A șaptea dimensiune

A doua zi după evenimentele din 1821, totul era trist. Râul, ramul şi ceilalţi prieteni ai lui Mircea cel Bătrân se uitau melancolici la destinul naţional şi izbucneau în plâns. Populaţia rurală oftana din senin, cea urbană încă nu exista, pandurii erau morţi de oboseală, iar domnul Tudor Vladimirescu mort de-a binelea. Nimic nu prevestea turnura previzibilă pe care aveau s-o ia lucrurile.

Întâi de toate, trebuie zis că, dat fiind eşecul ei militar, mişcarea pandurilor pe ruta Padeş – Bucureşti a fost încadrată compensatoriu la categoria istorică “revoluţii mici, totuşi revoluţii”. Diagnosticul autorizat a fost pus, e drept, un secol mai târziu, dar, cu toate astea, supravieţuitorii faptelor au bănuit încă de-atunci clemenţa ştiinţei şi s-au putut umfla în pene imediat ce Tudorică punea capăt revoluţiei aruncându-se într-o fântână pe bucăţi.

Trăcând linie, bilanţul nu suna rău sau, cum probabil se zicea pe vremea aia, viitorul sună bine. În traducere, deşi revoluţia în sine a fost mai mult un marş popular cu violare de gospodării pe traseu, ea a marcat începutul unei perioade noi în istoria a României: perioada următoare.

Unicul efect palpabil cu privirea a fost înlăturarea domniilor fanariote, treabă bine gândită, deoarece, vorba unora din ziua de azi, nici pe-atunci nu mai era nimic de furat. Totuşi, cei care susţineau afirmaţia aveau să fie contrazişi serios de domnii pământeni ce-au urmat la tronul ţărilor române. Numiţi democratic de sultan la 1 iulie 1822, Ioniţă Sandu Sturza, în Moldova, şi Grigore Dimitrie Ghica, în rest, au demonstrat rapid că, în materie de imaginaţie, jaful grecesc e foarte limitat.

Alte urmări notabile ale revoluţiei au rămas probabil închise în discreţia încăpăţânată a contemporanilor. Atât mai spunem: că turcii, dacă tot erau în ţară, au hotărât să rămână, spre deosebire de perioada dinainte, când era decişi să nu vină. Şi astfel, sub noua ocupaţie otomană, ţările române au început să privească optimiste spre viitor, şi-au pus ceasul să sune la revoluţia de la paşopt, şi-au coborât turbanul pe ochi şi s-au pus să tragă un pui de somn în aşteptarea episodului următor. (“Academia Caţavencu”, nr. 395/1999)

Citeste si articolele:

• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (VI)
• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V)
• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (IV)
• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (III)
• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (II)