A şaptea dimensiune pe Facebook (DLXIX)

sâmbătă, iulie 2, 2022 16:08

Comunism23 noiembrie 2020

Trista copilărie sub comunism (I)

Pentru că văd din ce în ce mai multă populație românească amnezică, neștiutoare sau chiar rău intenționată în a spune adevărul despre coșmarul trăit de acest popor în gulagul comunist, și la rugămintea băiatului meu care avea o temă de făcut pentru istorie, încep un serial de amintiri marcante din acea epocă, nu pentru că aș fi vreun hater, ci pentru că sunt convins că poporul care nu-și cunoaște ororile și greșelile propriei istorii riscă să le repete. Iar a greși e omenește, dar a persevera în greșeală se numește prostie.

Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunistă sunt de la câțiva anișori, 6-7, în anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier puținele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte. Salivam câteva zile, poate 1-2 săptămâni până să putem savura delicioasele fructe exotice. Portocalele erau coapte de obicei, dar tot în cantitate mică aveam parte de ele, de mandarine sau alte fructe tropicale precum ananas sau mango citisem doar prin cărți sau în puținele reviste Pif, sau mai vedeam la televizor la Teleenciclopedia, emisiunea de sâmbătă seară despre știință, geografie și istorie.

Am resimțit aceste lipsuri pe tot parcursul copilăriei și adolescenței mele, care au coincis cu anii înfometării populației și lipsirii ei de cele mai elementare nevoi. Ca orice copil mi-au plăcut desenele animate și filmele pentru copii, de care nu prea aveam parte, în cele 2 ore de program zilnic ale televiziunii naționale, din care 99% era propagandă comunistă și laudă sfruntată despre „mărețe realizări” ale regimului, abia dacă ne dădeau 5-10 minute de desene, repetate la infinit, cu Mihaela, Miaunel și Bălănel, Lolek și Bolek sau pe cele sovietice cu „Nu zaiets pagadi”. Duminica mai dădeau, printre propaganda cu pionieri cu cravate roșii și UTC-iști stahanoviști spărgători de norme, ceva filme gen „Toate pânzele sus” sau filme străine cu animale, atent verificate de Securitate să nu scape ceva care să informeze copiii despre cum se trăia în lumea liberă, necomunistă, cum trăiau și creșteau copiii „capitaliștilor în putrefacție”, termen cu care propaganda oficială definea lumea necomunistă, de dincolo de Cortina de Fier impusă de URSS statelor ocupate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Muzica la care aveam acces era de asemenea trecută prin filtrul Securității, și ni se livra doar cea ușoară românească din abundență și ceva din formațiile foarte comerciale și de calitate îndoielnică, cu versurile atent urmărite să nu se refere la conflictul Est-Vest, sau cu referiri la sexualitate, subiect tabu în acele vremuri. Totuși, cu chiu, cu vai, mai scăpa ceva Beatles, AC/DC, Queen, iar rockul românesc fusese deja pus la colț de Cenzura totalitară instituită de regim, formația Phoenix fiind ascultată pe niște casete magnetice ce umblau din mână în mână, ferindu-ne de turnătorii care ne puteau da de gol. Unii au avut mult de suferit pentru că erau rockeri, umblau pe stradă cu pletele specifice sau blugi și altă vestimentație „neconformă” cu standardele impuse de regim, deși copiii nomenclaturii se puteau manifesta în voie, nimeni nu-i deranja.

La 12 ani a început calvarul penuriei de cele strict necesare vieții de zi cu zi, trebuind să ne trezim, eu și cu fratele meu, cu noaptea-n cap să prindem rând la Alimentară pentru ca familia mea să poată cumpăra un litru de ulei sau un kilogram de zahăr. Făceam cu rândul, părinții și copiii, dar stăteam de multe ori degeaba, tot ce se aducea se vindea prin spatele magazinelor, la cunoștințele și rudele vânzătorilor sau date la schimb cu alte produse care nu se găseau liber pe piață, precum benzina, televizoare color etc. Totul se trafica pe din dos, la noi, simpli oameni din popor nu ajungea decât ce le scăpa lor printre degete. Cea mai mare frustrare a fost când, mergând cu un copil de securist la piscina de la sediul Securității din Copou, am aflat de magazinele speciale din care se aprovizionau și care erau pline de toate bunătățile, tot timpul. Așa aveau și activiștii de partid la Casa Pătrată, sediul Consiliului Popular, unde trona prim-secretarul de partid pe județ.

Contradicția dintre ceea ce vedeam la TV și ascultam la posturile de radio oficiale și realitatea din galantarele magazinelor era imensă. În timp ce în media propaganda raporta mii de tone de grâu la hectar și o înfloritoare industrie zootehnică, cozile la pâine, produse din carne și lactate erau imense. Și nu numai cei care gestionau în magazine aceste produse erau vinovați că ele nu se găseau, ci asta era o consecință a planului de înfometare întocmit de partidul unic, pentru că penuria de produse de bază generează contrabandă. Degeaba mai scăpau la început documentare făcute cu cei prinși cu această contrabandă sau cu pesionari care stăteau toată ziua la aceste cozi pentru a-și face stocuri pe care să le folosească la schimb cu alte produse traficate în acest fel, fenomenul nu s-a estompat, ci dimpotrivă, a cuprins toată societatea, de la structurile de partid și de stat în jos.

Mergând la bunicii mei foarte des, tătărășeni fiind și ei, stăteam alături de bunicul meu cu urechea lipită de radio-ul lor și ascultam Europa Liberă, așa aflând ce se întâmplă în lumea liberă și de ce aveam noi parte de toate greutățile regimului dictatorial al lui Ceaușescu. Acolo am ascultat duminica dimineață muzica bună din occident la emisiunea „Metronom”, acolo am aflat de suferința intelectualității românești interbelice și a rezistenței anticomuniste în pușcăriile politice, de accidentul teribil de la centrala atomică de la Cernobîl și multe altele care mi-au format orientarea profund anticomunistă.

Când se apropiau sărbătorile comuniste elevii și studenții trăiau un adevărat coșmar la repetițiile pentru defilările și spectacolele omagiale în cinstea dictatorului suprem, indiferent de vremea de afară fiind ținuți cu orele ca totul să fie perfect pus în scenă de zbirii activiști de partid.

Penuria de carburant făcea ca mijloacele de transport în comun să circule atât de rar și haotic încât după ore de așteptare în stații muncitorii să se suie pe tampoanele tramvaielor sau să meargă ciorchine pe scările autobuzelor, riscându-și viața. Tot din cauza lipsei carburanților a venit și aberanta restricționare a circulației autoturismelor duminica, în funcție de numărul de la mașină: într-o duminică circulau numerele cu soț, în alta cele fără soț.

Cel mai mult m-a marcat lupta acestui regim cu tradițiile românești, care urmărea dezrădăcinarea și îndobitocirea noastră ca popor. Prin ’86 sau ’87 cred, în seara de Ajun de Crăciun stabilisem cu grupul meu numeros de prieteni să mergem cu colinda pe la părinții noștri și pe la alte cunoștințe. Ne-am dat întâlnire în Târgu Cucului, urmând să pornim prin oraș. Cineva a dezvăluit planurile noastre și ne-am trezit cu Miliția comunistă peste noi luându-ne la întrebări că unde mergem cu chitara și cu foile pe care aveam colinde creștine scrise la mașina de scris a părinților unuia din grupul nostru. După ceva scandal ne-au confiscat foile și chitara și ne-au spus să venim cu părinții pentru a le recupera. Cu chiu cu vai, după ce le-am promis că mergem acasă și că nu mai cântăm colinde ne-au înapoiat chitara, dar foile cu texte le-au rupt. Am simțit o furie imensă și am urât de atunci tot ce a însemnat acel regim. Bineînțeles că în inconștiența noastră am plecat mai departe și am colindat, deși puteam fi urmăriți și le-am fi creat destule probleme părinților noștri.

Mai sunt multe aspecte negative din acea perioadă care trebuie spuse, dar le las pentru următorul episod.

Sursa textului: https://www.clubullibertatii.ro/trista-copilarie-sub-comunism-i/.

Sursa pozei: https://timpul.md/articol/crimele-comunismului-primii-presedinti-de-colhoz-au-fost-criminali-in-serie-127682.html.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu