Militieni si procurori care i-au ajutat de mineri si securisti sa distruga imaginea Romaniei

miercuri, iulie 12, 2017 9:18

Militieni si procurori care i-au ajutat de mineri si securisti sa distruga imaginea RomanieiDupă jegurile de la Retard TV (Romania TV) şi Mocirla 3 (Antena 3), DNA-ul, dragi tovarăşi şi “preteni”, nu-i lasă pe infractori să fure liniştiţi în Republica PeSeDistă România. Mai nou, unii procurori din DNA o acuză pe Kovesi că le vorbeşte urât şi că-i înjură (hăăă, hăăă, hăăă), pe când ar fi mult mai simplu să-i lase de capul lor, eventual să nu-şi facă treaba, doar aşa corupţia din România va fi iarăşi ce-a fost şi mai mult decât atât. Spre aducere aminte, haideţi să vedem cu scăpau criminalii, corupţii şi ticăloşii, atunci când Românica nu avea DNA, aceasta fiind, poate, pe atunci, doar o idee în mintea Monicăi Macovei şi a lui Traian Băsescu (pe vremea când Elena Udrea – cea care, am citit în urmă cu ceva vreme, afirma că, citez aproximativ, “Liviu Dragnea pune democraţia la locul ei firesc în România”, hăăă, hăăă, hăăăă – nu era decât o simplă “ţigancă din Pleşcoi”).

Soarta neobişnuită a unui golan obişnuit

Viorel Ene a fost tehnician la I.S.P.H., deci din aceeaşi hidrofamilie cu Ion Iliescu şi Petre Roman. Spre deosebire de cei doi “eroi” politici, însă, tehnicianul despre care vă povestim a continuat să meargă la serviciu şi după 22 decembrie 1989. Asta până la Golaniadă, când, recunoaşte şi el, a început să chiulească câteva ore pe zi ca să-şi poată face studiile de democraţie cântând imnuri golăneşti şi agitând cheiţe simbolice.
Pe 14 iunie 1990, la ora opt, iese Viorel Ene din metrou ca să meargă la serviciu şi are o viziune de coşmar: Piaţa era doldora de mineri harnici. Vă imaginaţi că, mic, bărbos şi ochelarist cum era, n-a făcut decât câţiva paşi şi s-a auzit: “uite-l p-ală ca barbă, că-l ştiu”. Propoziţiunea aparţinea unui civil pe care Ene l-a recunoscut: domnul Mocanu, fost C.I.-ist (securist, dacă nu greşesc – n.m.) la I.S.P.H. Până să-i dea vreo replică isteaţă fostului coleg devenit ghid de mineri, Ene primeşte o primă bâtă în ceafă, urmată de o altă bâtă în ceafă şi, în timp ce încerca să scape ca la rugby, a luat în plină figură o frumoasă lovitură ca la baseball cu o bâtă tip Timişoara. Leşină, dar îşi revine sub o ploaie mocănească de câlcâie şi şuturi în coaste, spate, burtă. Pentru că, în halul în care şiroia de sânge, devenise evident un element periculos, minerii i-au legat mâinile şi l-au târât până pe platoul din faţa Teatrului Naţional, unde, pe lângă corturile foştilor grevişti ai foamei, şi printre şiroaiele de sânge, Ene l-a văzut pe şeful Secţiei I Poliţie Bucureşti, domnul Viorel Croitoru. În rest, povestea golanului obişnuit e banală: a făcut hemipareză, a zăcut trei luni în spital, a reuşit să obţină (de la ţigani, cu 30.000 de lei) viză pentru Germania unde a şi întins-o ca din cuşca cu mineri, de cum a ajuns să suporte transportul. N-a omis, însă, dintr-un inexplicabil optimism, să depună o plângere penală la Procuratură (nr. 53999/1990) şi un memoriu la Comisia interparlamentară pentru Cercetarea Mineriadei. La fel a procedat în Germania, unde a depus plângeri la Amnesty International. A revenit în ţară în 1991 şi, cum tot rămăsese fără serviciu, a făcut reveniri la plângerile penale în 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996. Normal, logic, democratic, n-a primit niciodată niciun răspuns (ce vă spuneam, pe atunci nu exista DNA-ul, atât de criticat de jeguri precum KaKalin Tăriceanu, aşa încât pe ucigaşii din politică, ce au comandat mineriadele, nu-i deranja nimeni – n.m.).

