A 25-a ură

marți, martie 19, 2019 20:45
Posted in category Educatie

25th Hour – A 25-a orăAceasta nu va fi o cronică memorabilă, pentru că sunt pus în postura de a scrie despre un film – 25th Hour – A 25-a oră (2002); regia: Spike Lee; cu: Edward Norton – atât de controversat încât nici eu nu ştiu ce să mai cred.

Când am intrat în sala de cinematograf să văd acest film al lui Spike Lee, regizor american de culoare, filmul aproape că începuse, iar pe scaunul pe care ar fi trebuit să stau eu se afla un ţigan. L-am întrebat: “Ai cumva locul ăsta pe care îl am eu pe bilet?”. “Nu”, mi-a răspuns şi a continuat să se uite la film. Atunci n-am ştiut ce să fac. Acum ştiu, pentru că am văzut filmul. Ar fi trebuit să fac un film dintr-ăsta, un soi de film-protest-patriotic-dramă-artă, în care să mă apuc şi eu, timp de 5 minute, să zic “Fuck you!” tuturor minorităţilor care m-au deranjat în existenţa mea de cinefil.

Sunt rasist de ocazie, inclusiv cu rasa mea. Şi îmi iubesc ţara. Asta zice Spike Lee, povestind în acelaşi timp drama unui fost dealer de droguri (Edward Norton) care trăieşte ultima zi înainte de a intra în puşcărie pentru şapte ani. Nu pot să zic că mi-a plăcut filmul. Nu pot să zic că mi-a displăcut. Nu pot să zic nimic pentru că m-am plictisit să se întâmple ceva. Documentându-mă ulterior despre film, am dat peste un site internaţional cu păreri mai mult sau mai puţin avizate despre A 25-a oră. La fel ca şi părerea mea. Unii ziceau “Bravo!”, alţii scriau “Ce era cu atâtea drapele şi momente patriotice?”. Majoritatea considera că filmul vrea să pară artă, altceva decât toate producţiile hollywoodiene. Minoritatea răbufnea: “OK, film de artă, dar nu i-a ieşit, deoarece toate tăieturile şi schimbările de cadru sunt făcute de mântuială”. Primii răspundeau: “Aşa e stilul lui”. Unii chiar şi-au imaginat că e un film despre 11 septembrie (2001, data atacurilor teroriste de la World Trade Center – n.m.). Dar toţi erau de acord că Edward Norton merită toţi banii.

“Spike” înseamnă “ţeapă”, dar asta nu e o aluzie. Filmul are meritele şi manifestul lui. Dacă vi se pare că destinul negru al unui traficant de droguri merită un discurs metafizic de două ore plin de steaguri americane, vedeţi filmul. (“Academia Caţavencu”, nr. 595/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu