De ce Elena Băsescu este un caz minor

duminică, iulie 19, 2009 7:47
Posted in category Educatie, Istorie

Când posturile de televiziune Antena3 (patronată de un fost securist) şi Realitatea TV (patronată de un infractor neprins, înconjurat de foşti securişti) înfierează cu mânie proletară aşa-numita EBA, te-apucă râsu’-plânsu’. Ce uită aceşti ziarişti şi invitaţii lor (printre care Păunescu Adrian, lingăul minune al dictatorului care dă lecţii de civism românilor la “Vântu TV”) este elementarul fapt al nepotismului prezent, mai ales datorită bolşevicilor, în structura profundă a mentalului colectiv.

Cizmarul-dictator al României avea toate rudele în funcţii înalte, chiar dacă majoritatea erau ca şi el, adică semianalfabete. Prin toată România găseşti, mai ales în instituţiile publice, familii întregi adunate pe acelaşi principiu al nepotismului. Primăriile, şcolile etc sunt cuiburi cu încrengături de rude, iar aceasta pare normal ziua, doar seara te revolţi odată cu C.T. Popescu, în legătură cu familia Băsescu.

Faptul că un semianalfabet şi infractor ca Becali a ajuns să reprezinte România în Parlamentul European nu este nici o problemă, doar procentul infractorilor din România este mare. Faptul că poetul securisto-pupincurist al bolşevicilor V.C. Tudor reprezintă aceeaşi Românie iarăşi este normal. Faptul că prin România legea este o barieră pentru fraieri nu dă nimănui frisoane.

Marii “justiţiari” ai neamului au o singură problemă: EBA. Faptul că se stâlceşte limba română de către comentatori tv sau de profesori de limbă română chiar nu este nici o problemă. Faptul că se ascultă acel gunoi de muzică numită manea, în care limba română este desfiinţată, iarăşi nu este nici o problemă. Dar trebuie executată Elena Băsescu, cea care a greşit un plural.

Doar C.T. Popescu nu a greşit pluralul, atunci când i-a numit “legionari”, în “Adevărul” din anii ‘90, pe tinerii măcelăriţi de minerii aduşi de tătucul Iliescu. Şi vrem ca ungurii să nu strige “ţiganii-ţiganii” când este vorba de români?! Reformă morală în România, fără manele, cu o justiţie incoruptibilă şi care-şi face treaba, fără nepotisme peste tot (şi în cazul EBA atunci …), fără nulităţi întreţinute pe criterii sociale, fără gunoaie aruncate oriunde, cu servicii ireproşabile etc şi atunci nimeni nu ne va mai eticheta “ţigani”.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

orange.ro

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker