De ce nu era atacat SRI-ul atunci cand era plin ochi de fosile bolsevice?

sâmbătă, iunie 3, 2017 12:20

SRICea mai clară dovadă a dispreţului mafiei PSD-iste faţă de România de azi mi se pare următoarea: atunci când SRI-ul era plin ochi de fosile bolşevice şi nu mişca un deget pentru a opri jaful naţional al mafiei PSD-iste, mafioţii nu suflau o vorbă despre “sistemul” care face şi drege; astăzi, când SRI-ul pune umărul la încătuşarea mafioţilor din politică, este făcut terci la tembelizor, fiind acuzat de câte în lună şi în stele. Haideţi să mai citim o poveste din trecutul securistic al unui SRI, aflat atunci pe placul mafiei PSD.

Istoria creşterii şi descreşterii speranţei unui român de pe la noi, care se păruie de zor cu SRI-ul

Încarcerarea

Doi ani trec ca umbra unui tramvai în liniştea amiezii, cu decăderea şi gloria lor, de când Gheorghe Huţanu din Buzău încearcă (se întâmpla în anii 1990 – n.m.) să-şi recupereze manuscrisele înfăşcate de Securitate în 1988. Începând din 1951, în viaţa lui Huţanu va năvăli puşcăria, pe care n-o s-o părăsească decât trei ani mai târziu, după ce trece pe la Botoşani şi pe la Canal. Pe 29 prier 1959 este arestat din nou, pe peronul gării Buzău, şi transportat la sediul Securităţii, unde va fi anchetat mai multe perechi de zile. Prilej potrivit ca la 23 brumar să fie scos, ca o măsea stricată, din postul de inspector la Banca Agricolă şi aruncat în vâltoarea vieţii. După ce în editorialul din 13 răpciune 1986, al Europei Libere, directorul Vlad Georgescu se va referi la omul nostru, Huţanu va fi anchetat de doi colonei de la procuratura militară. Între 13 cireşar – 12 gustar 1988, i se întocmeşte dosarul penal nr. 4901, la sediul Securităţii din Rahovei, pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, fără să fie trimis în judecată. Între 13 gustar 1988 – 22 indrea 1989, Securitatea din Buzău îi face următoarele servicii: percheziţii domiciliare; confiscări manuscrise; supraveghere la vedere; supraveghere din maşină; invitaţii la Securitate.

Străluminarea

Buuun. Vine Armaghedonul din decembrie 1989 şi Sarsailă din Scorniceşti e aruncat în focul Gheenei de la Târgovişte. Se schimbă calimera, mai vin unii pe la Prefectură, mai zboară alţii în stradă şi, uite aşa, prin sentinţa civilă nr. 1991 din 17 martie 1992, pronunţată de Judecătoria Buzău, se constată că Huţanu nu şi-a putut exercita profesia de jurist, din motive politice. Întrucât a lăsat o cârcă de manuscrise în arhivele Securităţii, confiscate prin procesele-verbale de percheziţie din 15 iulie 1988 şi 25 iunie 1989, Huţanu cheamă SRI-ul la judecată, la 7 mai 1995, pentru refuzul nejustificat de a-i rezolva problema restituirii documentelor sale personale.

Judecarea

Dintre manuscrisele confiscate, Securitatea îi restituie lui Huţanu la cerere, la 17 august 1989, un dosar intitulat “Facultatea de Drept din Iaşi, 1966 – 1970”. Manuscrisele confiscate de Securitatea din Bucureşti îi vor fi restituite la 13 decembrie 1991. Aşa cum aţi bănuit deja, SRI-ul n-a fost reprezentat de nimeni la primul termen de judecată de la Tribunalul Buzău, din data de 22 iunie 1995. La 16 iulie, cu patru zile înainte de cel de al doilea termen de judecată, şi la ceasul când noaptea sforăia deja în aripile cucuvelelor, ofiţerul de serviciu de la secţia SRI Buzău îl anunţă telefonic pe Huţanu că luni, 17 iulie, ora 12 ponct, este invitat la sediul secţiei de comandantul Ion Zahiu, gradul indescifrabil, din cauza pârâiturilor din aparat.

Mursecarea

O zi mai târziu, pe 17 iulie, zi de luni d’a capo al fine, Huţanu se va lăsa înghiţit de clonţul de pterodactyl, mare, greoi, urât şi inexpresiv, al secţiei SRI, unul şi acelaşi cu sediul judeţenei de Securitate, unde era fezandat înainte vreme, ca în aşteptarea sa de acum să năvălească, hulpavi, Ion Zahiu, comandantul SRI Buzău, Sorin Grigoriţă, fost maior de Securitate, şi încă un ofiţer al cărui nume n-a ma fost reţinut, întrucât nu făcea nici măcar cât o ceapă degerată. Booon. Timp de aproximativ 20 de minute, mâinile lui Huţanu vor pipăi documentele şi manuscrisele sale, confiscate de Securitatea din Buzău la 15 iulie 1988 şi la 25 iunie 1989.

Răsucirea

Amabil, afabil şi agreabil, Zahiu se scuză că n-a putut să fie ceva mai prompt, întrucât documentele se aflau în arhiva de la Bucureşti, dar acuma gata, coşmarul s-a terminat, şi că nu mai târziu decât astăzi îl va face pe Huţanu fericit, asigurându-l că va intra în posesia documentelor sale, pe bază de semnătură. Nu ştim cum se face, dar, hodoronc-tronc, sare de colo şi Sorin Grigoriţă, fostul maior de Secu, cel care l-a condus pe Huţanu în stare de arest în Rahovei, şi-i zice că, pentru a-şi recupera manuscrisele, mai e nevoie de o declaraţie scrisă, de renunţare la proces. Huţanu zice că e gata să semneze şi declaraţia de renunţare, dar peste 3 zile, la cea de-a doua strigare la judecată, şi numai dacă instanţa îi va cere acest lucru. Scurt pe doi, hotărăşte ca manuscrisele să-i fie restituite pe 20 iunie, la Tribunalul Buzău, după care Huţanu va ieşi mult mai vesel decât a intrat, din pântecele pterodactylului, pentru a-şi făuri planuri optimiste.

Mistificarea

Numai că, la cel de-al doilea termen, SRI-ul nu-şi trimite reprezentantul la tribunal, urmând o nouă amânare. Când sala prinde deja să se golească, Huţanu află de la preşedintele completului de judecată că la dosarul cauzei a fost depusă o întâmpinare şi că următorul termen a fost stabilit pentru 7 septembrie 1995. Unsprezece zile mai târziu, îi parvine prin poştă un plic de 99 de ocale, conţinând întâmpinarea formulată de SRI Buzău în 15 file, laolaltă cu trei declaraţii semnate de fosta Securitate. Omul se aşterne încă răbduriu pe treabă şi, după ce termină de citit toate cele 15 cearşafuri, simte că i se înmoaie picioarele, întrucât totul este falş de la un capăt la altul. Într-un cuvânt, SRI Buzău nu mai recunoaşte absolut nimic şi susţine că toate documentele i-au fost restituite lui Huţanu înainte de 1989, de către fosta Securitate.

Pronunţarea

Soluţiile pronunţate de Tribunalul Buzău şi de Curtea de Apel Ploieşti dau câştig de cauză SRI-ului. Ba mai mult decât atât, Curtea de Apel Ploieştiaduce pe tapet şi alte probe intimatului: 1. Scrisoarea SRI Bucureşti, nr. 28202/24 ianuarie 1995, Biroul Scrisori-Audienţe, în care se face referire la documentele şi manuscrisele restituite lui Huţanu de Ministerul Justiţiei, la 13 decembrie 1991; 2. Declaraţia semnată la 9 decembrie 1988, de Securitatea din Calea Rahovei, unde e vorba de restituirea valizei în care se aflau documentele şi manuscrisele confiscate.

Câştigarea

După două amânări datorate viciilor de procedură, Huţanu se adresează personal secţiei SRI Buzău, pe 25 septembrie 1996, cu rugămintea de a trimite un reprezentant la cel de al treilea termen de judecată, fixat pe 18 octombrie. Comandantul secţiei, Ion Zahiu, îi scrie lui Huţanu pe 15 octombrie: “…vă asigurăm că la data de 18.10.1996, în proces va fi prezent şi un reprezentant al SRI”. Reprezentant care plimbă ursul spre o cauză mult mai nobilă decât un proces oarecare. Pentru că viciul de procedură persistă, Huţanu solicită ca la cel de-al patrulea termen, fixat pe 8 noiembrie, cauza să fie judecată în lipsa sa, şi, culmea ipocriziei, profitând de faptul că nu este în sală, va apărea, în sfârşit, şi reprezentantul SRI, care câştigă dintr-un foc şi mai câştigă încă o dată, la Revizuire.

Concluzionarea

În concluzie, SRI Buzău nu a putut proba niciodată că documentele şi manuscrisele i-au fost restituite lui Huţanu. În favoarea acestei evidenţe mai clare ca lumina zilei, pledează şi refuzul repetat al celor trei instanţe de judecată de a-i audia în calitate de martori pe Ion Zahiu, comandantul secţiei judeţene SRI, şi pe ofiţerul Sorin Grigoriţă. Sătul de laşitatea şi de jocurile de uzură ale sereiştilor de la judeţ, Huţanu va solicita , la 16 martie 1997, ministrului Valeriu Stoica, promovarea unui recurs în anulare, împotriva Deciziei civile nr. 2272, din 8 noiembrie 1996, a Curţii de Apel Ploieşti. O lună mai târziu, ministerul va hotărî că “nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se solicita promovarea unui recurs în anulare”.
Realitatea este că, în umbra fiecăruia dintre noi, doarme un dinozaur şi că niciun scrutin electoral, oricât de spectaculoase ar fi rezulattele sale, nu ar fi capabil niciodată să-l trezească din somn şi să-l alunge, naibii, de unde a venit. (“Academia Caţavencu”, nr. 320/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu