George Orwell, 1984 şi întunericul dictaturii comuniste

vineri, mai 14, 2021 6:23

Dictatorul comunist Nicolae CeausescuDeşi am auzit vorbindu-se de foarte multe ori despre acest roman, deşi am citit nişte fragmente răzleţe din el, niciodată până acum, spre ruşinea mea, nu am citit integral romanul O mie nouă sute optzeci şi patru, al scriitorului englez George Orwell. Aşa încât, mi-am făcut timp să citesc acest roman tradus în toate limbile pământului şi interzis în dictatura comunistă. Pentru camarila ucenicului de cizmar cu 4 clase, Nicolae Ceauşescu, sau pentru KGB-iştii din jurul altui criminal comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, scrierea lui Orwell era un pericol social, dacă “boborul” (cum pronunţa Odiosu’) ar fi citit această carte-manifest împotriva dictaturii, fie ea nazistă sau comunistă.

N-am să vă povestesc romanul, deoarece este o naraţiune ce nu poate fi povestită, ci lecturată. Oricât m-aş strădui, nu aş putea să redau, nici măcar parţial, farmecul literar şi ideile-manifest ale scriitorului britanic. Am varianta apărută la Editura Polirom, în 2002, în format mic, de aproximativ 350 de pagini. Deşi am cumpărat cartea în urmă cu vreo 10 ani, lipsa timpului m-a împiedicat s-o citesc. Prefaţa romanului “O mie nouă sute optzeci şi patru” este semnată de Vladimir Tismăneanu şi despre această prefaţă voi vorbi ceva mai mult.

Intitulată George Orwell şi noaptea totalitără, prefaţa lui Vladimir Tismăneanu reprezintă de fapt varianta revăzută şi adăugită a unui eseu transmis la Radio Europa Liberă, în 1984. Deşi nostalgicii comunismului criminal sunt ori ticăloşi (chiar criminali, precum foştii securişti), ori inculţi, proşti şi imbecili (precum turma ţiganizaţilor care regretă întunericul dictaturii comuniste), iar pentru aceste categorii inumane argumentele, oricât de raţionale ar fi, nu au nicio valoare, este bine să ne reamintim de lunga noapte a dictaturii comuniste şi cât rău a putut face aceasta unor semeni de-ai noştri.

Câteva idei ale lui Vladimir Tismăneanu, aplicate dictatorului suprem al României comuniste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ar suna cam aşa.

Nicolae Ceauşescu, dictatorul totalitar, ştia mai bine decât oricine când şi cum trebuie să fim fericiţi, el fiind singurul în măsură să formuleze criteriile fericirii. Îmi amintesc foarte bine, fiind elev la liceu în acea perioadă, cum Ceaşcă a apărut la televizor (oricum, doar el apărea în cele 2 ore de program TV în România comunistă; el şi/sau nevastă-sa) să explice “boborului” de ce sunt suficiente: 1 kg de zahăr pe lună de persoană, 1 litru de lei şi altele asemenea, argumentând cu un exemplu: un sugar nu consumă 1 litru de ulei pe lună, ci mai mănâncă şi mama, şi tata din acel litru de ulei.

Datorită dictatorului Nicolae Ceauşescu ştiam când este noapte şi când este zi, ce este alb şi ce este negru, cine este erou şi cine este trădător. În acea perioadă, toţi care fugeau din lagărul comunist condus de Geniul Carpaţilor şi Savanta de Renume Mondial, Elena Ceauşescu, deveneau trădători, erau scoşi din manualele şcolare, dacă erau scriitori cunoscuţi, posesori de operă literară valoroasă, operă literară care nu mai făcea doi bani în România lui Ceaşcă, dacă aceştia fugeau din gulagul comunist. Am şi aici o amintire, tot din perioada liceului. Eram în clasa a XI-a, iar tovarăşa dirigintă era profesoară de limba şi literatura română (soţul tovarăşei fiind ofiţer de miliţie, adică din aparatul represiv comunist). În acea perioadă, fuge din ţară un scriitor ce era trecut în manualul de limba română (Ion Caraion, cred). Un coleg de clasă îi pronunţă numele (manualul fusese tipărit când scriitorul era în ţară), iar tovarăşa profesoară, grijulie, îi atrage atenţia că “acesta a fugit din România, este trădător şi despre el nu mai vorbim/nu mai scriem”. Tot în întunericul comunist, orice se construia în România era “opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, toate apăreau datorită lui, datorită Dictatorului suprem.

