Deportarile si dislocarile de populatii in Romania comunista (III)

vineri, iulie 17, 2009 6:33
Posted in category Dictatura comunistă

ComunismSupravegherea de către Securitate a celor aflaţi cu D.O. în Bărăgan, înainte şi după deportare

În afara rapoartelor şi notelor informative trimise de Securitate constant de la faţa locului de care am vorbit mai sus, Direcţia Regională a Securităţii Statului Severin trimite către DGSS Bucureşti la data de 22.X.1951 un număr de 84 de dosare de suspecţi care fuseseră dislocaţi din zona de frontieră de pe raza de acţiune a regiunii respective71. E vorba de raionul Orşova, raionul Reşiţa (comunele Dognecea şi Şoşdea) şi Moldova Nouă (lista indică şi numele foştilor colaboratori care fuseseră dislocaţi; interesantă e acţiunea de reactivare a unei foste colaboratoare din Turnu Severin dislocată în satul nou Borcea din raionul Călăraşi72). E uşor să ne dăm seama şi de faptul că, de multe ori, la baza dislocării a stat o acţiune de urmărire anterioară prin informatori, acţiune din care derivă etichetarea ca „suspect” a unuia sau altuia dintre dislocaţi (e cazul de pildă al lui Capdebou Iuliu din Orşova, în cazul căruia se indică legături de prietenie cu „elemente nesănătoase”, „suspecte şi duşmănoase regimului de Democraţie Populară”, precum şi unele afirmaţii făcute „omului nostru”, alias colaboratorului securităţii73). Urmărirea celor dislocaţi în Bărăgan a continuat şi după întoarcerea acasă a celor din zona de vest a ţării, ea reorientându-se spre deţinuţii politici cărora li se fixase D. O. acolo între timp şi în anii care vor urma.

Abia în 1964 satele vechi aveau să dispară prin distrugere intenţionată. Casele au fost în marea majoritate demolate, pământul arat. Făcea parte din politica partidului această ştergere a urmelor într-un moment în care, oficial cel puţin, încetaseră detenţiile cu caracter politic. Au mai rezistat câteva case din sate cum au fost Fundata sau Rubla.
Timp de cinci ani „satele noi“ din Bărăgan au funcţionat însă după modelul unor lagăre de muncă. Neavând voie să se deplaseze pe o rază mai mare de 15 km, cei deportaţi trebuiau să lucreze la fermele de stat din apropiere74.

Bilanţul pe care Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan l-a făcut pe baza documentelor la care a avut acces şi care se află acum în fotocopii în arhiva asociaţiei, ridică la 40 320 de persoane, respectiv 12 791 de familii totalul celor deportaţi75. Tabelele publicate cuprind situaţia pe raioane, localităţi, dar şi pe categoriile care au stat la baza deportării76. După alte estimări găsite în dosarele de la CNSAS numărul lor se apropie de 44 00077.

Am încercat să vedem în ce fel sunt prezente cifrele şi clasificările în documentele secrete ale Ministerului de Interne, mai ales în cele întocmite în preajma şi cu ocazia ridicării restricţiei de domiciliu obligatoriu. Această ridicare a restricţiei s-a făcut treptat şi diferit în raport cu categoriile de deportaţi.
Un raport din 24 ianuarie 1956 privind punerea în aplicare a deciziilor MAI 6100 din august 1955 şi 6200 din decembrie 1955, decizii prin care sunt indicate condiţiile în care se va face ridicarea restricţiilor şi întoarcerea la vechile domicilii, menţionează că din cele 9233 de familii dislocate (deportate) din zona frontierei de sud-vest a României (regiunile Arad, Timişoara şi Craiova conform noii distribuiri teritoriale din acel moment), 4742 părăsiseră Bărăganul la acea dată, în timp ce altele se pregăteau de plecare78. Sunt menţionate restricţii pentru cei „fugiţi din URSS” şi pentru macedo-români care nu au dreptul să se stabilească în zona de frontieră din care fuseseră aduşi în Bărăgan şi nici în capitală. Acelaşi raport ne aminteşte că în conformitate cu Decizia MAI nr. 200/1951 care a stat
71 Ibidem, dosar nr. 173, ff. 271 -274.
72 Ibidem, ff. 275-276.
73 Cf. ibidem, ff. 277-278.
74 Cf. tabelul publicat în V. Marineasa, D. Vighi, op.cit.,, pp. 202-203.
75 Ibidem. pp. 200–201.
76 Ibidem, pp.191–201.
77 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 55, vol. 47.
78 Ibidem, vol. 46, ff. 108-112.

la originea deportării, pe lângă cei deportaţi în „localităţile speciale” din regiunile Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, au mai fost dislocate 620 de familii care au avut dreptul să îşi aleagă locul de domiciliu obligatoriu79. Cifra includea 225 de familii ale cetăţenilor străini (majoritatea germani şi sârbi), 225 de familii ale ofiţerilor demişi din funcţiile lor şi ale unor funcţionari epuraţi, care nu proveneau din zona de frontieră şi 20 de familii ale celor condamnaţi din motive politice sau de drept comun. Aceştia nu aveau dreptul să revină în zona de frontieră. Numărul lor e cu mult mai mare în rapoartele făcute la ridicare: 835 de familii compuse din 1835 de persoane80. În schimb, cifra celor dislocaţi (deportaţi) în comunele noi din Bărăgan, din acelaşi raport şi dosar (cifra estimată de altfel în ziua ridicării) – 9420 de familii cu 31553 de persoane – e mult mai mică decât cifra indicată în dosarul de sinteză făcut în decembrie 1953 unde se precizează că: 43 891 (10 099 familii) sunt „cei dislocaţi din regiunea de Vest a ţării“81.
Documentele conţinând bilanţuri de acelaşi tip ne arată nu doar cum a evoluat atitudinea faţă de „vinovăţia” celor deportaţi sau dislocaţi, ci şi pe ce baze s-a construit ea în timp, lucru reflectat în schimbarea categoriei sau a restricţiilor ce li se impun celor vizaţi.
O statistică secretă a Consiliului de Securitate a Statului din 16 februarie 1968, semnată de vicepreşedintele acestui consiliu, Constantin Stoica, elaborată în contextul în care Ceauşescu decisese deja să se debaraseze de Alexandru Drăghici, cerând o verificare a legalităţii actelor semnate de fostul ministru de Interne, menţionează că, numărul persoanelor „considerate periculoase pentru securitatea statului“ cărora li s-a impus domiciliu obligatoriu între 1953-1964 se ridică la 60 000, dintre acestea 44 000 reprezentând persoanele deportate între 1951 şi 1956 din zona de vest a ţării82. Restul sunt cei 3000 de mari proprietari dislocaţi în 1949, 9000 de persoane evacuate în 1952 din aglomerări urbane şi 4000 de persoane care se află acolo pentru „diverse motive”, (fiind greu de stabilit dacă e vorba de deţinuţi politici sau de alte categorii). Numărul celor cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu este raportat de această dată la numărul total de persoane care au suferit „pedepse administrative” în care sunt cuprinse şi cele care au fost internate în lagăre de muncă (22.077 de persoane) sau li s-a fixat un loc de muncă obligatoriu (3663 de persoane). Rezultă de aici că numărul persoanelor care au suferit „pedepse administrative” s-a fi ridicat la 82 70083. E posibil însă ca cifrele pe categorii să nu fie foarte exacte, având în vedere de pildă că în Sinteza numerică a foştilor moşieri întocmită în 24 ianuarie 1951 se menţionează cifra de 4375 capi de familie şi 8528 de persoane84 şi nu 3000.
Dislocarea ca măsură suplimentară de reprimare sau despre represiunea în lanţ
O notă din 300/23 decembrie 195385 întocmită la ordinul verbal al ministrului de Interne86, conţine un bilanţ al celor care la acea dată se aflau cu D.O. în întreaga ţară, totalul fiind de 51 341 elemente.
Dintre aceştia, 43 891 sunt „cei dislocaţi din regiunea de Vest a ţării“ (10 099 familii), la fila 4 fiind menţionate şi cele 18 localităţi ce s-au înfiinţat cu această ocazie în Bărăgan, dar paginile în care aceste familii ar trebui menţionate, respectiv tabelul A lipseşte. Regăsim însă numele capilor de
79 Ibidem, ff. 49.
80 ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 109/1951, f. 80.
81 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 55, vol. 47, f. 1-3.
82 Ibidem, vol. 53, f. 163.
83 Menţionăm că această sumbră contabilitate nu include numărul destul de important de familii dislocate în urma revoltelor ţărăneşti care au avut loc în anul 1949 în Bihor, Turda, Baia Mare, în contextul pregătirii colectivizării forţate (mărirea dincolo de orice limită a cotelor), dar şi în partea de sud a României, în Teleorman şi Ilfov pentru care există suficiente informaţii în Arhiva CNSAS. Un alt document întocmit în acelaşi context, semnat de preşedintele Consiliului Securităţii Statului (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 55, vol. 53, ff. 177-194), ne dă o idee despre amploarea abuzurilor comise, a ilegalităţilor diverselor acţiuni ale Securităţii, încercând, totuşi, să le găsească circumstanţe atenuante. Despărţirea partidului de propriul său trecut, chiar şi atunci când s-a făcut sub semnul unei dorinţe de reformare sau de revizuire critică a strategiilor a stat sub semnul unei ambiguităţi fundamentale, continuităţile jucând un rol mult mai important decât dorinţa de ruptură.
84 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 3393, ff. 1–3.
85 Se precizează că nota este incompletă, pentru că evidenţa de la Direcţia Generală a Miliţiei e incompletă şi se arată că s-au făcut unele greşeli, drept care se cere verificarea tuturor celor cu D.O., pentru a se vedea dacă au existat abuzuri, în special în ce îi priveşte pe cei care „au deţinut funcţii în producţie ca ingineri, tehnicieni, maiştri, meseriaşi etc“.
86 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 55, vol 47, ff. 1-3.

