Crimele dictaturii comuniste: Braşov, 1987 (III)
luni, martie 9, 2020 6:32
O afacere judiciară proscrisă: cazul “Braşov 1987” şi “cuadratura răului”
Dosarul “Braşov ‘87”reprezintă una dintre cele mai mari enigme judiciare postdecembriste. În acelaşi timp, de când cu afacerea Priboi, “dosarul Braşov ‘87” a devenit şi un adevărat paradox judiciar, ce va rămâne ca atare înscris în panoplia de “realizări” ale regimului Iliescu-Năstase.
De ce enigmă şi de ce paradox? Enigmă pentru că, la aproape 20 de ani de la reevolta anticomunistă a braşovenilor, din noiembrie 1987, nimeni – din zecile de comaditari şi/sau executanţi ai poliţiei politice comuniste îndreptate împotriva celor care au avut curajul să se răzvrătească împotriva dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu şi a regimului său de teroare – nu a fost identificat şi/sau judecat.
Paradox judiciar pentru că, de aproape doi ani, mai mulţi braşoveni, în frunte cu Werner Sommerauer, au fost transformaţi de oarba Justiţie din victime în inculpaţi. Pur şi siumplu au fost daţi în judecată (pentru calomnie) de un fost securist – ex-colonelul SIE/CIE/DIE Ristea Priboi – devenit parlamentar PSD şi recunoscut la televizor ca unul dintre posibilii profesionişti ai răului, participant din partea Securităţii comuniste la anchetele sub tortură, din 1987, în sediul Direcţiei a VI-a a Securităţii din Calea Rahovei.
Cui i-e frică de (dosarul) Braşov?
Întrebarea este: de ce, de 14 ani încoace, nu se face lumină în această afacere judiciară emblematică pentru un posibil proces al comunismului? Cui (şi de ce) îi este frică de dosarul Braşov 1987? Justiţiei, care se teme să-şi recunoască vina de afi dat girul anchetelor comandate de Ceauşescu şi camarila sa (care-şi vedeau pentru prima dată, clătinându-li-se poziţiile de “aleşi” ai neamului)? Parchetului, Poliţiei şi serviciilor secrete, în rândul cărora se află încă mulţi dintre torţionarii lui Werner Sommerauer şi a altor zeci şi zeci de braşoveni, arestaţi, torturaţi, deportaţi ca pe vremea terorii staliniste a anilor ’50?
Palatului Victoria (era în 2004 – n.m.), al cărui “number one” este bun prieten cu ex-colonelul Priboi (care, într-un interviu la Tele 7 abc, a mărturisit că l-a cunoscut pe Adrian Năstase încă din anii ’70, când aterizase, de pe băncile facultăţii, direct la Ministerul de Externe, minister cu care Priboi, ca “vajnic” spion, era în relaţii informative-operative directe), dar şi cu alţi foşti ofiţeri de Securitate (unii – precum câţiva din staful celebrei operaţiuni secrete “Orient ‘89” – aflaţi în funcţii-cheie sau printre consilierii de taină ai guvernului şi/sau ai partidului de guvernământ PSD)?
Sau Palatului Cotroceni (era în 2004 – n.m.), ca nu cumva, prin redeschiderea “dosarului Braşov 1987”, să nu se demonstreze că Ion Iliescu, Dan Iosif, Cico Dumitrescu şi compania nu au fost primii revoluţionari ai ţării, ci curajoşii braşoveni – mai toţi nişte eroi anonimi – sunt aceia cărora azi putem gândi şi vorbi liber?
Vom încerca în episoadele următoare să refacem o parte din ceea ce am numit “cudratura răului” – Justiţie, Procuratură, Miliţie şi Securitate – aşa cum a apărut în presa postdecembristă, în mai multe cărţi de memorialistică şi, mai ales, în două cazuri exemplare – cazul “Ursu” şi cazul “Răceanu” – care amintesc la fiecare pas de “bastionul groazei” şi de “oamenii negri” din Calea Rahovei, unde era sediul Direcţiei de Cercetări Penale ale Miliţiei (locul de joacă al lui Tudor Stănică) şi al Securităţii (unde torţionar-şef era colonelul Vasile Gheorghe).
Citeste si articolele:
