu și vai am reușit, folosind relațiile personale la premierului muntenegrean Djukanovic, să repatriem după trei zile corpurile neînsuflețite ale celor 19 oameni decedați, în timp ce familiile așteptau disperați pe aeroport, așa cum le promisese Ponta!!!”
Dr. Mihail Florovici, Ambasador
(Declaraţie preluată de pe pagina de Facebook a jurnalistului independent Mălin Bot.)
Citeste si articolele:
