Scurte îmbogăţiri şi lungi decapitări

marți, ianuarie 1, 2019 11:37
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaMoş Alexandru Callimachi ajunge pe tronul Moldovei la 6 mai 1795, ostenit de viaţă şi betegit de boli. Ca domn, tataia s-a dovedit blajin, adică a practicat jaful fanariot la cotele lui minime.

Culmea macrostabilizării, în mandatul lui de circa patru ani, ţara a făcut progrese economiceşti, ajungând să exporte de bunăvoie ceea ce altădată dădea gratuit de frică. Fireşte că parametrii agricoli şi industriali a fost moderaţi cu coeficienţii unei epidemii de ciumă, dar per ansamblu performanţa înregistrată de guvernarea Callimachi rămâne notabilă.

Bătrâneţea avansată (61 de ani, pe atunci, echivalau cu 94 de ani şi trei luni, astăzi) l-a împins pe moşneag să-şi ceară mazilirea, refuzată însă de sultan de vreo două ori. A treia oară, padişahul s-a înmuiat şi l-a lăsat pe suferind să se întoarcă la Stambul, încărcat de poverile belşugului. Aici, instalat într-un ditamai palat, Moş Callimachi îşi revine ca prin farmec şi se dedă huzurului sălbatic.

Aşa trec anii de bunăstare ai moşneagului, care apucă frumoasa vârstă de 83 de anişori (129 de ani, astăzi), exact în momentul în care izbucneşte Eteria. Ghinionul face ca siguranţei otomane să îi căşune pe Callimachi. Moşneagul e ambalat în lanţuri şi sugrumat în scopuri interogatorii. Scăpat cu viaţa din ancheta fizică, Alexandru Callimachi mai trăieşte cât să-şi vadă morţi fiii – care prin decapitare, care prin apoplexie. În schimb, lasă nepoţilor o avere uriaşă – cea mai mare realizare a sa ca om politic. (“Academia Caţavencu”, nr. 565/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu