Botosani, judetul PSD-ist unde scoala nu mai inseamna nimic

vineri, martie 11, 2016 16:53
Posted in category Educatie, Locale

BotosaniNu mai înseamnă nimic pentru circa 75% din populația școlară. Exact procentul pe care l-ar obține PSD-ul la orice oră din zi și din noapte, indiferent câte dosare penale ar acumula mafioții Viorel Ponta, Dan Șova sau Sorin Oprescu. Este județul lui “uoi” și “fă”, județul în care Miki Șpagă (Șerban Mihăilescu) a fost ales fără probleme în 2012, pentru încă 4 ani în Parlament, deși era un fost condamnat penal (cu suspendare). Este locul în care doar 10% din populația activă are un job legal, adică plătește taxe și impozite, de unde mafia PSD-istă ia banii pentru ajutoare sociale, adică pentru voturile celor săraci cu duhul. Este județul în care procentul elevilor înscriși la ora de religie, într-un stat laic (hăă, hăăă, hăăăă), este de 99,999%. Este județul în care PCR-ul este lins puternic în fund de asa-numitele cadre didactice care, culmea ironiei, pregătesc elevii pentru a trăi într-o societate democratică. Este județul în care cizmarul dictator Ceașcă, Ceaușescu pentru sclavii care-l adoră, are în continuare adepți numeroși, inclusiv printre cei care (de)formează generațiile de mâine. Pentru asistatul social care-și trimite copiii la școală doar ca să scape de ei, sau pentru amărâta de alocație, nu contează nici de-o culoare crimele bolșevicilor, teorema lui Pitagora sau poeziile lui Eminescu. Aceștia sunt cei care, de când nu se mai fraudează Evaluările Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a, odată cu introducerea camerelor de supraveghere, asigură județului Botoșani un binemeritat loc la coada clasamentului pe țară.

Simularea Evaluării Naționale 2016: județul Botoșani pe antepenultimul loc la proba de Matematică

Noroc de județul Vaslui, acolo unde, populația fiind ocupată cu violurile, se învață și mai puțin. Altfel, erau mari șanse ca Botoșaniul lui Eminescu, care l-a lins la greu în cur pe Iliescu, un criminal odios, să fie chiar ultimul județ din România, și la matematică. Desigur, există și aici vârfuri, adică genetica și câțiva profesori cu har își fac bine treaba. Vorbim însă de imaginea de ansamblu, de număr, ca la alegeri, contează numărul. Iar numărul notelor foarte, foarte mici este imens. De ce? Motivele sunt numeroase. Pe lângă o populație îndobitocită și incultă, mai există și reguli aberante venite de la Minister. Ca profesor, nu ai voie să-l deranjezi pe elev, nu ai voie să-l constrângi să învețe. Nu, deloc. Mai mult, dacă-l lași corigent sau repetent, nu-ți mai vine la școală, ai abandon școlar și ieși mult mai rău, în ochii nenorociților care au transformat învățământul într-o cocină unde domină, de multe ori, dezinteresul și analfabetismul. Mai este și presa de rahat, cea care își imaginează că toți elevii sunt îngerași și, nu-i așa, “învățătoarea teroristă” le taie aripioarele. Întotdeauna, dar întotdeauna, vinovat este profesorul. Viitorii infractori, care se antrenează de pe băncile școlii, și care, uneori, încalcă toate regulile și legile din domeniul educației, nu au nicio vină. Dacă este un leneș care nu învată și ia notă mică, nu ai voie, conform unor idioți de prin birourile ministeriale, să-i comunici nota de fată cu ceilalți. Nu, nota lui mică îi poate aduce coșmaruri sau cine știe ce. Ca să vedeți unde s-a ajuns.

Botoșani, 2010: profesorii trebuiau să ceară acordul părinților pentru a da teme elevilor

Vă dați seama? Era Funeriu ministrul Educației și, în câteva județe, s-a ajuns la această aberație: elevii trebuie să învețe totul în clasă. În cele aproximativ 50 de minute. De fapt, maxim 45. Și mai erau niște “deștepți” prin Ministerul Educației, care probabil n-au ajuns în viața lor la o școală din Moldova rurală, ce spuneau să nu se mai corecteze lucrările cu roșu (să nu fie trecut pe lucrare) deoarece culoarea roșie creează disconfort psihic în rândul elevilor. Dar Antena 1 nu creează disconfort psihic atunci când prezintă numai curve și țigani? Dar PSD-iști mafioți care au distrus această țară nu creează disconfort psihic? Roșul PSD-ist nu agresează vizual?

Și o posibilă concluzie

Atunci când se amestecă o turmă îndobitocită, de televiziuni și nu numai, cu niște idei aberante legate de educația de azi, ies elevii anlafabeți care ajung la liceu cu note de 1 sau 2 (mulțumită PSD-ului se poate intra la liceu cu orice notă obținută la Evaluarea Națională), iar acesția, după 4 ani în care nu vor învăța nimic (dar statul mai cheltuie niște bani), vor pica cu brio Bacalaureatul.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Botosani, judetul PSD-ist unde scoala nu mai inseamna nimic”

  1. Botosani: doar 10% din populatia activa (18 – 65 ani) este angajata legal | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 4th, 2016 at 16:19

    […] Botosani, judetul PSD-ist unde scoala nu mai inseamna nimic […]

  2. Judetul Botosani, gaura neagra in care moare educatia, moralitatea, speranta | A șaptea dimensiune says:

    mai 31st, 2016 at 19:30

    […] Botosani, judetul PSD-ist unde scoala nu mai inseamna nimic […]

Adauga un comentariu