Ceauşescu decidea ca un întreg popor să sufere de foame, deoarece trebuie plătită datoria externă a României, datorie făcută tot de el şi care putea fi plătită în multe alte moduri. Dictatorul suprem ştia cel mai bine că oamenii noaptea dorm, aşa încât trebuiă să fie întuneric, să le fie întrerupt curentul electric. Tot Odiosu’ îndemna oamenii, “boborul”, să mai pună o pătură pe ei dacă este prea frig în apartamente.

Sistemul totalitar comunist urăşte memoria, se fereşte de martori şi mărturii. Toată istoria modernă a României a fost falsificată de regimul comunist criminal. În manualele de istorie, în programele şcolare de istorie, prin intermediul cărora s-au spălat creierii zecilor de generaţii de elevi din comunism, toate personalităţile cu adevărat importante ale României, de la marii regi ai României, Carol I şi Ferdinand, până la Iuliu Maniu, erau ignorate, locul lor fiind luat de agenţi sovietici (ruşi) care au adus comunismul criminal în România. Toată istoria modernă a României, din programa şcolară a României comuniste, era o mare, mare minciună, menită să facă din “bobor” o turmă căreia în bagi în cap numai ce vrei tu, Dictatorul suprem, stăpânul absolut al Binelui şi Răului.

În romanul lui George Orwell, un personaj, O’Brien, ideologul-călău, afirmă: “Naziştii germani şi comuniştii ruşi s-au apropiat foarte mult de noi prin metodele pe care le-au folosit, dar n-au avut niciodată curaj să-şi recunoască propria motivaţie. Şi unii şi ceilalţi au pretins că au ajuns la putere siliţi de împrejurări şi numai pentru o vreme şi că undeva, după colţ, îi aşteaptă raiul pe pământ, în care oamenii vor trăi liberi şi egali. Noi nu suntem atât de naivi (de fapt, comuniştii nu erau naivi, ci doar ticăloşi şi criminali; ştiau bine ce fac – n.m.). Noi ştim că nimeni nu pune mâna pe putere cu intenţia de a o mai preda vreodată altcuiva. Puterea nu este un mijloc, puterea este un scop în sine. Nu instaurezi o dictatură ca să aperi o revoluţie, ci revoluţia o faci ca să instaurezi dictatura. Scopul persecuţiei este persecuţia însăşi. Scopul torturii este chiar tortura. Scopul puterii este puterea.”

Dictatura, spune Vladimir Tismăneanu, trăieşte sub semnul mobilizării permanente, îşi denunţă adversarii, automat identificaţi cu interesele cine ştie căror puteri străine. Şi ne amintim, mai aproape de zilele noastre, de dictatura clanului Liviu Dragnea, acea încercare de dictatură a PSD-ului criminal şi mafiot. Toţi cei care protestau împotriva corupţiei şi hoţiilor PSD-iştilor, erau automat denunţaţi la Mafia TV (Antena 3 şi România TV) ca fiind plătiţi de Soros, adică duşmanul trebuia precizat clar, să înţeleagă “boborul” imbecil PSD-ist pe cine să înjure. Apoi, toţi care încercau aplicarea legii şi condamnarea corupţilor şi tâlharilor din PSD formau statul paralel, adică dictatura borfaşului Liviu Dragnea nu era atât dementă încât să-i condamne la puşcărie tocmai pe membrii clanului Dragnea, aşa încât trebuia inventat un stat paralel care se ocupă de aşa ceva.

Regimului criminal comunist, dar şi regimului criminal neocomunist al PSD, îi repugnă îndoiala, el se teme de eretici şi nu are nicio milă faţă de cei slabi şi îndoielnici. “Aici nu există warum (de ce?)”, avea să afle Primo Levi în prima zi trăită la Auschwitz. Pentru dictatura puşcăriaşului Liviu Dragnea şi a regimului comunist dinainte de 1989, nu exista “De ce?”. Antena 3 şi România TV, posturile mafiei PSD-iste, nu prezentau niciodată de ce au ieşit sute de mii de români în stradă în anii 2017, 2018, 2019, ci doar îi identificau pe aceştia ca fiind “plătiţi” de străini, “reprezentanţi ai unor interese străine”. De altfel, şi în decembrie 1989 clanul Ceauşescu, la proces, amintea de “trădători”, de “agenturili” care, nu-i aşa, nu lăsa dictatura comunistă să fie veşnică.

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu