Author Archive
Anii 2000 în World Wide Web (IV)
sâmbătă, ianuarie 12, 2019 19:08 1 CommentSpargerea canoanelor pe burtă La adresa www.team-impact.com veţi putea găsi slujbele religioase “Team Impact”, la care cuvântul Domnului este susţinut cu demonstraţii de forţă. V-a slăbit credinţa sau v-a dispărut de tot? “Team Impact” – preoţii culturişti sunt exact ce vă trebuie! Cum să nu crezi în puterea divină atunci când un bolovan de gheaţă […]
„Uşa interzisă” cu fereastra deschisă
sâmbătă, ianuarie 12, 2019 16:28 1 CommentÎnainte de a fi citit cartea lui Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă, am parcurs, într-un cotidian, o cronică a ei. De fapt, mă tem că e impropriu spus cronică, era, pur şi simplu, o “radere”, o execuţie publică venită din partea unui tânăr care, la un moment dat, trecea drept o speranţă a noii generaţii literare. […]
Management domnesc de la distanţă
vineri, ianuarie 11, 2019 12:21 No CommentsPrima domnie a lui Scarlat Callimachi a durat aproape o zi: din 26 octombrie 1806 seara, până dimineaţa. De aceea, la a doua încercare, împricinatul a dorit să răzbune această longevitate şi a stabilit un nou record: trei ani de guvernare a Moldovei, însă din afara graniţelor ei (războiul ruso-turc continua să răvăşească bogatele mirişti […]
Fabrica de absolutism
joi, ianuarie 10, 2019 12:34 2 CommentsSărbătoarea Ţapului, de Mario Vargas Llosa America Latină a fost dintotdeauna o veritabilă fabrică de dictatori, iar literatura sud-americană nu putea pierde ocazia de a încheia un fabulos contract cu această fascinantă fabrică de absolut şi absolutişti. În 1974 apăreau, aproape simultan, Recursul la metodă al cubanezului Alejo Carpentier şi Eu, Supremul, al prozatorului paraguyan […]
Gardul electric pentru animale şi avantajele pe care le oferă fermei tale
joi, ianuarie 10, 2019 11:42 No CommentsMai mult ca niciodata ai la dispozitie toate cele necesare pentru a dezvolta o ferma durabila si profitabila. Trebuie doar sa iti dai interesul privitor la articolele care iti vor usura munca si vor dicta bunul mers al afacerii. Este necesar sa ai in vedere asigurarea acelor elemente si articole care te vor ajuta in […]
Peisaj moldovenesc cu crapi şi război ruso-turc
joi, ianuarie 10, 2019 11:26 No CommentsAlexandru Hangerli, noul domn al Modovei, a prins din domnie doar aromele ei îndepărtate, ţara fiind ocupată de muscali. Începând cu ziua numirii, el guvernează de la distanţă în imaginar şi, în consecinţă, încasează birul doar sub forme onirice. Profitul acesta de ficţiune îi roade ficaţii mult mai apăsat ca ratarea fizică a tronului – […]
Alcoolismul – cauze, simptome, tratament
joi, ianuarie 10, 2019 10:55 No CommentsAtunci când vorbim despre consumul de alcool, mulţi dintre noi se gândesc, probabil, la filmele în care eroul principal consumă ceva alcool, dar asta nu-l împiedică să fie cel mai bun, să-şi ducă treaba la capăt şi să-i pedepsească pe cei răi. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Cel mai adesea consumul de alcool […]

