Din a ţării jupuire se înalţă-o mănăstire

vineri, iulie 20, 2018 14:54
Posted in category Istorie

Vrem spitale, nu catedrale!Continuând plicticoasa înşiruire a domniilor corupte, familia Mavrocordat a revenit la rampă cu o nouă şi monotonă surpriză. Locul rămas liber prin decesul bravissim al junelui Ioan, răpus de ciumă la numai 35 de anişori fanarioţi, e luat de frăţiorul mai în vârstă, Nicolae.

În materie de alternanţă la guvernarea Ţării Româneşti, Nicolae era recidivist în toată regula. Până să pice prosteşte în laba austriecilor, el apucase să-şi croiască o frumoasă carieră fanariotă pe tronul Bucureştilor şi o şi mai frumoasă avere pe acelaşi motiv. Eliberat prin neatenţia destinului din folositoarea captivitate, el se înfiinţează la post imediat ce fratele său iubit a dat col, el se înfiinţează la post imediat ce fratele său iubit a dat colţul.

Această a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Ţara Românească a ţinut vreo unsprezece ani, doborând orice record de durată al fanarioţilor, dar mai ales orice speranţă de bunăstare a populaţiei. Totuşi, dacă e să gândim lucrurile la scara mondializării, această domnia a lui Nicolae n-a trecut în zadar. Căci, în lungii şi apăsătorii ani ai asupririi lui luminate, poporul român a contribuit la belşugul economiei otomane şi la prosperitatea finanţei greceşti din Fanar, rotunjind astfel, în globalitatea ei, complexa civilizaţie a înapoierii balcanice, în sânul căreia urma să intrăm pentru următorul mileniu.

Nu toate faptele lui Nicolae au fost însă dictate de vectorul lucrativ. Au fost şi acţiuni din care a rezultat paguba turcilor, profitul astfel deviat intrând în posesia propriei prosperităţi. Mai mult, în scopuri care până acum au scăpat cu totul pătrunderii istoricilor, Nicolae a aruncat parale importante pe înălţarea faimosului lăcaş de la Văcăreşti. Bineînţeles că banii erau extraşi tot din micile stomacuri vegetariene ale copilaşilor munteni încă neexportaţi la Stambul, dar orişicât … Din plusvaloarea astfel obţinută, domnul a investit sume babane chiar în nişte manuscrise rare, în cărţi măiastru încropite şi în alese obiecte de cult, care au ridicat aşa de tare prestigiul mănăstirii, încât, evident, dânsa a devenit cu mult mai celebră decât dânsul. Lucru care ne bucură nespus astăzi, când, de la o vreme, riscăm să facem supradoză de politicieni fanarioţi. (“Academia Caţavencu”, nr. 492/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu