O şpagă de toată jena

vineri, ianuarie 10, 2020 18:30
Posted in category Mass-media

Buchet pentru coruptiVă spun sincer: mi-e foarte ruşine să dau şpagă. Uneori mă suspectez chiar că nu sunt deloc un bun român, că, pe măsură ce înaintez în vârstă, devin din ce în ce mai puţin patriot în chestiunea şpăgii. Acum câţiva ani îl puteam privi în ochi pe cel căruia îi dădeam vreo şpagă (bani, ţigări, cafea etc.) – acum nu mai pot.

Zilele trecute a trebuit să ajung la un spital de cartier, aveam de făcut nişte injecţii, câte una pe zi, în total şapte. Pentru mine, partea cea mai delicată nu este când asistenta îmi înfige acul în carne, nici când medicamentul intră în muşchi sau când acul este scos afară.

Partea dureroasă este atunci când trebuie să-i mulţumesc asistentei, fiindcă nu pot să-i spun “mulţumesc” şi-atât. Oricât ar fi de amabilă, femeia căreia tocmai i-ai arătat fundul mai aşteaptă şi altceva de la tine în afară de inevitabilul “mulţumesc”.

Eu aşa am făcut: după ce i-am mulţumit privind-o în ochi, am întors capul într-o parte, am scos 20.000 de lei (vechi, la valoarea din 2004, când aveau altă valoare decât au astăzi, când sunt echivalentul a 2 lei noi – n.m.) din portofel, i-am pus pe masă şi am plecat fără să mai spun un cuvânt.

Niciodată nu am ştiut care e şpaga potrivită pentru o injecţie care oricum e gratis. (“Academia Caţavencu”, nr. 638/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu