Debranşarea de la cultură

marți, noiembrie 12, 2019 10:10

Criminalul Ion Iliescu“Vechiul regim (regimul comunist – n.m.), cu toate tarele lui, a făcut o operă naţională şi istorică (s.m.); a făcut mai accesibilă cultura către oamenii simpli şi a făcut mai deschisă şcoala către oamenii nevoiaşi de la sate şi de la oraşe, accesul la teatru şi cinematografe era mai uşor, cartea era ieftină şi cu difuzare mare”, a declarat Ion Iliescu săptămâna trecută (era ianuarie 2004, iar KGB-istul criminal era, pe atunci, Preşedintele României, cică democratic, apărând pe faţă cel mai criminal regim din toate timpurile, regimul comunist – n.m.).

O declaraţie nostalgică, ce conţine mult adevăr. Da, aşa e! Distrugerea culturii române de către comunişti poate fi considerată “o operă naţională şi istorică”.

Fiindcă distrugerea a avut caracter naţional şi cum România nu mai păţise până atunci aşa ceva, poate fi considerată istorică.

Apăreau cărţi, dar ele, foarte ieftine, este adevărat, reprezentau în mare măsură o ofertă ideologică (erau destinate spălării creierelor celor “săraci” şi pentru a-i face pe aceştia “soldaţi devotaţi ai Partidului Comunsit Român”, cei care, după 1989, au furat tot în România, iar în 1990 îi strigau lui Ion Raţiu “Afară din ţară, deoarece n-ai mâncat salam cu soia ca noi” – doar era ţara lor, aşa cum astăzi PSD = ciuma roşie = mafia, urmaşul Partidului Comunist Român, declară, prin gura lui Bădălău, “Ne pişăm pe Diaspora!” – n.m.).

Da, şcoala era accesibilă “oamenilor nevoiaşi de la sate şi oraşe”, dar ce li se oferea acestor oameni drept învăţătură? În primul rând, ideologie (adică “oamenii nevoiaşi” erau învăţaţi să-i urască pe “chiaburi”, pe “imperialiştii americani” şi pe “occidentali”, în general, şi să-l iubească pe cel mai mare criminal al omenirii, comunistul Stalin, din ordinul căruia au fost ucişi zeci de milioane de oameni, ruşi, ucrainieni sau basarabeni, jn condiţii de pace, mult, mult mai puţin decât a făcut-o Hitler, în condiţii de război – n.m.).

În acele vremuri “minunate” pentru dl. Iliescu, dacă citeai o carte interzisă şi erai turnat făceai puşcarie.

Da, “accesul la teatre şi la cinematografe era mai uşor”, dar ce piese şi ce filme vedeam? Filme sovietice, chinezeşti sau coreene, iar după ’65 filmele occidentale erau triate (cenzurate – n.m.) de o comisie specială care hotăra ce anume avem voie să vedem şi ce nu, filmele respinse putând fi văzute pe circuit închis de câţiva aleşi (puteau fi văzute de nomenclatura comunistă, devenită după 1989 nomenclatura PSD-istă, n.m.).

La teatru se jucau Dan Tărchilă, Everac şi alţii la fel. Când din vreo scăpare a regimului apărea câte un film bun sau vreo montare de piesă mai de calitate, erau imediat interzise.

Chiar şi în perioada scurtă de “deschidere” (1965-1971) cenzura funcţiona din plin, cărţile cu adevărat interesante aveau tiraje mici şi erau dirijate spre “anumiţi” (iarăşi membrii nomenclaturii comuniste – n.m.) cititori.

Până în 1989 marile biblioteci erau dotate cu un “fond special” (adică anumite cărţi, pe care regimul criminal comunist le considera “periculoase”, nu puteai să le împrumuţi de la bibliotecă – n.m.) la care nu aveai acces decât cu aprobări greu de obţinut.

Să fi uitat dl. Iliescu toate astea? Greu de crezut, mai ales ca din 1967 până în ’71 a fost prim-secretar al UTC (Uniunea Tineretului Comunist) şi ministru al Tineretului.

Să fi uitat dl. (mai dgrabă “tovarăşul” – n.m.) Iliescu, un comunist adevărat, care “nu a întinat niciodată idealurile comuniste”, că în 1987 a publicat un articol în România literară (v. R.l. din 5 sept. ’87) în care cerea “accesul neîngrădit la sursele de informare, difuzarea şi circulaţia neîngrădită a cunoştinţelor” (îl rog pe dl. Iliescu să-mi scuze limba de lemn a citatului)?

Adevărul este că tineretul patriei avea acces neîngrădit la tot felul de “informaţii”: câteva luni pe an afla în ce stadiu de coacere este porumbul sau cum poţi să uzi cu căniţa, direct la rădăcină, plantele care se uscau în perioada de secetă anticomunistă.

Da, dle Iliescu, în vremurile acelea “minunate” toată lumea mergea la şcoală, nimeni nu rămânea repetent (indicaţie de sus!) şi dvs. personal puteţi să vă bucuraţi că s-a întâmplat aşa. Puteţi să vă bucuraţi, atunci când îi ascultaţi pe foştii colegi de partid (PSD, evident) (adică de foştii repetenţi – n.m.), mai în vârstă, care au terminat măcar o şcoală comunistă şi care vorbesc o limbă de lemn de toată frumuseţea. De altfel, singura limbă care vă gâdilă plăcut auzul şi nostalgiile.

Dar să ne întoarcem la oile şi necazurile dvs. Sincer vorbind, nu cred că astăzi (era în 2004, în plină guvernare PSD = ciuma roşie = mafia, în care salariul mediu lunar era 200 de dolari, dar baronimea PSD-stă îşi clădea averi de milioane de dolari – n.m.) accesul la cultură e prea scump, ci că munca e prea ieftină.

Unui om care se deconectează de la apa caldă şi încălzirea centrală puţin îi mai pasă cât costă o carte, un bilet la teatru sau cinematograf sau dacă copiii îi mai merg la şcoală.

Stă, totuşi, în putinţa dvs. de a avea o cultură ieftină. Nu trebuie decât să-l rugaţi pe dl. Adrian Năstase, adică pe prim-ministrul României (poate o să vă asculte, cu toate că nu bag mâna în foc) să reducă TVA pe cărţi transformându-l în TVA 0 (zero), ştie dânsul ce-i aia, iar impozitul pe profit al editurilor (25%) să nu se mai plătească decât pentru marfa efectiv vândută, nu ca până acum (era ianuarie 2004 – n.m.), când acest impozit e plătit imediat de ai băgat cărţile în librării.

Puteţi să-l mai rugaţi multe, de exemplu ca TVA pe hârtie, servicii tipografice etc. (19%) să dispară sau ca actualul ministru al Culturii (omul dvs., de altfel) (dacă nu greşesc, era evreul Răzvan Theodorescu, cel care a întrerupt emisia TVR în iunie 1990, spunând ceva de genul “legionarii atacă sediul TVR”, iar urmarea a fost sângeroasa mineriadă din 14-15 iunie 1990 – n.m.), care dirijează subvenţiile către editurile clientelare Puterii (puterii PSD-iste, evident – n.m.), să fie schimbat.

Dar ce rost are să vă umiliţi în faţa unui arogant, când puteţi să visaţi în faţa naţiunii la “minunata lume de altădată”? (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Debranşarea de la cultură”

Adauga un comentariu