A șaptea dimensiune

Nicolae Caragea, întunecatul succesor al luminatului Alexandru Ipsilanti, a primit numirea pe tronul Munteniei la 15 ianuarie 1782. Aflat încă la Stambul, proaspătul domn transmite indicaţii pentru noile norme de bir. Un grup de arnăuţi călăresc pe deşelate până la Bucureşti ca să predea o listă cu taxele ce vor deşela poporul până la sfârşitul domniei întunecatului Caragea.

Practic, întregul mandat al lui Caragea s-a bazat pe activităţile clasice ale guvernării fanariote: împilarea economică a proletariatului agricol, întreruptă când şi când de jaful propriu-zis al gospodăriilor, prin intermediul unei gărzi financiare înarmate până-n dinţi. Abuzul de exploatare îi irită însă şi pe maeştii turci ai peşcheşului, ei cerând cam după vreun an jumate mazilirea nehalitului.

Există totuşi o realizare a domniei lui Nicolae Caragea, şi anume căsătoria fiica-si cu Ienăchiţă Văcărescu, viitorul mare poet de limbă română, singurul de altfel în acele vremuri prozaice. (“Academia Caţavencu”, nr. 529/2002)

Citeste si articolele:

• Nici prea harnici, nici prea blegi, doar atât: cam pecenegi
• S-au dus bulgarii, mai toţi lungiţi pe şesuri
• Unora le-o dat cu carul, numa’ nouă cu avarul
• Hunii – o lecţie de călărie
• Intre Tudor si Balcescu, masele se potolescu