În 1996, Constantinescu a răsărist dinspre Cotroceni, precum Arhanghelul de Foc al dreptăţii (astăzi, acest personaj are limba adânc înfiptă în fundul catifelat al mafiei PSD-iste, n.m.). Suflul acestei erupţii justiţiare a relansat speranţa lui Ene. Luminat de tezele din alegeri ale Convenţiei, a hotărât să nu continue lupta de unul singur, drept care a susţinut înfiinţarea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990 – 1991 (data apariţiei acestui articol este 14 – 20 iulie 1998, aşa încât ultima mineriadă, să sperăm că este chiar ultima, cea din 1999, încă nu avusese loc – n.m.). Fiind membru PNŢCD, a primit oarece asistenţă juridică de la – pe atunci – colegul său de partid, Gavril Dejeu.
Asociaţia are astăzi (iulie 1998 – n.m.) o sută de membri, dintre care rudele apropiate a trei dintre cei decedaţi în iunie 1990, 30-40 dintre cei bătuţi şi luaţi la târnăcop de către mineri şi restul arestaţi degeaba şi reţinuţi pe perioade de până la trei luni de zile fără niciun motiv legal. Prima acţiune a Asociaţiei a avut loc după arestarea lui Miron Cozma (10 ianuarie 1997) când, aflând că o delegaţie de mineri va fi primită de Constantinescu, au încercat să intre şi câţiva membri ai Asociaţiei, atât cât să dea echilibru democratic discuţiei.
Au fost trataţi cu tiflă pe motiv că nu fuseseră programaţi, spre deosebire de mineri, care nu fuseseră nici ei programaţi. Atunci, în faţa unui atât de civilizat argument, au depus cerere de audienţă (simţeau, sărmanii, că se-ntâmplă ceva triste negocieri în trio-ul Constantinescu-Cozma-Roman). Au primit programare la 12 zile de la data depunerii cererii. Că, deh, dl. Constantinescu are agenda de preşedinte de ţară, nu de primar comunal.
Punctuali, la data stabilită, la ora 16, patru delegaţi ai Asociaţiei s-au prezentat la Cotroceni, la timp ca s-o vadă pe soţia lui Cozma intrând la Preşedinte în locul lor. Li s-a oferit, la schimb, alt Constantinescu, recte consilierul Nae, cu care n-au vrut să se încurce, considerându-l papagal.
Pe 18 februarie, au depus plângere penală la Parchet împotriva lui Miron Cozma, Nicolae Cămărăşescu, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu V. Voiculescu, Gheorghe Diamandescu, Mihai Chiţac, Traian Băsescu, Ion Robu. Ulterior, mai depun o plângere contra a 22 de persoane, civililor din lista anterioară adăugându-li-se nume familiare ca N.S. Dumitru, Duvăz, Răzvan Theodorescu, Cazimir Ionescu, Alexandru Ţuculeanu.

După noi, ancheta

  1. Procurorul Alexandru Cinteză, cel care şi-a asumat curajul nebun de a-l aresta pe Miron Cozma (în era criminalului KGB-ist Ilici Iliescu, era un curaj nebun să arestezi criminali sprijiniţi de partidul mafioţilor ce trei trandafiri la butonieră – n.m.), a refuzat cu un curaj temperat de umezeală în chiloţi să se ocupe de mineriada din 1990.
  2. În procesul mineriadei din 1991, mulţi dintre martori, deşi aleşi pe sprânceană de Cinteză, au recunoscut ca lideri ai năvălitorilor, pe lângă Miron Cozma, încă 6-7 personalităţi ale huilei. Nici unul dintre aceştia n-a fost inculpat pentru că numai aşa putea să devină inoperantă încadrarea de subminare a autorităţii statului. Lui Cozma, de unul singur, era absurd să i se pună în cârcă ditamai dihania de răspundere, modificarea încadrării în cea de tulburare a ordinii publice devenind consecinţă logică a ingineriei juridice a lui Cinteză (criminalul Cozma Miron va fi judecat şi condamnat pentru subminare a autorităţii statului abia după mineriada din 1999, făcând, dacă nu greşesc, 5 ani de puşcărie, adică extrem de puţin pentru tot răul făcut României şi pentru crimele şi mutilările comise de hoardele de mineri conduse de acest ucigaş prezent şi astăzi la televiziunile de căcat din România – l-am zărit pe la Retard TV = Romania TV, fiind graţiat în 2004 de un alt criminal care, încă, n-a ajuns la puşcărie, Ion Ilici Iliescu – n.m.).
  3. Memoriu adresat Ministerului Justiţiei contra lui Cinteză. După schimbarea legii prin care Parchetul a intrat în subordinea Ministerului Justiţiei, Stoica (citeşte Constantinescu) l-a numit Procuror General pe Moisescu în locul frânarului Cochinescu (numit de criminalul Ilici Iliescu – n.m.). La o săptămână după numirea acestuia, Cinteză a fost (întâmplător sau nu) mutat din Parchet.
  4. Moisescu i-a primit imediat pe reprezentanţii Asociaţiei. Lăcrimând pe umărul lor, proaspătul procuror general şi-a amintit cum el însuşi a fost de faţă pe data de 14 iunie 1990, lângă Ministerul de Interne, la uciderea lui Lepădatu, al cărui deces nici măcar nu fusese recunoscut oficial de autorităţi până la acea dată. Mortul conta ca dispărut, iar pentru dispăruţi nici soţia, nici copii nu pot beneficia de pensie de urmaş, darămite de reparaţii morale. Cu Moisescu deci se putea spera, iar el chiar a promis că dosarele vor fi redeschise.
  5. Şi nu s-a întâmplat nimic.
  6. Mai exact, în Parchetul Militar, colonelul Gheorghe Oancea a avut tupeul să propună sistarea cercetărilor pentru cei împuşcaţi în 1990, de militari. La riposta Asociaţiei, s-a renunţat la sistare, optându-se pentru inactivitate.
  7. O parte dintre dosarele mineriadei apucaseră să fie, de-a lungul anilor, înaintate poliţiei. Eroul nostru, Ene Viorel, a dat, de exemplu, de urma plângerii sale care stătuse un an de zile la Parchetul Sectorului I şi 3 (trei) ani la Secţia 1 Poliţie unde şef era domnul colonel Croitoru Viorel, ghidul de mineri din 14 iunie 1990. Ene, aşa mic şi bărbos cum e, şi-a luat inima în dinţi şi a cerut o audienţă călăului. Acesta, cu o faţă umană, impertinentă, a acceptat că dosarul stă de trei ani la el, iar dacă nu-i convine, să reclame unde o şti şi că strânge oricând martori care să spună că scăpa oameni de mineri. Are, nu-i aşa, domnul Croitoru ceva exerciţiu în aria tupeului, odată ce este erou în revoluţie pentru că a fugărit revoluţionari pe 21 decembrie prin Piaţa Romană.
  8. Faţă cu asemenea probe de nesimţire, Asociaţia a cerut audienţe la Ministerul de Interne. Au fost primiţi de generalul Zaharia, apoi de generalul Neagu, şi-apoi, cu chiu, cu vai, de însuşi Gavril Dejeu (ministrul ţărănist de Interne la acea vreme – n.m.). Întâlnirea cu acesta a fost memorabilă: el le-a explicat că problema lor e ”de domeniul istoriei”. Mai apoi, gândindu-se că a spus o mitocănie, a explicat că pe moment n-are timp să se ocupe de ei pentru că trebuie să rezolve problema corupţiei (şi se vede astăzi ce bine a rezolvat-o, n.m.), dar că imediat după aceea, recte în toamna lui 1997, va forma o comisie mixtă care să rezolve şi mineriada din 1990 (se ştie că, atunci când vrei să îngropi o problemă, formezi o comisie – n.m.)
  9. Întâlnire cu Dejeu. Ghinion de ministru: venea şi el, aşa, ca un peneţist de soi creştin şi democrat, la sediu, la partid, şi dă naibii, pe trepte, peste numiţii Mircea Surdu, Ene Viorel şi doamna Lepădatu care ieşeau dintr-o audienţă la Diaconescu. La întrebarea celor trei: “Domnule ministru, ce faceţi cu noi?”, Dejeu le-a răspuns, mucalit cum îl ştim: “Vedeţi-vă de treabă, să nu păţiţi înc-o mineriadă”.
  10. Asociaţia a înţeles că forţele democratice aflate la putere nu mai pot fi trezite decât cu şocuri: au pichetat Preşedinţia în timpul vizitei lui Clinton, au depus plângeri la ambasadele Angliei, SUA, Franţei, Germaniei.
  11. Asociaţia a organizat în iunie 1998 o grevă a foamei în faţa Teatrului Naţional. La iniţiativa primarului ţărănist Lis, poliţiştii ministrului ţărănist Dejeu, conduşi de căpitanul Gaiţă, au scos în şuturi din cort greviştii foamei, înjurându-i şi ameninţându-i cu moartea.