familie în dosarele întocmite cu ocazia ridicării treptate a restricţiilor în iulie 1955 şi apoi în decembrie 1955, în conformitate cu dispoziţiile 6100 şi 6200/ 1955 (vezi mai sus).
În schimb, în dosarul nr. 55, vol. 47 sunt indicate nominal cele: – 1463 de familii dislocate de Comisia MAI (tabel B); – 2911 persoane dislocate din regiunea Stalin (tabel C); – 1097 din regiunea Constanţa (tabel D); – 823 din regiunea Bucureşti (tabel E); – 696 din regiunea Hunedoara (tabel F); – 189 din regiunea Ploieşti (tabel G): – 172 din regiunea Cluj (tabel H); – 99 din regiunea Oradea (tabel I)
Tabelele întocmite precizează profesia, domiciliul dinainte de dislocare, data dislocării şi motivul pe scurt. E vorba, în cazul celor înregistraţi în tabelele de mai sus, de persoane de cele mai diferite meserii sau profesiuni – agricultor, dulgher, avocat, medic, contabil, tipograf, comerciant, măcelar, viticultor, profesor, artistă, muncitor, scriitor, fotograf, casnică, zugrav, farmacist, cioban, elev, bancher, patron, fabricant, dactilografă, electrician, pantofar etc – care sunt evacuate din casă şi dislocate forţat în alte localităţi, unde li se fixează D.O. conform prevederilor Decretului 239/1952.
În categoria celor 1463 de dislocaţi în baza a diferite decizii date de comisia MAI în anii 1952 şi 1953 (tabel B)87 sunt menţionate motivaţii ale fixării de domiciliu obligatoriu dintre cele mai variate. Detalierea listei ne permite să identificăm:
– 361 de persoane, membri sau cu funcţii (consilieri locali, au fost primari, prefecţi sau simpli casieri) mai ales în PNŢ (mai ales Maniu, dar şi Mihalache) şi PNL (Brătianu, Bejan, Tătărescu)88.
– 62 foşti legionari sau simpatizanţi legionari.
– 58 au fost membri în PCS (Partidul Crucile cu săgeţi), PNC–Goga Cuza, PSDI–Titel Petrescu, Partidul vieţii maghiare etc.
– o altă categorie de persoane vizate din punct de vedere politic include membri ai Grupului Etnic German, pe cei care au avut legături cu diferite organizaţii considerate subversive, au fost moşieri sau au avut manifestări duşmănoase în legătură cu reforma bănească din 1952 (nr. 518 Teleki Ernest), foşti colonei sau alte cadre militare deblocate, lansatori de zvonuri alarmiste (nr. 514 Roman Ioan) sau ascultători de posturi străine de radio, şoferi la misiunea germană şi franceză din Bucureşti, fugiţi de regimul sovietic, suspecţi de spionaj, cei care au făcut „crime contra păcii“, au făcut „slujbe bisericeşti contra URSS“ (nr. 521, Tursa Octavian), au tăinuit fugari sau au avut legături cu ei, „au organizat în casa lor conferinţe filosofice, după care se critica regimul“ (nr. 522, Ursescu Gheorghe, arhitect din Bucureşti dislocat în com. Călugăra, reg. Bacău), au fost funcţionari sau translatori pe la diferite „legaţii străine imperialiste” sau au avut legături de prietenie cu persoane de la astfel de legaţii, au călătorit în străinătate la Paris sau Londra, au fost chiaburi, au fost condamnaţi pentru delict de uneltire, au rude fugite din ţară, au fost condamnaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei, au făcut parte din „bande teroriste“.
– 137 au fost arestaţi „pentru fapte politice“ şi apoi eliberaţi, câţiva au fost recidivişti, pentru alţii, aproape jumătate – de la nr. 771 până la 1463 – sunt invocate diferite decizii ale Ministerului Securităţii Statului, HCM-uri sau simple procese verbale.
Toate aceste categorii sau situaţii care motivează fixarea de domiciliu obligatoriu se repetă la dislocaţii menţionaţi în tabelele pe regiuni, adăugându-se după caz şi alte criterii.
La regiunea Stalin, de pildă, din care sunt dislocate aproape 3000 de persoane, sunt menţionaţi:
– fost ofiţer în armata SS şi proprietar de una vilă, dislocat cu întrega familie compusă din soţie şi trei copii, din care doi minori, soţia unui criminal de război, foşti ofiţeri deblocaţi, sau soţii ale acestora.
– călugări franciscani89, mutaţi în septembrie 1951 de la o mănăstire la alta din alt judeţ, pentru motivul că sunt „capabili de activitate duşmănoasă“, arestaţi de Securitate.
– acţionari la diferite bănci sau case de economii, foşti proprietari de pământ, fabrici, ateliere, brutării, păduri, cariere de piatră, firme, depozite, camioane, autobuse, mori, cafenele, cârciume,
87 Ibidem, ff. 9-197.
88 Doar o mică parte dintre ei s-au făcut remarcaţi prin manifestări duşmănoase, cum ar fi Crăciun Ioan (ibidem, f. 13) din Cenadul Mare – Timiş, care, pe lângă faptul că a făcut politică PNŢ, a vrut să arunce în aer sediul PMR din Cenad. Poate de aceea distanţa la care i s-a stabilit D.O. este mai mare decảt la alţii (Regiunea Suceava).
89 ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 55, vol. 47, ff. 211-213

