Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România
sâmbătă, decembrie 14, 2013 19:46Țiganii din ignoranță și/sau interes (doar într-o țară bananieră pot ei fura în voie și transforma România într-un regat țigănesc cu turnulețe, cum se întâmplă la Timișoara, orașul simbol al libertății românilor). Ciobanii, inculți și fără prea mult discernământ, au reprezentat (și reprezintă) masa manipulabilă țintită de tembeliziunile mogulilor. Ciobanilor din România le poți vinde liniștit gogoși și povești, iar minciunile repetate de sute de ori devin adevăr pentru “educații” României. Mogulii doar din interes, pe aceștia durându-i efectiv în fund de viitorul și prezentul României. Afacerile niciunui patron nu înfloresc din “patriotism”, “iubire de țară” și alte asemenea. Ei știu că, decât să concurezi pe bune cu alții mai buni ca tine, este mai bine să ai oamenii tăi la conducerea statului, acolo unde banii “fraierilor” care plătesc taxe și impozite sunt mai ușor de obținut decât performanțele profesionale. Celor trei categorii, majoritar infracționale, le adresez tradiționalul “Muriți sau vă schimbați, pentru a trăi România!”.
Haideți să vedem cum interpretează Sebastian Lăzăroiu acțiunile USLimbricilor roșii.
Învățături după revoluția penalilor din Parlament. Instaurarea statului mafiot
1. Adevăratele mizerii vor fi întotdeauna transferate către Parlament – un organism colectiv de decizie, unde responsabilitatea este diluată. Ponta a fost plecat și nu știa, Antonescu a făcut balet pe culoarele Casei Poporului. Cu doar o zi înainte, Ponta și Crin Antonescu s-au întâlnit la Parlament și, pentru prima oară, niciunul nu a dat vreo declarație. Despre ce credeți că au discutat?
2. Dacă nu există un Președinte puternic, cu atribuții neciuntite de o nouă Constituție, care să cenzureze legile cu dedicație sau legile menite să demoleze statul de drept și democrația în România, se poate instala cu ușurință și fără prea multe convulsii un stat mafiot. Corolar: USL nu va susține decât acel candidat pentru funcția de Președinte care va garanta penalilor liniște deplină la furat și care va ”repara abuzurile” comise de justiția independentă.
3. USL nu are decât un singur liant: frica de închisoare. Nu are ideologie, nu are apetență pentru reformarea statului, nu are niciun program de creștere economică. Nu se iubesc, nu se înțeleg, în fapt, sunt chiar prea mulți pentru o plăcintă atât de mică, dar frica de pușcărie îi ține uniți până la moarte.
4. Ponta și Antonescu sunt două marionete plimbate în mașini cu girofar sau transportate în excursii cu avionul pe diferite continente pentru a zâmbi frumos în fața liderilor străini, în vreme ce în țară grupul infracțional organizat se ocupă de stoarcerea de bani prin taxe și impozite nejustificate și albirea infractorilor. Ei nu comandă partidelor lor ce trebuie să facă, ei sunt comandați de baroni, evazioniști și pușcăriabili pentru a le îndeplini agenda. Ei sunt telecomandați să dea interviuri la Euronews, în care să vorbească de independența justiției și statul de drept, în vreme ce în țară păpușarii își fac jocurile de încălecare a justiției și statului de drept.
5. În ciuda faptului că toți liderii USL erau conștienți de consecințele și ecourile internaționale ale matrapazlâcurilor puse la cale în Parlament, asta nu i-a împiedicat să își ducă o parte din planuri până la capăt. Iar când rapoartele C.E. vor consemna nemerniciile comise, propaganda USL, desfășurată în principal prin Antena 3 și Romania TV, va arunca vina pe Traian Băsescu și Monica Macovei, ”care ne pârăsc la Bruxelles”
6. Tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012, inabil totuși orchestrată, nu a fost împotriva lui Traian Băsescu, ci pentru acapararea pârghiilor justiției și serviciilor secrete. Este un proces în desfășurare, chiar dacă uneori intră în adormire pe perioade scurte, cât se urzesc planurile. Controlul/anihilarea justiției are două obiective: ștergerea cazierului politicienilor și clientelei politice care deja au călcat pe bec și garantarea imunității celor care urmează să calce pe bec.
7. Opoziția parlamentară este slabă din punct de vedere numeric, de multe ori complice cu puterea pentru crearea de noi privilegii și imunități, incapabilă să reacționeze ferm și credibil la abuzurile supermajorității. Așadar, marele și arogantul PDL, care nu ”se coboară” să dialogheze cu nimeni, este neputincios, atunci când nu este complice, dacă vine vorba de apărarea statului de drept. Singurul dialog pe care l-a avut pînă acum PDL a fost, la vedere sau în subteran, cu Puterea.
8. În cea mai mare parte media sunt controlate de majoritatea USL, fie direct prin patronii de trusturi, fie prin realizatori de emisiuni. Extinderea controlului este în plină desfășurare. Ieri, informația despre mizeriile din Parlament a circulat în cea mai mare parte în mediul online (care la rândul lui este slab și neputincios în afara rețelelor de socializare), pe B1 și Realitatea TV. La Antena 3, ieri, principala știre era despre un grup de oameni izolat în zăpadă, pe Romania TV obișnuitele non-știri de factură otevistă, iar pe TVR era despre Pufulica. (Sursa)
Citeste si articolele:
- Dictatura USL-amistă readuce România în gulagul rusesc
- Protestele din 2012, regizate și plătite de USL
- USLamist, 500 de contracte cu statul
- Sebastian Bârgău, coșmarul logicii și al limbii române
- Criminalul Ilici KGB Iliescu a batjocorit numele sfânt de român
- Cum îi denigrează pe toți românii țiganul Mihai Giurgea
Alexandra says:
decembrie 14th, 2013 at 20:15
ce rau imi pare ca nu nu m-am uitat la timp pe TVR :)
Români umiliți în România | A șaptea dimensiune says:
decembrie 26th, 2014 at 17:05
[…] Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România […]
Jurnalul Antena 1, exemplu de îndobitocire, țiganizare și manipulare | A șaptea dimensiune says:
aprilie 7th, 2015 at 19:39
[…] Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România […]
Când se aplică rezultatele Referendumului din 2009? | A șaptea dimensiune says:
aprilie 14th, 2015 at 19:20
[…] Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România […]
Țiganului din România nu-i trebuie civilizație | A șaptea dimensiune says:
aprilie 14th, 2015 at 19:26
[…] Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România […]
Desi este plecat cu cercul, Dan Puric invadeaza tembeliziunile din Romania | A șaptea dimensiune says:
decembrie 27th, 2015 at 10:54
[…] Țiganii, ciobanii și mogulii au readus ciuma roșie în România […]