Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VIII)

duminică, august 26, 2018 12:51
Posted in category Mass-media

TeofanAproape totul despre falansterul de la Cernica şi puciul din Dealul Mitropoliei

Halucinant de trista poveste de la Cernica (din 2001 – n.m.), în urma căreia stareţul Clement a fost demis cu o viteză mai mult decât suspectă, seamănă cu o oglindă spartă. O mână diabolică ne-a arătat un ciob, şi presa s-a aliniat ca la comandă, zicând că aceasta este realitatea relevată de o oglindă întreagă. În loc să satisfacă opinia publică, prin faptul că s-a luat o decizie fără precedent, care a dus aparent la asanarea răului, asupra mai multor slujitori ai Bisericii începe să planeze de-abia de acum băbuiala că totul e o lucrătură; că stareţul Clement este victima unei diversiuni ordinare ai cărei protagonişti trebuie identificaţi în cel puţin două centre diferite: în Mănăstirea Cernica şi la Arhiepiscopia Bucureştilor. Până să derulăm firul dezvăluirilor noastre, să ne reamintim care au fost însăilările ce au condus la demiterea stareţului.

Doi elevi de la seminarul “Chesarie Păunescu”, din subordinea mănăstirii, l-au acuzat pe stareţ de hărţuire sexuală. Până să întreprindem propria noastră anchetă, am luat drept întemeiate acuzaţiile presupuselor victime, pe care le-am consemnat adlitteram. Doar că cei doi elevi, Alexandru Cochirleanu şi Sergiu Machidon, au fluierat în biserică. Cochirleanu a fost exmatriculat de la Seminarul “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, pentru furt. Sergiu Machidon a făcut o depresie severă, după ce l-a părăsit iubita, fiind internat de mai multe ori la clinici de recuperare psihiatrică.

Dacă Machidon poate fi suspectat de lipsă de discenământ, Cochirleanu este şantajabil. El a continuat să fure bani de la colegii lui şi la Cernica, fiind din nou pe punctul de a fi exmatriculat. În preziua rediscutării situaţiei Episcopiei Giurgiului, care nu are încă un ierarh uns (era în 2001 – n.m.), de doi ani de zile, a izbucnit scandalul, şi cei doi elevi, doar doi din 153, s-au decis să rupă tăcerea, denunţându-l pe stareţ la Arhiepiscopie. Ancheta întreprinsă de Arhiepiscopia Bucureştilor, condusă de episcopul vicar Varsanufie a mers şnur şi nu a reţinut decât opiniile acelor persoane care îl acuzau pe stareţ de atrocităţi şi fapte nemaiauzite. Opinia majoritară, favorabilă stareţului, a fost aruncată cu obstinaţie la gunoi.

Am purces la drum, acordându-i stareţului prezumţia de nevinovăţie, când aveam să descoperim cum sunt distribuite rangurile în mănăstire. Am utilizat teoria celor trei cercuri, a lui Iisus din Kashkar, care spune aşa: “În orice comunitate există trei cercuri: Marele Cerc ce o conţine în întregime; Cercul Funcţionarilor sau cei ce contează, alcătuind 10% din ansamblu; şi Cercul Interior, şefii şefilor, care sunt 2% din întreg sau 20% din Cercul Funcţionarilor. Din Cercul Interior provine tot Binele, dar şi tot Răul.” (Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan). Conform raţionamentului lui Iisus din Kashkar, “vinovatul trebuie întotdeauna căutat în rândul elitei”.

Elitele mănăstirii sunt formate din stareţul Clement, ecleziarhul Teofan, ieromonahul Chesarie şi ierodiaconul Nicodim. Mai departe, Iisus din Kashkar zice aşa: “Atunci când puterea cuiva este prea vizibilă, deseori e vorba de o marionetă. Caută-l pe cel care o mânuieşte şi vei şti de unde se trage răul.” Puterea spirituală a lui Clement este atât de vizibilă încât relevarea ei nu a lăsat loc nici unui dubiu că altcineva face jocurile în mănăstire. Acel altcineva s-a dovedit a fi Teofan (astăzi, în 2018, nemernicul este mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu şanse de a ajunge Patriarhul BOR – n.m.), până nu demult fost şofer, iar azi ecleziarh şi proprietarul unei încântătoare vile cu debarcader şi şalupă personală, pe obştea mănăstirii.

Situaţia averii lui Teofan este paradoxală. În timp ce călugărul face un legământ de castitate şi sărăcie, pentru a putea renunţa la cele lumeşti, Teofan vine dintr-o existenţă de mirean sărac şi se îmbogăţeşte curând, pe proprietatea comună a unei mănăstiri. Îşi parcelează casa cu un gard ferm, recurge la pedepse corporale severe, atunci când vreun seminarist îi sare gardul şi îi fură o corcoduşă, şi îşi păzeşte avutul – repetăm, comun – cu un ditamai cerberul. Justificările lui Teofan, cum că şi-ar fi înălţat casa cu ajutorul unei sponsorizări, nu rezistă în faţa bunului simţ, atâta vreme cât normele obştei l-ar fi obligat să redistribuie orice venit, fără a reţine nimic pentru nevoile proprii.

Stareţul Clement s-a format la Cernica. Prin anul 1987, împreună cu stareţul său de atunci, Teofil Panait, a salvat mănăstirea de la demolare, graţie prieteniei stareţului Emilian de la Snagov cu Nicu Ceauşescu (aţi înţeles, dacă nu aveai pile şi relaţii la familia dictatorului, mănăstirea sau biserica era demolată cât ai zice “regim comunist” – n.m.). Pe locul mănăstirii era proiectat portul Bucureşti, de pe canalul Dunăre – Bucureşti. Teofil şi Clement au distrus planurile mănăstirii, pentru a temporiza demolarea ei. Până la urmă, graţie beizadelei, fatala decizie a fost amânată, şi a venit Revoluţia. Aşa se explică de ce Clement a fost singurul slujitor al Bisericii care a ţinut slujba la înmormântarea lui Nicu Ceauşescu. Stareţul s-a maturizat la Sinaia, unde a luptat pe viaţă şi pe moarte pentru restaurarea rânduielii monahale, care lăsa tot mai mult de dorit în ultimii ani ai regimului comunist.

Fără nicio excepţie, absolut toate persoanele care l-au cunoscut atât la Sinaia, cât şi la Cernica, începând din 1994, de când a fost numit stareţ, vorbesc despre el ca despre unul dintre cei mai spiritualizaţi şi culţi slujitori ai Bisericii. Clement a fost acuzat de detractorii lui că este beţiv, or stareţul suferă de tromboflebită şi diabet, ceea ce exclude posibilitatea de a se îmbiba de băutură. Nici unul dintre cei mai apropiaţi ucenici, care i-au făcut curat în chilie, ani de zile, n-a surprins nimic dubios în comportamentul lui, deşi ar fi fost cele mai îndreptăţite persoane să-l poată suspecta de apucături neortodoxe.

Insistăm: ucenicii de ieri sunt persoane atrăgătoare, astăzi oameni cu familie, care nu reţin nimic suspect în comportamentul, conduita sau exprimarea stareţului. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de majoritatea corpului profesoral al seminarului. Cât priveşte coexistenţa seminarului cu mănăstirea, este relevantă opinia exprimată de ecleziarhul Teofan, care a promis în repetate rânduri, şi cu martori, că va desfiinţa şcoala. În fatala zi de 4 noiembrie 2001, când două posturi naţionale de televiziune au relatat de la faţa locului “incidentul” de la Cernica, atitudinea lor a fost distribuită astfel:

Postul PRO TV a reţinut opiniile ambelor tabere, dar caseta n-a mai fost difuzată pe post. Domnul C.T. de la PRO TV este prieten bun cu Teofan. Postul Antena 1 a primit indicaţii din studio să nu reţină decât acuzaţiile împotriva stareţului. Reporterul Antenei 1 vorbeşte cu R.C. şi îl întreabă ce să facă, deoarece o mulţime de seminarişti au fost bătuţi bestial de Nicodim, fiind sechestraţi în sediul şcolii, ca să nu dea declaraţii presei, la care R.C. spune: “Nu consemnăm decât punctul de vedere oficial.” Nicodim şi Chesarie sunt mâna stângă şi mâna dreaptă a lui Teofan. Chesarie i-a obligat pe seminarişti să i se spovedească numai lui şi încearcă să introducă, în premieră în analele bisericeşti, un registru de spovedanie. Violenţa lui Nicodim este inimaginabilă, şi există un şofer la mănăstire ale cărui răni nu s-au vindecat nici astăzi (era noiembrie 2001 – n.m.), după ce călugărul i-a rupt pe spinare un picior de scaun.

Am articulat triada care l-a înjunghiat pe Clement pe la spate, din interiorul mănăstirii. În exterior, triada este sprijinită de aşa-zisul grup de la mănăstirea Crasna, care are în comun cu triada de la Cernica următorul destin: este format din tineri jenaţi de formidabila cultură teologică a lui Clement şi de forţa lui spirituală; au ars etapele şi nu au parcurs ierarhiile mănăstireşti; se află sub influenţa Bisericii Ortodoxe Greceşti, ale cărei intenţii expansioniste sunt bineştiute; consiliază în chip nefast deciziile patriarhului Teoctist, una dintre cele mai nefericite victime ale acestei maşinaţiuni.

La seminarul de la Cernica s-a inaugurat apocalipsa. Mulţi dintre elevi sunt bătuţi, sechestraţi şi ameninţaţi cu exmatricularea, în caz că vor da declaraţii presei, fie cu căderea la bacalaureat, în perspectiva în care vor încerca să-l apere în vreun fel sau altul pe părintele Clement. Până la definitivarea anchetei patriarhale (era noiembrie 2001 – n.m.), stareţul interimar al mănăstirii a fost desemnat în persoana episcopului Sebastian. În urmă cu un an, Sebastian a încercat să-l sape pe Clement, în clipa în care i-a controlat fără aprobare arhiva, iar stareţul l-a dat pe uşă afară. Or, Sebastian nu are înălţimea duhovnicească pentru a trece cu vederea un asemenea afront.

Cheia sinistrei diversiuni de la Cernica să află acum (era noiembrie 2001 – n.m.) în mâinile preafericitului Teoctist. Dacă patriarhul se va regăsi pe sine, măcar în ultimul ceas, cu atât mai mult cu cât i s-au prezentat dovezi clare ale nevinovăţiei stareţului, va putea face lumină şi va salva imaginea Bisericii. Asta cu condiţia să scape de nefasta influenţă a grupului de episcopi de la Crasna, între care se detaşează Sebastian, Ambrozie şi Teodosie. (“Academia Caţavencu”, nr. 521/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VIII)”

  1. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), homosexualii ce aruncă piatra în cei păcătoşi, aşa cum nu a făcut Hristos | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 3rd, 2018 at 17:47

    […] Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VIII) […]

  2. Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (IX) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 9th, 2018 at 16:27

    […] Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VIII) […]

Adauga un comentariu