Happy-end în stil românesc

  • Ţuculeanu Alexandru, procuror: a emis în iunie 1990 mandate ilegale de reţinere; a fost promovat în Consiliul Suprem al Magistraturii.
  • Cornel Popescu, procuror: a semnat un mandat de arestare ilegal pentru Nica Leon; a fost mutat la Parchetul Militar.
  • Ovidiu Păun, procuror: a semnat mandate ilegale de arestare, în prezent (iulie 1998 – n.m.) general în Inspectoratul General al Poliţiei.
  • Col. Viorel Croitoru: stă bine ancorat pe locul lui în ierarhia Ministerului de Interne. Poliţiştii identificaţi că au sprijinit minerii, că au maltratat sau tras asupra civililor sunt bine mersi, la locul lor, în secţiile de poliţie 1, 8, 10, 12, 15, 16, 17, 19. Singurul procuror care se mai ocupă astăzi (iulie 1998 – n.m.) de patru dosare (ucişi în timpul mineriadelor) este Surdescu, cel care a reuşit să-l înfunde pe Vasile Gabor, asasinul lui Frumuşanu (victimă a mineriadei din 1991 – n.m.).
  • Generalul Abraham, fostul şef al Şcolii de Poliţie de la Băneasa unde au fost depozitaţi şi frăgeziţi în bocanci civili arestaţi de mineri, a fost avansat de ministrul Dejeu, comemorativ, pe 13 iunie 1997.

Epilog romantic

Miron Cozma a fost eliberat săptămâna trecută (iulie 1998 – n.m.), ca scandalagiu. Nimeni nu discută despre 1991 ca despre o lovitură de stat. Nimeni nu discută despre mineriada din 1990. Numeni nu-şi aminteşte că e recidivist şi că ar trebui să execute pedeapsa suspendată pentru uciderea din culpă a unei femei. La opt ani de la data comiterii, multe dintre barbariile din iunie 1990 se vor prescrie. Aşa va avea şi Emil Constantinescu (preşedintele României la data apariţiei acestui material – n.m.) prilejul să raporteze că a îndeplinit mare parte dintre promisiuni. Petre Roman (prim-minsitru în timpul mineriadei din iunie 1990 – n.m.) candidează cu fruntea sus la preşedinţia Internaţionalei Socialiste (astăzi este mare liberal şi ne omoară cu aceleaşi texte de rahat la Retard TV, Romania TV, seară de seară – n.m.). (“Academia Caţavencu”, nr. 347/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker Servicii SEO