Inspectoratul de Jandarmi Bacau omagiaza securistii criminali

vineri, februarie 5, 2016 21:59
Posted in category Dictatura comunistă

JandarmeriaDupă mintea milițienior ce postează pe site-ul oficial al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău: „Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi…”

Să citim, să ne minunăm şi să ne crucim văzând cum pe pagina oficială a unei instituţii a Statului Român este glorificată criminala Securitate comunistă, în vreme ce „minionii” corectitudinii politice se isterizează şi te ameninţă cu Legea 217/2015 dacă citezi din scrierile naţionale ale elitei intelectualităţii interbelice pe care Securitatea a asasinat-o în Gulagul comunismului românesc

„Conform Ordinului M.A.I. nr. 0036620 din 15.04.1952, Brigada 2 Securitate BACĂU s-a desfiinţat. în acelaşi an, s-a înfiinţat Regimentul 6 securitate Tecuci, în organica căruia a intrat şi Batalionul 3 securitate TG.OCNA, mutat din garnizoana Iaşi. La data de 1 august 1951, Trupele de securitate aveau o structură care le permitea să-şi îndeplinească atribuţiunile, sarcinile şi ordinele M.A.I.

Timp de peste un deceniu şi cu deosebire în perioada anilor 1949-1958 trupele de securitate au acţionat alături de organele de securitate şi miliţie, adesea în condiţii deosebit de grele şi cu pierderi de vieţi omeneşti împotriva unor grupări teroriste care semănau neîncredere şi nesiguranţă în noua putere, atacau sedii ale unor instituţii publice, jefuiau, schingiuiau şi asasinau oameni nevinovaţi, sechestrau persoane de la care apoi prin violenţă, căutau să obţină informaţii despre activitatea organelor de stat şi despre mişcarea trupelor în zonă.

În anul 1954, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna a participat la acţiuni de căutare şi capturare a grupării autointitulată „Rezistenţa Naţională”, din munţii Făgăraş condusă de teroristul Gavrilă Ogoreanu, care în ziua de 20.08.1954, au împuşcat mortal un soldat dintr-o unitate de securitate din Bucureşti. În acţiunea de scotocirea terenului împădurit, de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, la data de 21.08.1954, Batalionul securitate TG.OCNA,a luat contact cu gruparea respectivă, reuşind să-l captureze rănit, în urma unor schimburi de focuri, pe teroristul „Ilioiu”, care era cercetaşul grupării.

În prima jumătate a anului 1955, Batalionul 33 Securitate Tg.Ocna, a participat la acţiunile desfăşurate de R.6 Sec., pentru descoperirea şi capturarea grupului terorist înarmat, format din 4 indivizi, condus de teroristul „Vasile Motrescu” ce acţiona în munţii Obcina Mare, judeţul Rădăuţi, care în dimineaţa de 18 ianuarie 1955, a împuşcat mortal trei ostaşi ai trupelor de securitate. La începutul anului 1956, Batalionul 3 Securitate Tg.Ocna s-a desfiinţat. Marea majoritate a efectivelor, au fost distribuite altor unităţi de securitate din ţară.” (sursa: http://www.jandarmeriabacau.ro/istoric4.html accesat 4 februarie 2016)

Din dorinţa de a-l lumina la minte pe responsabilul cu relaţiile publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi suspicionând că îndemânarea lui de a utiliza google.ro este precară, îi ofer câteva date despre „teroristul” Ion Gavrilă Ogoranu:

„Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în anul 1923 într-o familie românească cu şase copii, în Ţara Făgăraşului. A învăţat la liceul “Radu Negru” din Făgăraş, unde a fãcut parte din Frăţia de Cruce “Negoiul”. A urmat timp de patru ani cursurile a două facultăţi: Facultatea de Agronomie din Cluj şi Academia de Înalte Studii Economice Braşov. A făcut armata la 12 Vânători de Munte (pentru un timp participând la frontul de apus) şi la Şcoala Militară de ofiţeri Câmpulung Muscel.

S-a angajat ca luptător anticomunist şi în facultate, la Cluj şi la Braşov. S-a încadrat cu întreaga viaţă deplin şi pentru totdeauna în Rezistenţa armată anticomunistă, conducând şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. În această calitate a desfăşurat un parteneriat militar cu NATO anticomunist în anii 1951-1954. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste în contumacie la zeci de ani închisoare şi, la urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Nixon.

După 1989 s-a implicat participativ în viaţa socială şi politică, a devenit preşedinte al Partidului Pentru Patrie, şi a desfăşurat o intensă activitate publicistică. A decedat la 1 mai 2006 după ce şi-a petrecut bătrâneţile în satul Galtiu, comuna Sântimbru, jud. Alba.

Despre lupta armată anticomunistă din munţi

(…) „Rezistenţa Armată Anticomunistă a numărat peste 200 de grupuri. Într-un raport al Securităţii a fost dată cifra de 1300 de astfel de grupări. În arhiva Securităţii nu se găsesc date despre grupurile paraşutate de puterile vestice în România, decât ceea ce a apărut în presă cu prilejul procesului din noiembrie 1953, necunoscându-li-se numărul.

