A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCCXLVI)
vineri, noiembrie 29, 2024 19:55
„Între seceră și ciocan, către libertate
Într-o duminică cețoasă, România pare să-și fi așezat destinul pe o masă de negocieri la birtul satului global. De-o parte, secera și ciocanul, relicve lucioase ale unei epoci în care doar șoaptele aveau curajul să înfrunte pereții. De cealaltă parte, libertatea – un concept fragil, ca o flacără în bătaia vântului, care cere vigilență și voință. Acesta nu este un vot, e un test de luciditate.
Pe stânga scenei, o cohortă de candidați care par ieșiți din muzeul ceaușist al grobianismului de partid: oameni care regretă sistemul totalitar nu din nostalgie, ci dintr-o aviditate de lux, jeturi private și privilegii obținute fără muncă. Pentru ei, libertatea e o problemă, iar democrația – un moft occidental care le încurcă ploile. „Muncă, disciplină, cinste,” ziceau lozincile de odinioară, dar în spatele lor se adunau averi uriașe și diplome de bacalaureat pierdute „misterios” în sertarele istoriei.
Marcel Ciolacu, în toată splendoarea lui de vătaf post-decembrist, rosteste o frază care pare scrisă pe o tablă din școala generală a absurdului: românii pleacă din țară pentru că nu știu meserie. Atât a trebuit! Diaspora, acea Românie care trudește printre străini pentru că „acasă” n-a fost niciodată o opțiune, a reacționat. Cum să nu reacționezi când omul care te judecă n-a demonstrat niciodată că stăpânește ceva în afară de arta vorbelor goale? Dacă ar fi fost tăcut, poate că Ciolacu ar fi rămas acel pesedist modest, cumsecade, „de omenie” – imaginea lui de carton livrată de consilieri. Dar, cum zice vorba românească, „vorba lungă sărăcia omului.”
Diaspora votează mereu împotriva puterii, nu pentru că e perfectă, ci pentru că știe prea bine ce înseamnă aroganța celor care își pierd rădăcinile în luxul funcțiilor publice. Și acum, ca un clasic „de la răsărit,” Ciolacu a aprins fitilul cu o declarație care frizează grotescul. Mii de „necalificați” din diaspora și-au folosit „lipsa de meserie” pentru a trimite bani acasă, pentru a ține în viață familii și comunități, în timp ce „calificații” de pe malurile Dâmboviței își caută diplomele între ședințele foto cu privirea în gol.
Pe dreapta scenei, însă, apare libertatea – nu ca o promisiune iluzorie, ci ca o alegere grea, lucidă. Elena Lasconi reprezintă acel fir de speranță că România poate fi mai mult decât un balast istoric. E votul pentru o schimbare care nu urlă, ci șoptește că merităm mai mult. Libertatea, în viziunea asta, nu vine fără preț. E nevoie de maturitate să alegi pe cineva care nu-ți oferă vorbe dulci, ci onestitate.
Dar suntem noi pregătiți să alegem libertatea? Sau vom alege din nou secera și ciocanul, confortul minciunii liniștite, al discursului fără fond? Întrebările rămân suspendate, ca o ceață grea deasupra unui câmp de luptă nevăzut. Alegem între trecut și viitor, între regrete și șansa unei identități demne.
România tace. Uneori, din tăcere se nasc uragane. Duminică, urnele vor vorbi. Să sperăm că vor avea curajul să strige: „Libertate!”
Vox populi, Vox Dei” (Constantin Chirilă pe X)
https://x.com/cchirila/status/1860081777685188756
Un vot pentru Ciucă este un vot irosit. Ciucă este un fel de Ciolacu 2: un nimic în haină militară.
Citeşte şi articolele:
