Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale

luni, martie 9, 2009 20:07
Posted in category Educatie, PeNaLii

Calin Popescu TariceanuCând peneliştii i-au dat afară de la guvernare pe cei de la PD, am crezut că Tăriceanu o să fluiere a pagubă şi n-o să mai aibă de unde să facă rost de oameni pentru toate funcţiile care i-au rămas. Dar ne-am speriat degeaba. Păi, ce, nu mai rămăseseră asistenţi personali, ăia care aduc ibricul de cafea, răspund la telefon şi cară mapa? Adică amărâţii aştia, care nu au fost în stare să termine o facultate, nu pot să voteze liniştiţi în consiliile de administraţie de la Compania de Drumuri, Metrorex sau chiar CFR Călători? Ba pot şi o fac chiar cu plăcere.

Fără şcoală dai cu sapa, dar lui Orban îi cari mapa

Deci, cum ziceam, treba e nasoală. Ludovic Orban, îl ştiţi, ministrul (în martie 2008-n.m.) cu freză de ospătar, talent de gurist şi autor de accidente cu victime minore, şi-a numit cei doi secretari personali, simpli absolvenţi de liceu, în consiliile de administraţie ale celor mai importante instituţii de la Ministerul Transporturilor, unde votează (se întâmpla în 2008-n.m.) pentru bugete, investiţii şi cheltuieli făcute din bani publici. Să încercăm să îi cunoaştem pe cei doi, să înţelegem oamenii şi faptele lor. Începem cu Cristian Dumitru Andruhovici, fost asistent personal al premierului Motocicleanu, din perioada când acesta era ministru al Industriilor, în anul de graţie al guvernării cederiste 1997. Când l-a luat Tăriceanu, Andruhovici era cât se poate de fraged, de-abia terminase liceul. Însă, cum toate minunile ţin doar o guvernare, în 2000 fostul asistent de ministru se trezeşte funcţionar la Primăria Capitalei, la Relaţii Publice. Între timp nu a început nici o facultate, aşa că rămăsese acelaşi om simplu din popor, fără studii superioare. Nu-i plângeţi de milă, încă, pentru că zâna cea bună Tăriceanu avea să-i schimbe iarăşi viitorul.

Ai noştri tineri la ministere-nvaţă

În 2005, băiatul de casă al lui Tăriceanu aterizează la Tarom, în funcţia de inspector la Departamentul Resurse Umane. Poate ne repetăm pe undeva, dar trebuie să vă spunem că omul era, în continuare, doar absolvent de studii medii şi nu înţelegem neam cum a ajuns într-o funcţie de specialist cu studii superioare la Tarom. Mai mult, nulitatea ajunge şi asistent personal al lui Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor din acea perioadă. Între timp, stimabilul apucase să se înscrie la Facultatea de Sociologie-Psihologie de la “Spiru Haret”, universitate privată şi locul unde poţi face rost de o diplomă în trei paşi şi patru prezenţe la cursuri. Ardem nişte etape şi ajungem cu forma asta fără fond de secretar până în zilele lui Orban, care îl numeşte membru în CA la Compania de Drumuri şi tot aşa la Metrorex. Deşi legislaţia în vigoare arată că oamenii ăştia din CA ar trebui să aibă studii superioare şi să aibă habar de ce se întâmplă pe acolo, deşteptul ăsta, care nu a fost în stare să termine o facultate în zece ani, a ajuns să decidă pentru banii publici şi să fie plătit pentru asta. Remuneraţia lunară pentru un singur CA ajunge la aproximativ 17 milioane de lei vechi. Totuşi, dacă încă vă mai îndoiţi de capacităţile intelectuale ale unui secretar personal, aflaţi că, în iulie 2007, Cristişor ne-a surprins plăcut şi, plin de graţie, a picat examenul de licenţă de la “Spiru Haret” cu 5,30.

Nici Orban nu e în toate facultăţile …

Am încercat să aflăm de la Cristian Andruhovici cum a fost numit în acele CA-uri. Răspunsul? “Nu ştiu, numirile se fac prin ordin de ministru.” Când l-am întrebat ce studii îi erau necesare pentru a fi numit, secretarul lui Şică Orban ne-a închis telefonul. L-am întrebat şi pe ministrul Orban cum a fost posibil ca un absolvent de liceu să beneficieze de asemenea onoruri. Ne-a răspuns: “Nu mai ştiu de ce l-am numit, pentru că am semnat sute de ordine de numire”. De fapt, suta de ordine a fost doar unul, cel din iunie 2007, prin care au fost schimbaţi toţi pediştii din CA-uri şi înlocuiţi cu penelişti. “Dar ştiaţi că nu a fost în stare să ia un examen de licenţă la «Spiru Haret»?”, l-am întrebat în continuare pe Şică Orban. “E, asta e, se mai întâmplă”, a declarat senin ministrul lui Tăriceanu. Mişto, nu?

Ce-i prelucrează prin aşchiere Liliana ministrului?

Ne-am luat cu vorba şi uitam să zicem ceva despre concurenţa lui Cristian Andruhovici. Cum care concurenţă? Cealaltă secretară personală a lăutarului Şică, cea cu care se întrece la făcut cafele şi adus ziarul dimineaţa la fotoliul din biroul ministrului. Liliana Trifu se prezintă ‘mneaei. Domnia sa este absolventă a Grupului Industrial “Dimitrie Gusti” şi, în calitatea sa de prelucrător prin aşchiere, a fost numită administrator la CFR Călători şi al Tipografia “Filaret”. Ne-a declarat că “nu ştia că are nevoie de studii superioare” pentru a fi numită. Când am întrebat-o dacă înţelege ce se întâmplă la şedinţele CA, s-a oţărât la noi şi a ţinut neapărat să ne spună că şi ea este “o specialistă alături de alţi oameni din consiliu”. Însă, oricât am insistat, nu am putut afla care este specialitatea ei. Şi în cazul Lilianei Trifu, remuneraţia lunară pentru un consiliu din ăsta este aceeaşi, adică aproximativ 17 milioane de lei vechi. Mai poţi să mai zici ceva?

Preluare din “Academia Caţavencu” nr.8/2008.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale”

  1. Cum a distrus mafiotul Tariceanu echilibrul economic al Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 24th, 2015 at 11:20

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  2. Cum a distrus Guvernarea Tăriceanu silvicultura romaneasca | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 25th, 2015 at 13:14

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  3. Crin Antonescu nu este Mircea Geoană. E mult mai prostănac | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 4th, 2016 at 12:00

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  4. Inginerul Adomniţei şi limba română | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 28th, 2016 at 7:55

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  5. Sintagmele corupţiei | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2016 at 20:02

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  6. Catalin Marian Predoiu este ruda cu Calin Popescu Tariceanu | A șaptea dimensiune says:

    august 24th, 2016 at 15:07

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

  7. Guvernarea Tariceanu: cum încălcau demnitarii liberali legea | A șaptea dimensiune says:

    august 25th, 2016 at 9:17

    […] Cum promova guvernarea Tariceanu toate nulitatile in functii guvernamentale […]

Adauga un comentariu