Al şaptelea element
miercuri, septembrie 26, 2018 16:00Vom începe aici povestea lui Constantin Moruzi, poveste care se sfârşeşte undeva hăt, la capătul acestui text destul de scurt. Costică a ajuns aşadar pe tron graţie uneltirilor din Stambul şi, exact în clipa numirii lui pe tronul Ieşilor, capul lui Grigore al III-lea Ghica, antecesorul său, privea fără să clipească, din înaltul porţii Searaiului, la ceea ce mai rămăsese din trup.
Domnia lui Moruzi, începută la 5 decembrie 1777, se remarcă prin circa şapte evenimente. Primele două constau în decapitarea lui Manolache Bogdan, vel vornic, şi sugrumarea lui Ion Cuza, biv vel spătar – ambii lideri ai opoziţiei democratice boiereşti, care mormăia cu privire la corectitudinea numirii noului domn.
Al treilea eveniment din domnia lui Moruzi a fost stâlcirea în bătaie a paharnicului Dărmănescu, francmason notoriu aflat în conflict de idei cu viziunea balcanică a domnitorului asupra politicii externe. Tratamentul aplicat lui Dărmănescu a cuprins o zdrobire cu topuzul, o zdrelire amănunţiţă la falange şi un surghiun definitiv la mănăstire.
Cea de-a patra realizare este, fără îndoială, condamnarea la puşcărie a spătarului Iordache Cantacuzino, adversar şi el al ideologiei pro-otomane, cauzatoare de non-profit. Din fericire pentru paharnic, anii săi de temniţă au fost înseninaţi de compania biv vel logofătului Reset Bălănescu, băgat şi el la bulău de domnitor într-un gest autoritar şi memorabil, care de altfel se constituie , fără pic de dubiu, în cel de-al cincilea eveniment marcant al acestei domnii.
La 8 iunie 1782, Constantin Moruzi e mazilit în urma unei pâri şi trimis în surghiun pe insula Tenedos, situată în frumosul arhipelag grecesc. Acesta este cel de-al şaselea eveniment al agitatei sale domnii, urmat la patruzeci de zile de al şaptelea – şi de data asta ultimul: înmormântarea trupului său neînsufleţit, plecat dintre cei vii şi activi la 18 iulie 1782. (“Academia Caţavencu”, nr. 537/2002)
Citeste si articolele:
Cultură şi agricultură la 1812 | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 13th, 2019 at 11:18
[…] Al şaptelea element […]