Amintiri din paradisul vieţii mele (I)

duminică, decembrie 28, 2008 18:57
Posted in category Locale

Părinţii mei, deşi oameni simpli (provin dintr-o familie ‘sănătoasă’), erau nişte persoane deosebite. Am avut privilegiul să am doi părinţi minunaţi. Poata acesta a fost cel mai mare dar făcut mie de Divinitate. Tătăl meu, Căruntu Dumitru, a fost muncitor. Tatăl lui, bunicul meu, Căruntu Ioan, a participat la al II-lea război mondial, apărându-şi ţara a cărei imagine o terfelesc ţiganii şi alti infractori azi. Tatăl meu, născut 10 februarie 1935, decedat 17 iunie 2003, a fost cel care mi-a înţeles dorinţa de a învăţa şi m-a finanţat. Era un om harnic, cu o rezistenţă la efort de invidiat, cu mult bun-simţ, cu o imensă răbdare, pe care eu, de exemplu, nu o am întotdeauna. Deşi era jignit de multe ori, de tot felul de scursuri umane de pe aici, răspundea mereu cu blândeţe şi fără ură. A crescut fără mama naturală, bunica mea din partea tatălui a decedat când tatăl meu era foarte mic, practic nici nu a cunoscut-o. Armata pentru tata a însemnat trei ani, aşa era atunci, la arma ‘securitate’. A murit în Botoşani, pe masa de operaţie. Medicii din judeţul Botoşani merită salarii mari.

Imagini cu casa de care se ocupa mama (mai ales partea cu florile)
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
Mama mea in aceasta imagine
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena

Mai mult (mai putin)

Sunt un iubitor de animale
Imagini ca pisicile noastre, cele mai multe calcate de masini (la cursele ilegale de pe aici) sau ucise de ‘crestinii’ ortodocsi
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Amintiri din paradisul vieţii mele (I)”

  1. cristina miliare says:

    martie 16th, 2016 at 9:36

    Mi-as dori un website ca al dv. Avem multe in comun, incepand de la radacinile noastre, de la tara, de la casa parinteasca, de la florile ingrijite de mama. Nu mai vorbesc de restul. Felicitari!

  2. Amintiri din paradisul vieţii mele (II) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 25th, 2016 at 20:13

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (I) […]

  3. Amintiri din paradisul vieţii mele (III) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 25th, 2016 at 20:52

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (I) […]

  4. Amintiri din paradisul vieţii mele (IV) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 28th, 2016 at 21:11

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (I) […]

  5. Amintiri din paradisul vieţii mele (V) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2016 at 13:36

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (I) […]

  6. Amintiri din paradisul vieţii mele (VI) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2016 at 20:29

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (I) […]

Adauga un comentariu

*

Interlink.ro

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker zelist