Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I)

marți, februarie 10, 2009 9:09

PSDÎntrebat de ziarişti dacă acceptă cercetarea sa penală, în dosarele de corupţie întocmite de DNA şi prezentate judecătorilor, Adrian Năstase a dat un răspuns demn de un jmecher de Ferentari: “Când Băsescu îşi va da demisia de la Cotroceni …”. Pentru acest individ, care a propus legi şi ordonanţe de urgenţă pentru infractori, legea nu există. Este tipul de răspuns al oricărui găinar, de genul: “Păi ce, numai eu fur. Pe alţii nu-i vezi.”. Acest politician, ce ar trebui să fie un model pentru tinerii dintr-o Românie civilizată şi prosperă, refuză controlul societăţii asupra imensei sale averi. Pentru acest “intelectual” care ne punea să-i numărăm ouăle, legea e pentru fraieri. Ei ajung în faţa judecătorilor, nu el ginere de fost ministru ceauşist al agriculturii. Pentru acest fost prim-ministru care ne trimitea în Congo, dacă nu ne place în România baronilor pesedişti, dispreţul faţă de legile ţării este total. Până şi Miron Mitrea a avut o brumă de demnitate şi şi-a dat demisia din Parlament pentru a se pune la dispoziţia justiţiei, dar Năstase Adrian nu. Şi-atunci să ne mai mirăm că membrii lumii interlope ucid şi violează în România şi nu numai. Nu-i nimic de mirare, aceştia fac ceea ce-i învaţă, în mod indirect, tăticul lor spiritual Năstase Adrian.

P.S. Ştiu că-ntr-o lume civilizată, cu o justiţie care funcţionează spre binele societăţii, există prezumţia de nevinovăţie. Dar cu justiţia de cacao din România şi cu o clasă politică ce dispreţuieşte legea, este greu să le acorzi acea prezumţie de nevinovăţie. Până la urmă Năstase Adrian ce prezumţie de nevinovăţie acordă celor care trăiesc în România furaţi şi batjocoriţi de infractori, mulţi dintre aceştia fiind produsul politicii sale de c…t?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

9 Responses to “Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I)”

  1. Mâna lui Băsescu | A șaptea dimensiune says:

    august 17th, 2015 at 9:59

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  2. Ce înseamnă o ţară de care să fii mândru? | A șaptea dimensiune says:

    august 18th, 2015 at 13:36

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  3. Guvernarea Tăriceanu i-a întors pe infractori la locul faptei | A șaptea dimensiune says:

    august 18th, 2015 at 13:42

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  4. Ioan Becali – infractorul care aruncă cu flegme | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2016 at 18:35

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  5. Parlamentarul român – mojicul fără scrupule | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2016 at 18:54

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  6. Braconieri + Justiţie = Love(le) | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2016 at 19:31

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  7. Au fost vandute sau distruse 2300 de intreprinderi in perioada guvernarii PSD – Adrian Nastase | A șaptea dimensiune says:

    iunie 12th, 2016 at 16:07

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  8. Marian Cozma – cel care “a îndrăznit” | A șaptea dimensiune says:

    august 24th, 2016 at 14:01

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

  9. Infractorul Adrian Nastase a primit o spaga de 7 milioane de lire sterline | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 1st, 2016 at 16:08

    […] Aceşti infractori care ne-au guvernat sau ne guvernează (I) […]

Adauga un comentariu