restaurante, sanatorii, spitale şi comercianţi90, proprietari de imobile91. Dincolo de scopul pentru care a fost redactat, un astfel de tabel ne dă o imagine a patrimoniului şi a potenţialului economic al regiunii, menţionând şi pe deţinătorii lor dinainte de expropriere. Se adaugă acestora proprietari de mine sau cei care au făcut parte din administraţia acestora (printre dislocaţii din regiunea Hunedoara92) sau proprietari de şalupe sau vase de pescuit pentru regiunea Bucureşti (respectiv oraşul Giurgiu) şi pentru regiunea Constanţa, de maşini de cursă şi sonde petroliere, pentru regiunea Ploieşti.
– sunt menţionaţi93 şi foşti chiaburi din regiune, obligaţi şi ei să-şi părăsească domiciliile în mai 1952, deşi fuseseră expropriaţi.
Toate cele 2911 persoane din regiunea Stalin (Braşov) au fost dislocate la aceeaşi dată: 27 mai 1952, fixându-li-se D.O. în cele mai diverse zone ale ţării, mai apropiate sau mai depărtate, în special din Transilvania.
Cele 1097 de persoane dislocate din regiunea Constanţa în 5 august 1952 includ aproape aceleaşi categorii, grosul formându-l categoriile de „foşti“ enumerate mai sus (apare şi un proprietar de şalupă, e ceva mai mare numărul celor care au deţinut arme în mod ilegal şi al celor care au fost condamnaţi pentru furt sau erau recidivişti).
Tabelul cu cei dislocaţi din regiunea Bucureşti în 3-7 iunie 195294 cuprinde un număr de 823 de persoane, în cea mai mare parte, adică 793, dislocate din Giurgiu. Excepţia o reprezintă 4 călugări iezuiţi, cărora li se fixează D.O. în altă zonă a ţării şi 26 de călugăriţe catolice, aflaţi cu toţii iniţial la mănăstirea Agnes din Bucureşti. În dreptul acestora din urmă, se menţionează la rubrica „motivul pe scurt“: „capabili de activitate duşmănoasă şi instigaţie în masă“.
Lista celor dislocaţi din Giurgiu cuprinde un mare număr de comercianţi. Dacă vom compara motivaţiile înscrise pe listele de plecare din iunie 1952 cu referatele ce li se întocmesc aceloraşi persoane în momentul ridicării restricţiilor domiciliare, adică în ianuarie 195495, vom putea observa că ei sunt încadraţi la categoria chiaburi, motiv pentru care se face şi o detaliată prezentare a bunurilor pe care le posedau la ridicarea lor în 1952. Ca şi în cazul dosarelor făcute cu ocazia ridicării restricţiilor celor deportaţi în Bărăgan, ce conţin descrieri de acelaşi tip (al căror sens e de a motiva ridicarea restricţiei sau rămânerea pe loc) avem de a face cu documente utile nu doar studierii represiunii în comunism (cine era cu precădere vizat şi de ce), ci şi unei analize de tip socio-economic sau socio-profesional, ce ne-ar aduce o imagine mai exactă asupra standardelor după care se desfăşura viaţa comunităţilor rurale sau urbane până în momentul prigoanei declanşate de comunişti împotriva proprietăţii private.
Ne atrage atenţia printre motivaţiile dislocării de pe listele făcute la plecare în regiunea Bucureşti96 şi menţiunea „născut în Macedonia“ (61 de persoane, toate cu D.O. în raionul Câmpulung Moldovenesc, comunele Vama, Prisaca, Frumosu) „născut în URSS venit în ţară după 1940“ (174 de persoane97) şi „născut în Iugoslavia“ (un caz) sau „născut la Viena“ (un caz). Faptul că „macedonenii” (macedo-românii) şi basarabenii sau bucovinenii fugiţi din URSS sunt menţionaţi ca o categorie aparte, la fel cum se întâmplase cu un an înainte în cazul celor deportaţi în Bărăgan din zona de vest a ţării, ne arată că ei continuau să fie percepuţi ca o categorie periculoasă, ce trebuia îndepărtată din zona de frontieră a ţării.
În ce îi priveşte pe călugări, aceştia sunt vizaţi şi de dislocările din raza Direcţiei MAI Hunedoara realizate în 3 mai 1952 şi 6 septembrie 1952 (cu excepţia călugărilor franciscani de la mănăstirile din Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Orăştie, Sebeş Alba, dislocaţi, ca şi cei din regiunea Bucureşti, deja în septembrie 1951, cu fixarea de domiciliu obligatoriu la alte mănăstiri din Regiunea Cluj, Regiunea Autonomă Maghiară şi la Baia de Criş-Brad). În rest e vorba de un mare număr de persoane care au fost condamnate politic, s-au manifestat duşmănos contra regimului, lansând zvonuri alarmiste sau care aveau rude fugite din ţară.
90 Ibidem, ff. 240-315 şi ff. 358- 420
91 Ibidem, ff. 420-440
92 Ibidem, ff. 745-830.
93 Ibidem, ff. 315-358.
94 Ibidem.
95 Ibidem, dosar nr. 191, f. 129.
96 Ibidem, dosar nr. 55, vol. 47.
97 În unele cazuri e vorba de soţia sau soţul unei persoane născute în URSS.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Deportarile si dislocarile de populatii in Romania comunista (III)”

  1. Unui anticomunist i se lua şi dreptul la mormânt | A șaptea dimensiune says:

    august 28th, 2016 at 14:08

    […] Analiza dictaturii comuniste (LXI) […]

  2. Deportarile si dislocarile de populatii in Romania comunista (IV) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 3rd, 2018 at 8:21

    […] Analiza dictaturii comuniste (LXI) […]

Adauga un comentariu