Între grupurile de rezistenţă din munţi, se numără şi grupul făgărăşan, la început sub numele de banda Haşu, banda Haşu-Gavrilă, banda Gavrilă. Ei s-au numit Grupul Carpatin Făgărăşan. Era prin 1947. Câteva sute de făgărăşeni gata de a se opune cu arma stăpânirii comuniste impusă de Armata Roşie. Era vremea când Braşovul urma să se numească Oraşul Stalin, din raionul Stalin, din regiunea Stalin, unde era instalat la Securitate (care încă mai avu scurt timp denumirea de Siguranţa statului) consilierul sovietic Alexandru Filipov, ajutat de colonelul de securitate Coloman Ambruş, căpitanii Ernest Deitel, Izu Averbuch (Auerbach), Moritz, Francisc Gergely, Alexandru Nagy şi alţii cu nume de aceeaşi rezonanţă, dar şi de colonelul Gheorghe Crăciun, căpitanul Ion Cârnu, Stelian Alexandrescu şi Stoica. Cei dintâi comandau, iar ceilalţi executau treburile murdare. Ion Gavrilă Ogoranu era încadrat într-o organizaţie condusă de tânărul inginer Gheorghe Toader, şef de promoţie a Politehnicii din Bucureşti. Se aflau în legătură cu rezistenţa militară din garnizoana Făgăraş, prin cpt. Sabin Mare, precum şi cu organizaţia studenţilor şi muncitorilor din Braşov, prin Gheorghe Jimboi şi fraţii Alexandru şi Ion Fulicea. Se cunoştea existenţa la vremea aceea a unui comandament unic pe ţară al tuturor forţelor anticomuniste. La Sâmbăta de Sus se afla, cu domiciliu obligatoriu, prof. Nicolae Petraşcu, secretar al Mişcării Legionare, iar în Recea se afla generalul în rezervă Vasile Mitrea.

La arestările din 1948, au fost închişi cei mai mulţi dintre studenţii făgărăşeni activi în mişcare, între care Iancu Morar, Moise Bărcuţean, Ion Ivan, Gheorghe Peptea, Gheorghe Bulgăr, Octavian Tomuţa, Octavian Crişan, Octavian Popa, Aurel Nuţiu, Nelu Muntean. Dintre cei arestaţi atunci urmau să fie ucişi în închisoare: ing. Gheorghe Toader, dr. Petru Săbăduş, Gheorghe Jimboi şi muncitorul Ion Fulicea. De asemenea au fost arestaţi majoritatea fraţilor de cruce de la Liceul Radu Negru, în frunte cu Victor Roşca. În timpul arestărilor de la Braşov a fost împuşcat şi ucis în stradă, în plin oraş, studentul Isac.

Puţinii studenţi şi elevi scăpaţi de arestare au pus bazele grupului de rezistenţă de pe versantul nordic al munţilor Făgăraş.

În partea răsăriteană a judeţului Făgăraş, s-a organizat grupul „Vultanul”, sub conducerea învăţătorului Pridon, din Părău, căpitan în rezervă, fost voluntar în armata română în primul război mondial. Alături de el se afla studentul Marcel Cornea, învăţătorul Ioan Boamfă şi tânărul Ioan Buta. Fraţii de cruce Ion Mogoş şi Niculae Mazilu, ieşiţi din închisoare, au adunat într-o organizaţie tinerii din satele din jurul Făgăraşului şi, prin Victor Ioan Pică, au reînfiinţat frăţia de la Liceul Radu Negru.
Au urmat apoi ani lungi de înfruntări cu forţele regimului: Miliţie, Securitate sau chiar cu armata activă.

În cele 146 dosare de urmărire ale Securităţii apar menţionate 108 acţiuni întreprinse împotriva grupării, iar dintre membrii ei au căzut pe rând, după cum urmează: primul ucis în luptă în noiembrie 1950, a fost studentul Marcel Cornea, în satul Părău, şi a fost prins rănit studentul Gilu Radeş. A urmat în decembrie, feciorul Toma Pirău (Porâmbu), căzut în luptă în satul Ileni, în şura lui Dumitru Cornea.

În Sărata, a fost împuşcat învăţătorul Ion Cândea. În ajunul Crăciunului, mor vânduţi, luptând, elevii: Ion Mogoş şi Niculae Mazilu în satul Pădureni, judeţul Timiş, în casa lui Traian Muraru. Sunt prinşi răniţi într-o ciocnire în Râuşor elevul Silviu Socol, ţăranul Gheorghe Arsu, studenţii Gheorghe Duminecă şi Nicolae Stanciu din Aluniş, Olt. Toţi aceştia, împreună cu plutonierii Partenie Cosma, Dumitru Cornea, Traian Muraru, învăţător Pridon, căpitan activ Traian Monea au fost condamnaţi la moarte anul 1951. Sute de oameni au foist arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de închisoare. A fost arestat şi studentul Mihai Maga, a pierit fără urmă sublocotenentul Frâncu.
Pleacă dintre noi în străinătate căpitanul Sabin Mare, cu angajamentul că se va întoarce paraşutat. Sunt ucişi în condiţii necunoscute, membrii grupului de paraşutaţi, lansat la Sărata, Făgăraş: Constantin Săplăcan, Ilie Puiu, Wilhelm Spiendler, Mathias Bohn şi Gheorghe Bârsan. În legătură cu ei sunt condamnaţi la moarte şi executaţi fraţii de cruce Mircea Coman şi Serafim Ilisie.

Citeste mai mult

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

3 Responses to “Inspectoratul de Jandarmi Bacau omagiaza securistii criminali”

  1. hector says:

    februarie 6th, 2016 at 16:57

    Astia voteaza si sustin din tot sufletul fostul Partid Comunist , vopsit in PSD. De ce credeti ca li se permit salarii si pensii speciale , desi au fost contra Revolutiei ?

  2. Dupa 1989, ne-au guvernat fostii securisti si comunisti | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 21st, 2016 at 16:20

    […] Inspectoratul de Jandarmi Bacau omagiaza securistii criminali […]

  3. Amintiri din criminala guvernare USL (Uniunea Sovietico – Liberala) | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 28th, 2016 at 17:54

    […] Inspectoratul de Jandarmi Bacau omagiaza securistii criminali […]

Adauga un comentariu