Pentru unii humă, pentru alţii ciumă (II)

marți, decembrie 25, 2018 19:02
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaEvident, o continuare a primei părţi.

O altă sursă de profit năprasnic a fost plus valoarea boierimii. Ioan Vodă Caragea a băgat mâna în caraimanul acestor patrioţi guşaţi, cu burtă şi caftan, transferându-şi fără jenă uriaşele lor averi în contul personal deschis – o să râdeţi! – în Elveţia.

Banditul domnesc inaugura astfel o tradiţie ce va face mare carieră aproape două secole mai târziu, în vremea primelor patru domnii ale lui Ion Iliescu. Dacă boierii cârâiau, Vodă Caragea apela la surghiun – o formă de bulău politic la domiciliu, din care au gustat marele vistier Constantin Filipescu, marele vornic Constantin Bălăceanu şi marele logofăt Grigore Ghica.

O faptă de mare linguşeală, care l-a reabilitat pe domn în ochii sultanului otoman, a fost predarea răsculaţilor turci din Ada Kaleh. Cu încrederea astfel câştigată, nea Caragea şi-a putut vedea liniştit de îmbelşugare. Iar când mustăţile lui atente, unse cu toate presimţirile unui bun fanariot, i-au semnalat sosirea mazilirii în galop, domnitorul era deja la Braşov, înconjurat de cinci sute de soldaţi şi de tot atâţia saci de bani.

Vodă Caragea se retrage din jilţul Ţării Româneşti la 11 octombrie 1818, după o domnie încărcată de aur, intrigă şi morţi. La pensia lui îşi permite să rătăcească ani întregi prin Elveţia şi Italia, tot mirându-se ce preţuri mici au superluxoasele hoteluri occidentale. Bătrân fiind, moare la Atena, într-o situaţie materială jignitor de bună. (“Academia Caţavencu”, nr. 560/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu