Maretele victorii ale unui director numit politic de mafia PSD-ista

joi, iulie 6, 2017 17:39
Posted in category Educatie, Locale

Maretele victorii ale unui director numit politic de mafia PSD-istaMafia PSD-ista jefuieste România de 28 ani şi din cauza faptului că există jeguri umane care o reprezintă la nivel local şi care, la rândul lor, au oarece avantaje din implicarea în acţiunile ciumei roşii. Un exemplu sugestiv în acest sens este şi numirea directorilor de şcoli pe criterii politice. După ce guvernul Cioloş a încercat să reintre în legalitate cu acel concurs pentru ocuparea funcţiei de director de şcoală, vine mafia PSD-istă şi renumeşte politrucii săi, care nu au luat concursul sau nu s-au prezentat, în funcţii, doar aşa se dârâmă o ţară: distrugându-i educaţia de calitate. Şi ca să nu spuneţi că teoretizăm prea mult pe această temă, iată şi un exemplu concret, dintr-un judeţ roşu, unde 90% dintre locuitorii cu vârste între 18 şi 65 de ani nu au un job legal, adică nu plătesc nimic la stat, doar mafiotul Dragnea poate împrumuta destui bani pentru a-şi întreţine electoratul ce taie frunze la câini, pardon susţine mafia PSD-istă. Judeţul nu este Vaslui, aşa cum am fi tentaţi să spunem, ci Botoşani, verişorul primar al Vasluiului. Tovarăşa PSD-istă care nu s-a prezentat la concurs, adică nu mai putea fi director de şcoală în condiţii normale (“normale” însemnând rămânerea guvernului Cioloş la Palatul Victoria, nu apariţia guvernului “Noaptea ca hoţii, ziua ca mafioţii”, recte PSD), se numeşte Baltă Rodica, profesoară de istorie, evident roşie, deoarece mi-e greu să cred că istoria prezentată de stimabila la ore este total diferenţiată de părerile bolşevice ce-i inundă sufletul de mulţi ani. Rezultatul “guvernării” Scolii Gimnaziale Havarna (Botosani) de către tovarăşa reprezentantă a mafiei PSD-iste se vede în notele obţinute de elevii clasei a VIII-a la exemanenul de Evaluare Naţională din 2017, să zicem proba de matematică. Haideţi să ne îngrozim împreună la citirea lor.

  • Adrianu Alexandra Mariana: 3,25
  • Balan Valentin: 4,75 (5,00 după contestaţie)
  • Bejenariu Ştefan Constantin: 3,50
  • Bordeianu Eduard Constantin: 2,75
  • Cazacu Ştefania: 3,25
  • Chiţu Veronica Dumitriţa: 3,75
  • Ciobanu Iosif Constantin: 3,25 (3,50 după contestaţie)
  • Ciubotariu Crina: 1,50
  • Ciubuc Pavel Iosif: 6,60
  • Creţu Lavinia Petronela: 3,45
  • Dediu Cristina Ştefania: 4,55
  • Găină Raul Iulian: 4,40
  • Grosu Mădălina: 4,30
  • Ivan Elena Mădălina: 3,25
  • Lupaşcu Sebastian: 3,25
  • Mihalciuc Vlăduţ Cosmin: 4,75
  • Niţă Alexandra Mihaela: 1,75
  • Niţuleac Raul Dănuţ: 7,35 (cea mai mare notă la proba de matematică)
  • Raichel Virginia Diana: 3,75
  • Răus Alexandru: 6,75

Aşadar, din 20 de elevi prezenţi la Evaluarea Naţională 2017, din Şcoala Gimnazială nr. 1 Havârna, au luat 5 sau peste 5 doar 4 elevi (o notă de 5,00 după contestaţie, o notă de 6,60, o notă de 6,75 şi o notă de 7,35, cea mai mare). Asta înseamnă un procent al elevilor care au promovat Evaluarea Nationala 2017 de 20%, în condiţiile în care, dacă am văzut bine, cel mai mic procent pe judeţ, din România, al elevilor care au promovat proba de matematică la Evaluarea Naţională 2017 este de 61% (judeţul Giugiu, parcă). Păi, nu merita tovarăşa Baltă Rodica, directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 1 Havârna, să fie (re)pusă, prin ordonanţă de urgenţă, de către mafia PSD-istă, în funcţia de director al şcolii, deşi nu s-a prezentat la acel Concurs pentru ocuparea funcţiei de director, neîndeplinind, probabil, condiţiile cerute sau neavând chef de învăţat, doar în zonele PSD-istă învăţatul, sau studiul, e pentru “fraieri”, românaşul gospodar şi votant de mafie PSD având treburi serioase, nu învăţatul, precum: agricultura de secol XIX, statul prin crâşme, bârfa zilnică (citeşte “pierdere de timp”) etc.

Dacă tot suntem prin zonă, haideţi să vedem şi notele obţinute, la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2017, de către elevii unei şcoli arondate Scolii Gimnaziale Havarna, este vorba despre Scoala Gimnaziala Tataraseni.

  • Aparaschivei Mina Teodora: 1,90
  • Bădărău Diana Mirabela: 4,65
  • Coman Adriana Evelina: 2,00
  • Dorobanţu Laurenţiu Bogdna: 3,25
  • Floroaiei Cosmin: 4,95
  • Iftimie Mădălina Oltiţa: 5,40
  • Istrate Bianca Andreea: 4,65
  • Maftei Denisa Adelina: 2,75
  • Mihalache Alexandru Eduard: 7,05 (cea mai mare notă la proba de matematică)
  • Răileanu Alexandru Marian: 3,10
  • Tofan Andi Gabriel: 2,75
  • Ungureanu Raluca Elena: 4,55
  • Vâlcu Vlad Alexandru: 2,25

Aici avem aşa: din 13 elevi participanţi, au luat peste 5 doar 2 elevi (o notă de 5,40 şi o notă, cea mai mare, de 7,05). Asta înseamnă un procent de promovabilitate de aproximativ 15%.

Aşa arată şcolile unde directorii sunt numiţi politic de către mafia PSD-istă. “Stima noastră şi mândria/ PSD-ul şi hoţia.” Iar unde educaţie nu e, nimic nu e.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker Servicii SEO