Directorul Romsilva i-a construit lui Năstase vila de la Cornu

duminică, iulie 14, 2019 18:35

PSD = ciuma rosie = mafiaDe ce a rămas România fără păduri? Din cauza corupţiei din ţărişoara noastră. Mai jos, un material edificator pe această temă. Din 2003.

Îl cheamă Ion Dumitru (era în 2003 – n.m.), are nume de rumân, apucături de hun şi poreclă de punkist. Cap de mort, aşa îi zice, că ştie bine ăla care l-a botezat de ce i-a dat spaima asta de nume. A câştigat prin fraudă concursul pentru ocuparea postului de director general al Romsilva, în momentul în care Filip Georgescu (fostul director Romsilva – n.m.) a avut de ales între deputăţie şi jumulitul pădurii. Filip a ales deputăţia, unde, dacă trafichezi influenţa cu dăruire şi talent, îţi cade loveaua în freză şi nu mai trebuie decât să te apleci şi s-o culegi de pe jos.

Singurul contracandidat al lui Cap de mort a fost el însuşi. Din comisia de validare au făcut parte doar proprii lui profesori de la Silvicultura din Braşov: Costea, cadru economie politică (adică politruc bolşevic ce avea în fişa postului spălarea creierelor înainte de 1989 – n.m.) până în 1990, naşul Ionaşcu, scula Clinciu, tăietorul de chitanţe pentru carnetele de partid (PSD – n.m.) Florescu şi boactărul Negruţiu.

Examenul a fost ca la Bacalaureat, din subiecte extrase cu bilete. Fără întrebări-cheie, privind competenţele manageriale, fără date cu privire la politicile de gospodărire a pădurilor. L-a întrebat comisia: candidat, este adevărat că pădurea e vrede? Aşa este, să moară mama omizilor păroase de stejar. Este adevărat că arborii cresc de jos în sus? Să n-am parte de loc de verdeaţă şi răcoare, dacă nu-i aşa. Corect, stai jos, de azi eşti directorul general al Romsilva.

Primele ordine şi dispoziţii date de Ion Dumitru au fost cele cu privire la formula de adresare şi salut a personalului din subordine. Când îi dă raportul, inginerul silvic trebuie să încremenească în poziţia de drepţi şi să urle: sunt Vasile Zgăbearţă, să trăiţi, permiteţi să raportez: în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit. Sau: sunt Mielu Cocoroadă şi în timpul serviciului meu s-a susurat o căprioară pe dânsa.

Un director poate să aştepte la coadă ore în şir, fără să fie primit la el în birou. Dacă eşti şef de serviciu, stai la uşă între 6-12 ore la rând. Când intri, îţi rămân trei minute la discuţii. Unii dintre foştii săi colegi sunt sideraţi de un asemenea comportament, pe care îl califică drept streche paranoidă de silvostepă. Urgenţa numărul zero a lui Ion Dumitru este să facă zilnic rapoarte fundamentate pentru Năstase (Adrian “Puşcărilă” Năstase, prim-minstrul României în 2003 – n.m.).

Premierul se interesează îndeaproape de una, de alta, că e om cu dragoste de codru, nu ca Victor Ciorbea (fost premier – n.m.), un mutant de păducel, sau Radu Vasile (fost premier – n.m.), o frunză tăiată la câini. Pe Adi îl interesează cât s-a mai făcut ursul în Harghita, dacă se mai licitează niscaiva cireş de pădure în Dâmboviţa şi cât iau Danaidele din afacerea asta sau dacă merită să meargă la cocoş de munte în Călimani în extrasezon, că s-a îngrăşat orătania ca porcu’ şi merită să-i umpli târtiţa de alice.

Promovarea în regie s-a moşmondit după criterii numai de el ştiute. La Serviciul regenerare păduri, Cap de mort l-a adus şef pe inginerul Liviu Pavel, cel căruia Direcţia Bucureşti i-a imputat 400 de milioane de lei (vechi – n.m.) pentru vagoane de furăciuni silvice. Spun sursele noastre de la Ocolul Bucureşti că facea paranghelii cu tiriste aduse la 12 noaptea, mai ceva ca în haremul lui Selim Paşa.

La Serviciul fond forestier a adus un inginer cu o experienţă de trei ani. Îl cheamă Ionuţ Cucu şi în urma lui au rămas zeci de dosare nerezolvate, privind ocupările ilegale de fond forestier de la Ocolul Snagov, cu nume unu’ şi unu’. Ordinul de la partid (PSD = ciuma roşie = mafia – n.m.) a rasunat sec: Îi face cuib lui Cucu la Regie şi îngropi afacerea. Cu-cu! – a zis Cap de mort, înlemnind în poziţie de drepţi.

La Serviciul personal l-a adus pe Emil Radu, zis Microbu, de la Direcţia Dâmboviţa, una dintre slugile lui de casă. La Serviciul de pază l-a promovat pe inginerul Dancău, trecut pe la Strehaia, unde s-a umplut de bube-n cap şi mutat apoi la Ocolul Bucureşti, pentru a i se pierde dâra.

A fost coleg de an cu Romică Tomescu, fostul ministru al Mediului (ţărănist – n.m.), şi cu Dorinel Ciucă, fostul director al Romsilva, până în 2001, care l-au ajutat în asecensiune şi acum se face că nu-i cunoaşte. Până în 1993 a fost şef de ocol la Voineştii de Dâmboviţa, iar între 1993-1996 a fost adjunctul lui Emilian Bărbulescu, la Direcţia Silvică Dâmboviţa.

Pe Bărbulescu l-a lăsat la vatră abia de curând, din rangul de şef al Direcţiei fond forestier, după ce l-au suspectat de şpagoză cronică. La o verificare sumară a fişei sale medicale, a reieşit că l-au recuperat ca inginer-şef la Direcţia Silvică Argeş, pentru că Bărbulescu îşi împărţea spagoza cu şefii săi cei mari.

Dintr-o simpă căcărează de şef de ocol, Cap de mort a fost promovat în Consiliul de Administraţie al Romsilva, alături de ceilalţi opt membri ai regiei, de unde a luat indemnizaţie şi a dat aprobări. A fost mielul blând care a supt şi de la ţâţa administraţiei CDR, şi de la ugerul lui Năstase. Mai mult, începând cu ianuarie 1999 este numit directorul tehnic al noii Direcţii Silvice Dâmboviţa, iar începând cu decembrie 2000, în urma demiterii fostului ţărănist Stanciu, pe care l-a săpat cu fadroma, şi a scoaterii postului la concurs, este promovat de conducerea cederistă a Romsilva ca director plin al Direcţiei Dâmboviţa.

Câtă vreme a fost director tehnic, Corpul de Control al Romsilva, condus de Cahniţă, a demarat un control la sânge în 1997, pentru a verifica abuzurile semnalate cu privire la Cap de mort. Persoanele care l-au puricat se regăsesc astăzi (era septembrie 2003 – n.m.) în staful Romsilva: Corduneanu este directorul Direcţiei fond forestier, în locul lui Bărbulescu; doctorul inginer Mihai Daia este (era în 2003 – n.m.) directorul tehnic al Romsilva; inginerul Gheorghe Mohanu este promovat în Corpul de Control al Romsilva şi e omul de scamatorii cinegetice al lui Ristea Priboi (fost securist, personajul unor articole de presă din acea perioadă – n.m.).

Secretul promovărilor trebuie căutat în muşamalizarea controlului de odinioară, la care au subscris şi foştii săi colegi de facultate, Romică Tomescu, venit la fix la Mediu, şi Dorinel Ciucă, uns la timp staroste la Romsilva. După alegerile din 2000, garda veche a PSD l-a acuzat pe Cap de mort că este unul dintre cei care n-au mâncat salam cu soia în timpul dictaturii CDR şi că este neam prost. Nici unul dintre cârtitori nu bănuia că Ion Dumitru, numit între timp vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, a construit casa de vacanţă a lui Năstase, de la Cornu, cu personal silvic, material lemnos evaporat din fondul forestier al judeţului şi resurse bugetare. Ăsta a fost biletul său de călătorie gratuită pe toate mijloacele de transport ale puterii (PSD, la acea vreme – n.m.).

Pentru că tot vorbeam de văgăuni şi vizuini, Cap de mort este proprietarul unei căsoace din Tătărani-Voineşti, evaluată la aproximativ un milion de dolari, construită din 1998 încoace; a unui viloi în buricul Târgoviştei, pe strada Câmpulung nr. 46, evaluat la câteva sute de mii de dolari, construit pe temelia unui sit istoric, pe care l-a smuls cu excavatorul şi l-a azvârlit la gunoi. Totul s-a făcut pe şestache, fără autorizaţie şi monumentul de secol XIX, aflat pe lista siturilor arheologice din patrimoniul naţional, la poziţia 16/B/087, a fost distrus iremediabil.

Secţia judeţeană a Direcţiei Patrimoniu l-a reclamat pe Cap de mort la Primăria Târgovişte, pentru că nu deţinea nici certificat de urbanism şi nici autorizaţie de construcţie. În urma acţiunii conjugate a Primăriei Târgovişte şi a Direcţiei Patrimoniu, Cap de mort l-a contactat pe secretarul de stat (din 2003 – n.m.) Ion Antonescu, pentru a-i elibera post-factum avizul pentru demolarea sitului istoric.

Ioan Hidegcuti, secretar general (în 2003 – n.m.) al Ministerului Culturii, a promis că va face o expertiză a stricăciunilor lui Cap de mort, şi dacă se va ajunge la concluzia că s-a încălcat legea, va înainta un dosar la Parchet. Afacerea s-a muşamalizat atât de repede (prin intervenţia discretă a lui Năstase, care l-a contactat pe Theodorescu (ministrul Culturii la acea vreme, unul şi acelaşi cu evreul care a oprit emisia TVR în 13 iunie 1990, anunţând pe postul naţional de televiziune că “forţe legionare atacă TVR”, rezultatul fiind aducerea minerilor de către criminalul Ion Iliescu – n.m.), să-i ordone lui Hidegcuti s-o lase mai moale cu patrimoniu), încât a trebuit s-o luăm de la capăt, să ne trimitem echipa de reporteri speciali la faţa locului, să fotografiem viloiul şi să vă informăm că el creşte (era în 2003 – n.m.) copăcel, cu aportul societăţilor Romforest Ştefeşti şi Gazterm Târgovişte.

Declaraţia de avere a lui Cap de mort este falsă. Din ea s-au omis un apartament din Braşov, cu trei camere mobilate, evaluat la circa 30.000 de parai (dolari, la valoarea din 2003 – n.m.), aflat în proprietatea fiului său, student în anul III la Silvicultură, şi o coloană de maşini de lux, cu strigare de la patruzeci de mii de parai în sus.

Oricum, o asemenea avere nu se putea dospi cu bani cuşeri. Cheia ei trebuie căutată în licitaţiile de masă lemnoasă care se aranjau la el în birou. Alte resurse au fost atrase prin decupările de fonduri de la construcţia sediilor unor ocoale ultra, a unor cabane de vânătoare super sau vile profi, pentru ştabii din PSD. (“Academia Caţavencu”, nr. 615/2003)

După asemenea material de presă, în orice ţară civilizată, s-ar fi lăsat cu demisii şi demiteri. Evident, într-o ţară populată de o turmă de mămăligari, turmă dirijată de o gaşcă de borfaşi cu acronimul PSD, nu s-a întâmplat nimic. Cap de mort va ajunge la puşcărie abia după înfiinţarea DNA, de către Monica Macovei, cu sprijinul lui Traian Băsescu (chiar dacă astăzi Băsexu este o lichea care-şi neagă propria operă). De aici şi încercarea continuă de demolare a DNA de către mafia din politica românească, în special cea din PSD = ciuma roşie.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu