Grigore al III-lea Ghica, cu un cap deasupra contemporanilor săi

vineri, septembrie 21, 2018 17:29
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaGrigore al III-lea Ghica a lăsat posterităţii mai cu seamă un tragic deces, consumat în inima Iaşiului şi cu participarea iataganelor turceşti. Moartea sa spectaculoasă, reluată apoi în poemele unor contemporani notorii, ajunşi în scurtă vreme anonimi, l-a târât pe Grigore în atenţia publică, stârnind o simpatie cel puţin egală cu totala lui insignifianţă ca domn.

Criminalul purta numele Kara Hisarli Ahmed, de 43 de ani, cu domiciliul la Stambul, fără altă ocupaţie decât decapitarea micilor prinţi balcanici, spre slava şi mulţumirea sultanului otoman. În această ordine de idei, numitul Kara s-a deplasat în târgul ieşilor din dorinţa expresă a sultanului, pentru a cerceta dacă nu cumva domnul Moldovei se face vinovat de trădare în favoarea partidei ruso-nemţeşti. Cercetarea era recomandabil să aibă loc – evident – puţin după execuţia bănuitului, deoarece pentru postul astfel eliberat era deja un al candidat.

Acum, ca să vedeţi că masacrul nu s-a dezlănţuit chiar din senin, trebuie să spunem că domnul Ghica Grigore cam cocheta cu muscalii. Zvonurile despre predilecţia lui pentru ruble nu se iţiseră chiar din nimic, iar propensiunea domnului spre moneda austriacă făcea înconjurul saloanelor boiereşti, profund nemulţumite de procentul cuvenit din hectarele Bucovinei vândute austriecilor.

Astfel, chiar dacă Grigore al III-lea Ghica l-a trimis pe boierul Saul în Germania, Franţa şi Italia cu ordin să cumpere cărţi în valoare de 1.000 de florini, el, ca domn, a stârnit admiraţia cronicarului mai ales prin cele douăzeci de hangere primite în spate şi prin felul cum i-a privit pe supuşii turci de la poarta Seraiului, de la înălţimea capului său ţintuit acolo de ieniceri. (“Academia Caţavencu”, nr. 536/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu